Constanţa-Hotel d'Angleterre - (Regina) - (Intim)

Edificiul cunoscut în prezent ca Hotel INTIM se află pe strada Nicolae Titulescu, nr. 9 din peninsula Constanţei.

Se presupune că a fost construit prin anii 1880 cam în aceiaşi perioadă cu Hotelul Carol I (arhitect Alexandru Orăscu, 1879-1881). După revenirea Dobrogei la patria mamă (14 noiembrie 1878), Constanţa devenise deja o localitate turistică şi urma să se dezvolte în continuare. Necesitatea de a exista în oraş un număr corespunzător de hoteluri era deja evidentă. Nu se cunoaşte cu certitudine arhitectul edificiului.

În vremea aceea, hotelul Carol şi hotelul d'Angleterre erau cele două locuri ale Constanţei unde turiştii puteau găsi găzduire. Constanţa era încă un orăşel foarte mic. În plus, aici se ajungea foarte greu. Din Bucureşti bunăoară, călătorii trebuiau să meargă cu trenul până la Giurgiu, apoi pe Dunăre până la Cernavodă, de unde luau din nou trenul pentru a ajunge la Constanţa.

Primele informaţiile legate de acest hotel datează documentar din anul 1882 când Eminescu în preumblarea sa spre necuprinsa mare a fost găzduit într-o cămăruţă de la mansarda stabilimentului.

Marele salon al Hôtel d'Angleterre, frapant prin strălucire şi eleganţă, găzduia baluri caritabile, la care participau personalităţi ale oraşului. Evenimentele reuneau lumea bună a urbei, se etalau rochii şi toalete de prin marile saloane ale capitalelor din Apus şi aveau loc banchete oficiale.

Corespondentul ziarului „L'Indépendance Roumaine" consemna în 1882: „Printre cei 300 de invitaţi de toate naţionalităţile şi de ambele sexe, se remarcă cu graţie aurorală, doamnele Harris, Vergotti, Benderli, Cicilianopulo, Mărculescu, Căplescu, Lusi, Salman, Caridia, Corvin. Doamna Coiciu atrage privirile într-un bogat costum naţional. Dintre domni se remarcă prefectul, directorul Căilor Ferate, consilieri şi, în general, protipendada urbei. Chiar şi în această atmosferă, comitetul doamnelor se manifestă cu eficienţă, astfel încât reţeta serii se ridică la valoarea de 1500 de franci, din care o parte este destinată scopurilor anunţate".

În prima scrisoare a lui Eminescu (16 iunie 1882) către către Veronica Micle (în cele zece zile cât a stat la malul mării, poetul i-a trimis trei scrisori iubitei sale) este scris:

"Constanta, 16 iunie 1882. Draga mea Veronică, Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia. Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu".

Aşa era descrisă atmosfera Constanţei, chiar de Eminescu, care adaugă, în scrisorile următoare: „Pustietatea de prin prejur nu produce nimic. Neavând nici un râu şi lipsită de ploaie, recolta arăturilor e nulă, de aceea oamenii nici nu prea ară şi se-ntemeiază mai mult pe creşterea de vite. Viaţa e monotonă şi peste zi târgul pustiu".

În 1886, antreprenorului hotelului la acea dată, D. Panaitopulo, i se acordă permisiunea de a organiza baluri mascate în salonul Hôtel d'Angleterre în perioada carnavalului, dezvoltând, ulterior, o afacere profitabilă. Balurile erau precedate, în perioada 1 octombrie - 25 decembrie, de un caffe-concert.

Hotelul este demolat după anul 1903. Locaţia sa este însă consemnată într-o harta din 1903 elaborată de Union Elektrisitas - Geselschaft din Berlin, din dispoziţia lui Moses Schwartz. Acesta a preconizat posibilitatea de a redeschide fostul hotel Hôtel d'Angleterre sub un alt nume, într-un local nou ridicat, dar pe vechea locaţie. Se subliniau în mod deosebit avantaje din punct de vedere al amplasamentului în teritoriul peninsulei.

Construcţia noului hotel a fost începută la data de 1 iunie 1906, pe locul fostului "Hotel d' Angleterre" de către proprietarul de atunci, Theiler.

Unele surse afirmă că proiectantul clădirii a fost Emil Goue, care a practicat în Constanţa în acea perioadă. El a fost cel ce a ridicat mai multe construcţii reprezentative în epocă una dintre cele mai notabile fiind hotelul Palace, realizat ceva mai târziu.

Domnul arhitect Radu Cornescu afirmă însă cu probitatea-i recunoscută că localul a fost realizat de către arhitectul Daniel Renard de al cărui nume se leagă intrinsec istoria Cazinoului constănţean.

A fost dat în folosinţă la 18 ianuarie 1909. Clădirea a fost cumpărată imediat după inaugurare de Moses Schwartz mai vechiul antreprenor al hotelului. Acesta a denumit probabil hotelul "Splendid".

Fraţii Toma şi Mihail Târpă au cumpărat hotelul în 1923, de la Gheorghe Eftimiu, bancher şi proprietar domiciliat în Bucureşti. Ei l-au supus unor binevenite lucrări de renovare. Hotelul avea subsol, parter, două etaje şi mansardă. Locaţia dispunea de 21 de camere fiecare cu baie proprie. Suprafaţa totală era de 1.650 mp şi avea spre folosinţă un teren propriu de 935 mp.

Pe 17 şi 18 iulie 1924, ziarele „Dobrogea Jună" şi „Dacia" anunţau renovarea completă a Hotelului „Regina": „Băi, instalaţiuni de apă caldă şi rece în fiecare cameră, calorifer, electricitate, telefon. Se închiriază camere fără pensiune"

Ulterior, în 1928 s-a făcut o acţiune de partaj şi hotelul a revenit lui Toma Târpă.

În Ghidul Constanţei şi al Techirgiolului din anul 1924 este consemnat Hotel Regina ca făcând parte din categoria I şi cu preţurile practicate pentru cazare.

Elegant si cu o frumoasa grădină de vara, hotelul a constituit locul predilect unde se desfăşurau banchetele unele din ele fiind onorate chiar de membri ai familiei regale.

O fotografie aeriană din 1934 (aprox.) prezintă hotelul Regina si in dreapta sa Biserica catolica care nu fusese încă demolată pentru a se ridica Actuala Biserică Sf. Anton de Padova (1935-1937)

Clădirea a fost realizată în stil eclectic, cu elemente predominante de Art Nouveau şi prezenta o structura neoclasica la faţada principală (spre curte).

Parterul era placat cu piatră în bosage plate, întărite şi reliefate la colţuri. Din punct de vedere arhitectural construcţia se desfăşoară pe orizontală, fiind ritmată pe toată întinderea dinspre stradă de ferestre.

Unele ferestre sunt încadrate pe pilaştri cu caneluri aplatizate. Ferestrele dreptunghiulare ale primului nivel sunt prevăzute cu ancadramente de baghete si frontoane geometrice, descărcate pe console.

După renovarea din anii 1970 balcoanele etajului unu au fost reduse la acelaşi nivel cu cele de la etajul 2.

Faţada secundară, dispusă pe latura nordica, ce da in mica gradina de vară, are o intrare marcată de un arc în potcoavă, sprijinit pe doua coloane scunde.

La etajul I, între pilaştrii ce unesc cele doua etaje, se află o uşa, spre balconul cu baluştrii dreptunghiulari, încadrată de doua coloane adosate.

Aceste au rol în sprijinirea celui de-al doilea balcon, de forma semicirculară, aflat la etajul următor.

La nivelul etajului doi ieşirea pe balcon se face printr-o uşă cu o frumoasă arcada semicirculară bogat decorată.

Al doilea nivel are acelaşi număr de ferestre dreptunghiulare sprijinite pe console decorative, ce etalează scoici înconjurate de ghirlande cu frunze si panglici.

Detaliu faţadă

detaliu faţadă

detaliu faţadă

detaliu faţadă

detaliu etaj 1 faţada secundară

detaliu etaj 1 faţada secundară

Vedere spre Strada Arhiepiscopiei - curtea interioară.

Hotelul „Regina" a devenit în scurt timp un loc de întâlnire al intelectualilor. Viaţa mondenă avea un nou local undese putea manifesta în începutul efervescenţei sale.

În saloanele hotelului profesorul Anton Panaitescu organiza lecţii de dans. Pe lângă frecventele banchete aveau loc aici şezători culturale organizate de Societatea Junimea Macedo-Română din Constanţa.

În 1909 aici a luat fiinţă o societate intitulată „Cercul farmaceutic", şi o alta numită „Cercul de litere, arte şi sport". Saloanele hotelului găzduiau frecvent întâlniri ale politicienilor. cum ar fi cea dintre membrii comitetului executiv al Partidului Conservator-Democrat din Constanţa şi Take Ionescu, şeful partidului. Ziarele vremii consemnau chiar şi meniul zilei servit la astfel de întâlniri.

Pe 20 iunie 1920, este marcată inaugurarea restaurantului „Regina", de pe strada Lascăr Catargiu. Ziarul „Liberalul Constanţei" într-o ştire a zilei numea acest nou local „un cuib de rai". „În urma unui serviciu religios, oficiat de părintele Popescu, s-a servit asistenţei un aperitiv delicios, compus din barbuni, chefali prăjiţi, friptură de miel şi vin înfundat excelent".

La începutul lui 1925 a luat fiinţă la Constanţa „Cercul Intim", având ca obiectiv „cordializarea raporturilor între familiile de intelectuali din metropola dobrogeană". (dintr-o referire din jurnalul „Liberalul Constanţei").

Cercul organiza la Hotel „Regina" „ceaiuri dansante", la care participau elitele constănţene. Erau prezente personalităţile urbei dintre care nu lipseau politicienii, magistraţii, profesorii, ofiţerii, inginerii, avocaţii, medicii sau, ziariştii de notorietate ai oraşului.

Astfel, cronicarii vremii îi menţionau, în articolele lor, ca participanţi la primul ceai dansant pe N. Negulescu, prefectul judeţului, amiral Scodrea, comandantul Diviziei de Mare, consulul american Hewen sau pe Emil Paraschivescu, comandantul vasului „Principesa Maria".

Scriitorul Petru Vulcan amintea, în ziarul „Dobrogea Jună", că, în 1944, hotelul îi aparţine lui Toma I. Târpă, care îl închiriază lui C. Niculescu.

detalii interior

detalii interior

detalii interior

În anul 1946 hotelul a fost rechiziţionat de trupele sovietice. După 1949, clădirea a intrat în patrimoniul Partidului Comunist.

După o renovare produsă în anii 1970 hotelul a fost redat circuitului turistic ca restaurant şi hotel. De data aceasta a luat numele de Hotel INTIM, nume sub care actuala generaţie a constănţenilor îl folosesşte pentru a desemna un loc plin de istorie al milenarului oraş.

După anii 1990 edificiul a fost revendicat de moştenitorii fostului proprietar şi câştigat în instanţă în anul 2004. Hotelul Intim este în prezent în afara circuitului turistic şi este în evidenţele unor agenţii de vânzări imobiliare spre a fi vândut.

O evocare ce ţine de sensibilitatea celor ce caută cu tot dinadinsul alunecarea spre incitantul domeniului al paranormalului a fost mediatizată (cu oarece succes am putea spune) după ce o venerabilă şi bătrână doamnă ce a copilărit şi a trăit în peninsula Constanţei, d-na Constanţa Copăceanu (Fam. Constantin Copăceanu - str. N. Titulescu 14), a povestit despre o întâmplare de demult dată trecutului. Domnia sa îşi aducea aminte că într-o vreme într-una dintre camerele hotelului a murit o tânără fată, răpusă de o neiertătoare suferinţă, leucemie. Nu se ştia nimic despre familia ei. Locuia singură, precum singură şi fără de lumina cea din urmă s-a şi stins. Pentru că nu existau rude care să o înmormânteze, proprietarii de atunci ai hotelului au dat-o pământului şi Celor Sfinte pe propria lor cheltuială. Lucrurile fetei, puţine şi sărăcăcioase au fost strânse şi duse în undeva într-un fund de beci până s-ar fi ivit un nimeni de nicăieri spre a le lua. Cum era şi firesc, atunci când singurătatea şi sărăcia dau pradă nefiinţei huma trupului, acel nimeni nu a mai apărut vreodată. Se spune că de atunci, din când în când, în camera de unde s-a înălţat la cer sufletul defunctei fetei apar lucrurile ei. Stafia fetei pare a umbla prin camerele părăsite. În timpul cel de azi, pentru unii dintre cei rari ce au trecut pragul clădirii uitată în paragină asemenea insolită povestire pare a le înfiora trăirea şi a-i face că ei, la rândul lor, sunt cei ce pot vedea umbra ce bântuie în locurile ce aşteaptă liniştite noile nelinişti ce vor avea să vină.

Odată ce miturile iau naştere, apar poveşti şi despre alte neliniştite duhuri ce bântuie hotelul. Bunăoară, un bătrân de data aceasta, poate purtând cu sine un zbucium dintr-o nefericită şi ne`mplinită dragoste din tinereţe, povestea că fantoma de la Hotel Intim i-ar aparţine lui Eminescu. Acesta nemaiputând să îşi respecte promisiunea făcută Veronicăi de a veni împreună la malul de mare, apare uneori în nopţile de vară ca spectru neîmpăcat al marelui Luceafăr în preumblări prin colţurile câte unei camere de la mansardă.

O altă istorisire a locuitorilor de pe strada hotelului bântuit duce spre ideea că undeva în subsolul (devenit deodată tenebros) există nişte hrube menite a-i apăra pe oamenii importanţi ai vremurilor care treceau pragul misteriosului hotel de "anumite atacuri ce ar fi putut avea loc la suprafaţă". Acestea fuseseră construite odată cu fundaţia vechiului Hotel d`Angleterre. Ulterior însă o parte au fost transformate în beciuri şi folosite ca spaţii propice depozitării.

După aprecierile arheologilor de azi problema poate avea temei, ştiut fiind că peninsula Constanţei ascunde în adâncurile sale încă nerăvăşite de târnacoape şi escavatoare multe şi nedesluşite catacombe. Se pare că vor rămâne pentru îndelungată vreme misterioase în adâncurile lor şi vor răzbate câteodată prin vorbele duse de ici-colo spre a adânci nepătrunsul cel veşnic tânjit de om.

Aceasta a fost povestea clădirii ce l-a avut ca oaspete pe Eminescu şi pe care au trecut-o deceniile sub nemiloasa lor curgere... d`Anleterre, Splendid, Regina, Intim...

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com/