Constanţa - Restaurantul Vraja Mării

moto:
Când cuvântul nu mai poate cuprinde, locul îi este luat de vrajă...

Vraja Mării ar fi fost să fie un necuprins fior sau poate simţirea celui ce de pe ţărm priveşte tumultul valului ce i se zdrenţuie în spume la picioare sub vântul de la larg pornit.

Pornit cu acest gând, probabil, un cârciumar priceput în ale afacerilor şi ale cuvintelor a preluat terenul, a ridicat terasa şi a ales ca nume pentru localul său perechea potrivită să invite muşterii la mesele ce invitau la tihnă şi taclale la ceasurile brizelor de seară... "Vraja Mării", terasa de pe locul de unde pleacă digul portului spre larg... "Vraja Mării", terasa de la poarta pe unde marinarii vapoarelor sosite-n port păşeau spre făgăduinţele oraşului tânjit în preumblările dintre cer şi apă. În lumea portului de acum câteva decenii, Poarta 1 Port (Constanţa) avea (ca sintagmă) diverse conotaţii... Era bunăoară locul pe unde se ieşea din vamă... era locul ce desemna o anume categorie de dame de companie... era locul unde formal se putea trece graniţa României spre a lua calea apei pe Marea Neagră ... şi bineînţeles locul prin care se putea intra în România debarcând în port...

"Vraja Mării" era acel local aflat la gura portului (pe partea dreaptă plecând spre oraş) pe care portuarii îl pomeneau cu just temei: "cum intri în România, pe dreapta..."

Un pic de istorie...

La început a fost un loc ce nu era...

După începerea şi continuarea lucrărilor Portului Constanţa baza digului de larg (est) era talonată de trepte. Acestea permiteau accesul spre zona exterioară a digului (unde marea loveşte digul dinspre cu valurile venite de la larg).

Fotografia de mai sus datează cel mai probabil din anul 1903 deoarece apare foarte bine finisata Casa Manissalian inaugurată în anul 1904.

În anul 1903, primarul liberal al Constanţei, Cristea Georgescu, a propus consilierilor locali un proiect prin care urma să lărgească Bulevardul Regina Elisabeta şi să consolideze faleza existentă. Această lucrare urma s[ alinieze linia falezei în partea de sud a peninsulei şi să preia 50 - 60 de metri din mare. Proiectul a fost încredinţat arhitectului Daniel Renard. Şef de lucrări a fost desemnat inginerul Anghel Saligny. Pentru ca lucrările să poată fi executate s-a construit o cale ferată în imediata apropiere a malului pentru transportul materialelor necesare (stânga fotografiei).

Se observă modul cum a fost inclus noul segment de cale ferată în configuraţia sistemului portuar deja existent.

 

După executarea zidului de protecţie a falezei (anii 1903-1904), din zidărie de piatră brută, au urmat umpluturi cu materiale neomogene provenite de la taluzarea şi amenajarea terenului. Fotografia surprinde ultima parte din linia ferata ce urma să fie dezafectată. În locul respectiv se va amenaja platforma de patinaj.

Pe spaţiul astfel constituit, după dezafectarea tronsonului de cale ferată s-a turnat la partea dinspre intrarea în port o platformă de beton pe care s-a amenajat un loc destinat patinatorilor pe rotile.

 

Suprafaţa de teren astfel constituit urma să devină „Parcul Cazinoului".

Materialele (prafuri argiloase, argile prăfoase şi în special argile cafenii şi argile roşii). Ele au fost depuse necontrolat în spatele zidului, pentru a crea promenada de astăzi.

Faptul că în aceste materiale se găseau bolovani şi blocuri de calcar, nu a permis o consolidare uniformă în timp. Apele pluviale nu au fost captate şi dirijate eficient în afara incintei şi au condus la tasări inegale. Acest lucru a făcut ca odată cu trecerea anilor să se degradeze stratul de beton şi ulterior cel de mozaic.

Stratul de piatră spartă de sub beton nu avea o grosime uniformă şi nu a fost compactat mecanic.

De jur împrejurul patinoarului au fost instalate bănci şi s-a asigurat posibilitatea de acces cu mijloace de transport pe bulevardul nou format.

 

Locul era căutat de cei ce doreau o preumblare pe patinele cu rotile dar şi de cei ce se aventurau pe dig sau pe lângă acesta păşind peste blocurilor de beton de la bază.

Tineretul profita din plin de calitatea noii platforme.

Fotografia de mai sus permite o datare foarte precisă: 9 iulie 1905, data când Flota Mării Negre a Rusiei a preluat din portul Constanţa Crucişătorul Potemkin. (vezi episodul Crucişătorul "Potemkin- 1905")

 

Cu timpul zona de acces în incinta portului a fost preluată sub control de autorităţi prin ridicarea unui gard şi a unei porţi de acces.

 

Într-o fotografie ce apare datată ca fiind din 1923 se observă că la baza digului nu apăruse nici un fel de terasă sau altă construcţie.

 

De la nivelul de bază al digului de larg se remarcă configuraţia treptelor ce facilitau coborârea spre platforma din blocuri de beton

 

Nici în alte fotografii din prima parte a perioadei interbelice nu apare vreo construcţie care să aibă funcţiunea de terasă.

Apariţia localului...

 

O prima prezenţă a terasei o putem remarca abia după construirea localului Gării Maritime (1935). Este posibil, ţinând cont de felul cum a fost construită terasa ca aceasta să fi fost ridicată concomitent cu Gara Maritimă. Diverse comentarii scrise despre terasa "Vraja Mării" fac referire la perioada de la jumătatea anilor 1920 ca moment al construirii localului. Ulterior se aminteşte că pe timpul bombardamentelor din al doilea război mondial asupra Constanţei localul ar fi fost complet distrus şi apoi reconstruit. Din fotografiile găsite în internet nu am avut ocazia să găsesc nicăieri o sursă care să confirme adevărul celor afirmate. S-au găsit postate imagini cu clădirea Catedralei Petru şi Pavel afectată de bombardamente. Se cunoaşte că "Palatul Camerei de Comerţ" (casa Manessalian) a căzut sub bombe... dar terasa "Vraja Mării" pare să fi rămas în picioare şi a îndeplinit cu temei rolul de local chiar şi pe timpul războiului şi ceva timp după aceea...

Odată construit, localul terasei a devenit un loc distinct în peisajul falezei.

 

Prin poziţia şi deschiderea perspectivei spre mare şi spre port locul se pare că justifica din plin numele cu care fusese botezat.

 

O promenadă ce se prelungea la una din mesele terasei era un moment deosebit de relaxant.

 

Deşi se putea intra cu vehicule accesul acestora era restricţionat prin bariere, faleza fiind strict pietonală.

Aproape orice fotografie ce avea deschidere spre port prindea ceva din terasa "Vraja Mării".

După cum se deduce privind fotografia, locul nu era foarte căutat pe vreme cu vânt puternic.

... în schimb era generos când invita vilgeaturiştii la mese pe timpul orelor de peste zi şi mai ales la orele de seară.

Când aveau loc evenimente în port, precum serbările marine sau vizite ale bastimentelor străine, terasa era un loc de şedere agreat.

 

Se pare că fotografia de mai sus este făcută la o oră matinală deoarece zona nu este frecventată de doritorii de promenadă.

 

Cum era şi firesc, la ceasurile serii terasa avea o clientelă numeroasă.

Calitatea mobilierului şi a serviciului era cea a oricărei terase fără pretenţia de a epata prin lux şi convenienţe.

 

O calitate deosebită a oricărui local o reprezintă facilitatea accesului. După cum se remarcă, existau mai multe puncte de acces în spaţiul terasei astfel încât trecătorii erau tentaţi să se abată măcar pentru un pahar de răcoritoare.

