Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:22 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudiu Bleont „Va invit la o stare de spirit"

ro

09 Mar, 2010 04:04 3907 Marime text
bleont.jpgLuna aceasta, pe 23, se pune în scenă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, piesa de teatru „Amadeus", de Peter Shaffer. Actorul Claudiu Bleonţ şi regizorul Toma Enache au venit ieri la Constanţa, să ne spună cum trebuie percepută această piesă şi să ne convingă că este din categoria celor care nu trebuie ratate. Ambii sunt legaţi, într-o mai mică sau o mai mare măsură de Constanţa. Aici şi-au făcut debutul sau aici revin cu drag, an de an, pentru că publicul îi apreciază.

Regizorul acestei piese, Toma Enache, originar din Kogălniceanu, a debutat pe tărâm dobrogean, în 1997, la Teatrul Dramatic din Constanţa, cu piesa „Alcesta". „De fiecare dată mă întorc cu mare bucurie la Constanţa, locul unde am crescut, unde m-am format. Am foarte mulţi prieteni. Îi aştept pe toţi să vadă acest spectacol şi promit tuturor celor care mă cunosc şi celor care nu mă cunosc, că nu vor fi dezamăgiţi de acest spectacol şi că merită să vină să-l vadă", a precizat Toma Enache. Referitor la eforturile depuse pentru ca „Amadeus" să fie într-adevăr unul dintre cele mai bune spectacole care se joacă la această oră în ţară, Toma Enache a recunoscut că este o muncă foarte grea dar în acelaşi timp foarte frumoasă. „Acest spectacol îţi împlineşte tot efortul şi satisfacţia pe care ţi-o oferă când îl vezi. Uiţi că ai muncit la el. Totul ţi se pare că a fost o bucurie de când a început până când a văzut lumina rampei", a mai adăugat regizorul.

Datorită talentului său, Claudiu Bleonţ a fost „adoptat" de Constanţa şi simte acest lucru. Revine mereu cu drag la malul mării, fie că este iarnă, fie că este vară. „Nu sunt născut aici. Sunt adoptat şi mă recunosc făcând parte din sufletul dobrogean şi din Constanţa. Cele mai importante roluri pe care le-am făcut în Teatrul Naţional au venit în turneu aici, de când eram încă stagiar la Petroşani, şi cu cele mai importante spectacole pe care le-am făcut, am trecut prin Constanţa", ne-a mărturisit ieri, Claudiu Bleonţ. „Amadeus" are însă ceva special, nu neapărat pentru faptul că este o piesă la care s-a lucrat foarte mulţi ani sau pentru că dispune de o echipă mare, de 30 de persoane sau pentru efectele deosebite pe care şi constănţenii o să aibă posibilitatea să le vadă. „Cred că vârful artistic este Amadeus. Trebuie să vedeţi acest spectacol deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie în favoarea sufletului, întunericului şi luminii care zace în noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi nu în ultimul rând o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicie", a precizat Bleonţ. Atât el, cât şi Toma Enache cred că şi constănţenii vor „gusta" această piesă. Deja s-a bucurat de cinci săli pline la Severin, într-un oraş de provincie. „Pentru noi o piatră de încercare va fi această sală pentru că este o sală mare", a precizat regizorul Enache, însă urmează şi spectacolul din Bucureşti care are parte, de asemenea, de o sală mare. „Propunem publicului o întâlnire cu muzica lui Mozart, nu muzica aceea plictisitoare, ci muzica plină de viaţă a lui Mozart prezentată într-un spectacol de teatru şi credem că şi el s-ar bucura ca un public larg să ştie că acestea au fost scrise de Mozart, cum au fost scrise şi în ce condiţii", a mai adăugat Toma Enache.

Peter Scheffer s-a inspirat, când a scris această piesă, în anul 1979, din „Mozart şi Salieri", o scurtă scenetă de Aleksandr Puşkin, adaptată ulterior pentru opera cu acelaşi nume, de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel că în 1980, s-a jucat pe Broadway, la celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii, însă cu acelaşi mare succes.

Pe lângă Claudiu Bleonţ, în rolul lui Salieri, din distribuţie mai face parte Vlad Grosu - Mozart, Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Safroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionascut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruiala, Petrica Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilca, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa şi Emilia Boldea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii