Constanţa-Casa cu Lei

 

Construcţia a fost ridicată de la sfârşitul secolului XIX de către Dicran Emirzian, comeriant şi armator armean pe strada Diana nr.1. din Constanţa. Acesta a comandat şi a plătit construirea unei reşedinţe de rezidenţă în peninsula constanţeană.

 

Stilul abordat a fost specific perioadei, stilul eclectic. Datorită modului particular cum a fost proiectată şi construită clădirea aceasta şi-a găsit locul firesc între edificiile simbol ale oraşului.

La momentul începerii construcţiei faţada casei era orientată cu deschidere directă către piaţa Ovidiu şi spre port pe partea dinspre vest. Proprietarul şi arhitectul au intenţionat să pună în evidenţă clădirea pentru a fi percepută şi contemplată simultan din multiplele ei unghiuri.

Laturile clădirii erau delimitate de cele trei străzi pe care se găseau faţadele: Str. Elenă (mai târziu str. Lascăr Catargiu iar în prezent str. Nicolae Titulescu) - est , str. Dianei - nord (faţada) şi str. Ovidiu (vest).

În prezent proiectantul nu mai poate fi stabilit cu certitudine dar, datorită stilului se poate afirma că este vorba despre renumitul arhitect Ioan Berindei (1871-1928) ce a proiectat şi realizat, mai ales în Bucureşti, mai multe construcţii emblematice. (în general, leii nu lipsesc ca element decorativ din casele proiectate de renumitul arhitect). Începerea construcţiei s-a făcut în anul 1898 şi au fost finalizată în anul 1902.

Conform altor surse se pare că intervalul în care edificiul a fost construit a fost perioada anilor 1895-1898. Deasupra intrării principale există de altfel ca dată inscripţionarea anului 1898. Conform acestora proiectantul casei Emirzian ar fi fost Daniel Renard, cel ce avea să primească mai târziu comanda de proiect a Cazinoului din Constanţa. Se poate considera viabil şi acest punct de vedere mai ales că stilul construcţiei este eclectic, comanditarul făcând probabil opţiuni cu o marcantă doză de personalizare.

 

Construcţia este impunătoare în decorul Peninsulei şi al portului. Stilul amestecă elemente preromantice şi genoveze. Este un imobil ce pune în evidenţă varietatea caracterelor arhitecturale din zonă.

 

Strada Nicolae Titulescu este una dintre srăzile ce a păstrat cel mai bine clădiri de referinţă ale istoriei urbei: Hôtel d'Angleterre ( Hotel Regina / Hotel Intim), Cabaret Brittania, Biserica Catolică Sf. Anton de Padova etc.

 

Cu timpul, în limbajul uzual al constănţenilor edificiul şi-a aflat ca nume o sintagmă asociată cu cele patru coloane pe ale căror capiteluri tronează câte un leu: "Casa cu Lei".

 

Faţada principală spre strada Dianei este puternic conturată pe verticală prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră.

 

Casa Emirzian este o replică locală a vanitoaselor reşedinţe ale marilor negustori veneţieni. Somptuozitatea deosebită este conferită cu emfază de coloanele faţadei înălţate pe socluri de piatră.

 

Fusul acestora are suprafeţele decorate cu o compoziţie bine dozată în alternanţă de caneluri şi inele plate. Este bine conturată zona primului nivel pentru ca apoi etajul şi mansarda să pară unite prin continuitatea coloanelor

 

Este interesant de remarcat felul în care numărul de inele este distribuit pe întreaga înălţime a coloanei. (2 rânduri de caneluri baza şi 5 rânduri partea superioară a coloanei)

 

Capitelurile din piatră sunt decorate sub cornişă pe console. Motivele sunt alternate din ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant si cactus. Pe fiecare capitel este aşezat câte un leu în poziţie şezândă.

 

Edificiul impresionează prin arhitectura impunătoare, bine conservată ce opreşte lumina la diversele ore ale zilei prin detalii fascinante.

 

Stilistic, clădirea aparţine eclectismului, specific secolului al XIX-lea. Stilul pretext al Casei cu Lei este barocul veneţian.

 

Faţada nordică dominată de cele patru coloane masive susţinute de socluri trainice din piatră conferă monumentalitatea.

 

Leii conferă un efect arhitectonic aparte asigurând construcţiei originalitatea deja consacrată

 

Ferestrele zvelte, alternează cu cele largi. Unitatea deschiderilor este subliniată de ancadramentele puternic evidenţiate.

 

Latura sud-vestică (dinspre port) si cea răsăriteană se întregesc în păstrarea echilibrului arhitectural prin câte două balcoane dispuse marginal la primul etaj.

 

Eclecticul îşi urmează presiunea dominantă şi în ceea ce priveşte cornişa profilată care este însoţită de bogate decoraţiuni ce reiau seria de denticuli, ove şi consolite care subliniază si personalizează registrele faţadei.

 

Deasupra intrării se află o cheie de bolta-efigie, care atrage privirea spre partea superioara pentru a se fixa asupra verticalei de frize ce porneşte încă de la partea de jos a registrului etajului I.

 

Privirea îşi află cu uşurinţă puncte de sprijin şi arii de susţinere tari care să cuprindă fără dificultate faţada puternic decorată.

 

Interioarele au cunoscut de-a lungul anilor nenumărate prefaceri. Elementele de bază au rămas însă aceleaşi şi au determinat constant calitatea acestora. Aflat în prima linie de impact la momentul pătrunderii ca oaspete la interiorul clădirii, holul şi scara interioară este bine pus în evidenţă.

 

Percepţia interiorului este marcată indiferent de sensul din care se face trecerea dintre nivele.

 

Pe partea dinspre Str. Nicolae Titulescu se află intrarea de serviciu având acces la toate nivelurile separat de intrarea principală de pe Str. Dianei.

 

La mansardă corespondenţa spaţiilor nu mai este similară cu cea de la parter şi primul etaj.

 

Parte din motivele de decor de la exterior se regăsesc şi în decoraţia spaţiilor interioare.

Traversând deceniile...

 

Într-o fotografie de la începutul secolului trecut se observă că în faţa dinspre nord a Casei cu lei nu fusese încă ridicată clădirea ce avea să-i închidă deschiderea spre Piaţa Independenţei.

 

De pe valea portului se distinge în 1910 Casa cu lei şi Hotelul d`Anleterre. Alături este deja Cabaretul Brettania. Clădirea încă avea deschidere spre Piaţa Independenţei.

 

Fotografia datează din anul 1912. Se observă Moschea Carol I în construcţie în partea stângă a fotografiei. Minaretul a fost început în 1912 şi finalizat în 1913. Datorită absenţei acestui element din fotografie este uşor de datat fotografia de mai sus.

 

În anii 1936-1937 clădirile din jurul Casei cu lei îşi schimbaseră din aspect. Clădiri noi ocupau spaţiul portului şi al peninsulei. În imaginea de jos este uşor de identificat clădirea Garii Maritime construită între 1931 şi 1935. Pe Str N. Titulescu, lăngă Casa cu lei se ridicase o construcţie nouă cu arhitectura specifică perioadei interbelice.

 

Fotografie din 1935 a Peninsulei. Se observă spaţiul gol rămas după demolarea vechii biserici catolice şi pregătirea pentru ridicarea bisericii Sf. Anton (1935-1937).

 

Vechea cale ferată de acces în port avea să fie dezafectată după anul 1937. Ulterior, zona peninsulară avea să fie reconfigurată şi să se realizeze deschiderea spre port printr-o taluzare cu o perspectivă bine proporţionată, cu totul diferită de cea de până atunci.

 

După construirea reşedinţei se pare că Dicran Emirzian s-a preocupat de afacerile sale în alte locuri decât Constanţa. Ca urmare casa a fost închiriată. Astfel, în anul 1907 Krikor Zambaccian, ilustul colecţionar de artă, în vârstă de numai 18 ani, văr cu bogatul comerciant, face referire la unul din vremelnicii locatari ai locuinţei, Lazăr Munteanu, preşedinte al Tribunalului Constanţa şi în acelaşi timp pasionat colecţionar de artă .

În documentele vremii din anul 1921 se consemnează că în edificiul ridicat de armatorul Emirzian în Constanţa funcţiona o bancă. În lista abonaţilor telefonici din anul 1924 la adresa din Str. Dianei Nr. 1 este trecută Banca Comercială. Mai târziu în local au funcţionat mai multe firme de comerţ, o agenţie de transporturi şi chiar un Club Comercial. Mai apoi către finele perioadei interbelice imobilul şi-a reluat funcţiunea de locuinţă.

 

Un aspect mai puţin documentat arată că pentru scurtă vreme în Casa cu Lei, în perioada interbelică, a funcţionat sediul unei loje masonice.

 

În baza evocărilor domnului Simion Tavitian (03.02.1916 - 07.11.2008) fost membru marcant al comunităţii armene şi conform unor înscrisuri, în anii 1940 clădirea se afla proprietatea Elizei Emirzian (în fotografie mormântul familiei Emirzian din Cimitirul Armenesc din Bucureşti). Cel ce folosea imobilul era însă fiului armatorului armean, Bebi Emirzian. Acesta a locuit în imobil până în 1941 (probabil s-a mutat după începerea bombardamentelor din acea vară datorită expunerii şi vulnerabilităţii zonei peninsulare).

 

După cum îşi aduc aminte vârstnicii ce povestesc din copilăria petrecută în Peninsulă pe strada Dianei la Nr. 1 aveau loc adesea petreceri private. Mai în fiecare seară, intrau doamne care îşi fereau identitatea de privirile celorlalţi. Apoi ajungeau şi domnii, întotdeauna pe jos mergând ferit printre străduţe, pentru a nu fi văzuţi de cunoscuţi. Ici colo sunt întâlnite evocări în care se spun multe despre personajele importante ale vremii care intrau la adresa respectivă şi ieşeau câteva ore mai târziu. Printre aceste figuri notabile erau cunoscute nume de comercianţi armeni, dar şi magistraţi, avocaţi, ofiţeri şi... lista poate continua...

 

Casa cu Lei a fost, mai mult sau mai puţin, o casă de raport. Cupluri adultere îşi consumau discret idilele sub pavăza unui anonimat bine întreţinut. Faptul că locuinţa avea mai multe căi de acces prezenta suficiente avantaje. De asemenea, faptul că se afla în imediata apropiere a unor varieteuri sau hoteluri era un motiv pentru ca cei ce se perindau pe străzile învecinate să poată să se furişeze în locuinţă şi să revină apoi în peisajul zonei fără a stârni suspiciuni...

 

Casa cu Lei a traversat şi ea alături de peninsulari istoria urbei. După anii `48 edificiul a fost naţionalizat conform decretului 92/1950, poz. 37. Prin anii 1953 în clădire se instalase un serviciu tehnic de la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Ulterior a fost dată în folosinţă din nou ca locuinţă.

Clădirea a cunoscut restaurări repetate. Ultima restaurare a fost finalizată în anul 1978, când a fost transformată în hotel şi restaurant. În anii ce au urmat după 1990, mai ales în anii ultimului deceniu starea de degradare s-a accentuat puternic.

 

Tencuielile căzute au dat la iveală cărămida pe care iernile peninsulei au măcinat-o în crivăţ şi devălmăşie de intemperii. Geamurile au fost sparte de o rea voinţă tot mai apăsătoare.

 

Ferestrele putrezite au fost blocate de câte un administrator sau paznic mai omenos în fire dinspre interior cu piesele de mobilier aflate la îndemână şi de demult scoase din uz.

 

Oricum, spirala timpului pare că va întoarce şi peste această clădire emblematică vremurile mai bune ce au curs odinioară şi care o vor face să fie motivul unor noi şi la fel de deşarte vanităţi. Deja administratorii din prezent au început lucrările de reabilitare şi introducere a clădirii în viaţa firească a oraşului.

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com/