 

Chiar şi peste zi în orele însorite terasa îşi putea etala oferta. Prin jardiniere mobile se putea reconfigura cu uşurinţă zona de deservire a clienţilor.

 

La acea vreme clienţii localului puteau conversa în tihnă nefiind agresaţi de sunete zgâriate ale vreunui gramofon sau lălăitul lăbărţat al cine ştie cărui "manelist" al vremii...

dar, puteau ca şi astăzi de altfel să beneficieze de impactul unei mingi ce poposea peste halba de bere scăpată de sub mâna copiilor ce par că sunt permanent prezenţi pe terasele unde părinţii i-au abandonat de sub vigilenţa atenţiei.

Trecerea prin timp...

 

După cum se remarcă Poarta nr. 1 a portului cuprindea aproape intrinsec localul terasei.

 

Când loteriile au început să aibă un impact puternic asupra oamenilor de rând ele au gasit rapid deschidere în debite marcând cu reclame pe măsură locul unde norocul putea să ia forma unui loz...

 

Intersecţia aceasta este unul din locurile devenit reprezentativ în peisajul Peninsulei.

Odată cu schimbările de mentalitate şi opţiuni politice cu preumblarea la putere a unor noi diriguitori ai destinelor românilor au apărut stupidele coloane cubiste menite să susţină steaguri din ce în ce mai roşii. Nici din emblematica intersecţie acestea nu puteau lipsi.

Vraja Mării era încă de la fiinţarea ei locul unde marinarii de pe navele militare aflate în port se opreau, mai ales la sosirea din permisii şi învoiri pentru a bea un ultim pahar de tărie înainte de sosirea la bord. Erau şi situaţii când ieşiţi pentru câteva ore de învoire în oraş, intrau pentru un pahar "de amorsare" şi erau apoi trimişi la bord doar de patrulele poliţiei militare care aveau serios de lucru în zona terasei.

După o vreme, spre a servi şi pe timpul anotimpurilor reci localul a fost reconfigurat sub formă de sală de tavernă comună. Avea acoperiş, avea ce servi şi mai ales, putea servi pe vânt pe ploaie şi ninsoare.

 

După anii 1950 spre 1960 localul terasei, a continuat să fie cu funcţia sa de loc al primului sau ultimului pahar băut la intrarea portului. În fotografie se vede încă umbra rotunjită a acoperişului.

După sistematizarea accesului în port la poarta nr.1 prin fiinţarea birourilor de vama şi PCTF (Punct Control de Trecere a Frontierei) vechiul local al terasei a fost demolat. (mai ales că apăruseră legi precum faimosul Decret 400 prin care se instituiau restricţii asupra localurilor ce funcţionau în zonele de acces ale întreprinderilor).

După anii 1970 s-a considerat că un loc precum Poarta Nr. 1 Port are totuşi nevoie de un local (de alimentaţie publică) ... a fost construită noua clădire care a luat în posesie "brand"-ul de nume al vechii terase: "Vraja Mării"...

Localul îl vedem şi în prezent, dar faţă de ceea ce a fost atunci, demult, sunt foarte puţini cei ce mai pot relata prin viu grai diferenţele dintre cele două perioade...
"O tempora... " ar putea grăi dictonul latin, cât despre moravuri preferăm să ţinem discuţia cu decenţă închisă. 

Cei ce doresc să regăsească măcar locul unde altădată îşi desfăşura umbra pălăria terasei de la "Vraja Mării", le punem la îndemână locaţia actuală a localului pe schiţele prezentate mai jos...

 

Un software tridimensional ne poate orienta...

Precum şi unul bidimensional...

Vraja Mării... un loc scos de sub ape, martor al liniştii şi furtunilor mării

 

... şi totuşi... furtunile din toiul iernii...

 

hula de resac mai tot timpul prezentă,

Furtunile de vară mai mari...

sau mai mici... au dat Constanţei şi constănţenilor un nume simbol şi un loc pe lângă care paşii nu pot trece cu indiferenţă:

"Vraja Mării"... cum intri în România, pe dreapta...

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com