Cupluri de forta

"Fenomenul Underground" la Galati (2)

In aceasta perioada a anului, mai multe locatii din tara si-au deschis venele culturale pentru a primi sarea actului dramatic si piperul teatrului alternativ: un festival la Sibiu, unul la Sfantu Gheorghe si, deja "consumat", un mini-fest underground la Galati. Asa cum scriam, acesta a fost mai mult un test de piata, initiat de regizorul Camelia Hancu pentru o manifestare care ar putea fi permanentizata dupa modelul fest-ului underground de la Targu Mures: acesta adunase, deja, 3 editii de succes, desi interesul publicului pentru fenomenul teatral, judecand dupa reactia sa la oferta locala, parea foarte scazut. Ca sa deschid o paranteza, pe care mi-as dori sa nu o inchid foarte repede, as aprecia ca platitudinea prestatiilor institutiei constantene de teatru deschide un vad serios unei initiative similare: experimentul Asociatiei ASALT, cand adauga, la programul celei de-a doua editii a festivalului EroTICA, o saptamana de video-performance si teatru alternativ, a dovedit, prin afluxul publicului, ca exista un orizont de asteptare serios pentru o componenta, sa spunem, "contemporana" a ofertei de spectacole. Initiativa Cameliei Hancu, "Lemon Project", care face ca artisti din locatii apropiate geografic (doar geografic!) sa lucreze impreuna, ar putea ancora, foarte curand, si in Constanta. Dupa premiera de la festivalul Urmuz din Tulcea (orasul dramaturgului Stefan Caraman), piesa Talk Show s-a jucat la Galati si urmeaza sa fie adusa la Mangalia, prin eforturile scenografului Laura Alexe. Pana sa isi gaseasca si Constanta ferestrele pe care sa le poata deschide fara ca oficialitatile sa dea in criza de spondiloza, piesa va ajunge la Praga - unde autorii proiectului au fost invitati sa participe la inchiderea unui festival care se va desfasura intre 30 iunie si 7 iulie. Cam atat cu parantezele, sa nu se ridice din morti vreun geniu al sarcofagelor pontice. Altfel se supara pe noi Cristina Tamas si mai face vreo cristiana printre ruinele tomitane.

Talk Show in sevraj

Multi dintre invitatii din tara venisera sa asiste la punerea in scena a piesei Talk Show, a lui Stefan Caraman - unul din cei mai expansivi dramaturgi actuali, astfel incat initiativa organizatorilor, de a propune si un mic regal cinematografic, i-a luat prin surprindere. Prezentate fara prea mult protocol, unul dupa altul (cu mici pauze de lumina, cat sa fie schimbate casetele), scurt-metrajele "underground" ne-au lasat, totusi, sa memoram doua nume - care, intr-o tara normala, ar fi imediat remarcate, puse la lucru si turnate in aur: Vali Albinet, cu Sevraj (un film abrupt si sensibil, despre un personaj pe care foamea de absolut il impinge in mlastina drogurilor, pelicula care-a cules si un premiu la festivalul "Cine m-a iubit") si Dumitru Grosser, ce ne-a ghiftuit cu 4 filmulete exceptionale, cu o puternica substanta lirica, urmarind, in linii mari, aceeasi tema a curateniei si instrainarii, cu puternice accente de stranietate si umor negru. Mitru, cum il gratuleaza prietenii, nu isi ascunde originea basarabeana, schemele sale creative fiind, de altfel, mai impregnate de filonul rusesc decat de cel balcanic. Lucrarile sale au, astfel, o patina sentimentala, o gravitate dulce-amaruie, solicitand un nivel de profunzime aparte din partea publicului pentru a-si revela dramatismul. In finalul manifestarii, o adaptare scenica dupa un text de sertar al lui Stefan Caraman, Talk Show, un "spectacol recomandat cuplurilor", cum il propun, cu umor, organizatorii. Intr-un text care, surprinzator pentru Caraman, nici nu gadila, nici nu zgandarea ochiul cititorului neavizat, Camelia Hancu a intuit foarte bine acele tensiuni dintre personaje care pot fi exploatate scenic intr-un astfel de spectacol: ca si in cazul pieselor lui Stefan Peca, un show "economic" dupa reteta Woody Allen, mizand foarte mult pe forta dialogurilor, desenul scenic al actorilor si micile trucuri compozitionale care dezvaluie criza, umorul de situatie ori tensiunea interioara a personajelor. Asistati din umbra de "muzicantii" Maria-Magdalena Danaila si Bogdan Goage (care-au semnat si ilustratia muzicala), cei doi actori, Carmen Albu si Marian Sterian (acesta din urma, o descoperire a Cameliei Hancu, fiind "cules" de la Teatrul de Papusi) s-au strecurat atat de bine in carnea piesei incat spectatorii au trait adesea iluzia ca urmaresc pe gaura cheii cate o "scena" conjugala reala. Tocmai aceasta verosimilitate extrema facea ca terenul ales de Camelia Hancu sa fie foarte alunecos, unele accente "bulevardiere" fiind duse aproape la extrem. Au existat insa suficiente elemente de rupere, surprinzator de simple si eficiente, care au culminat cu o deraiere de la textul original prin parodierea, in partea finala, a scenei lacrimogene din Othello. Daca adaugam faptul ca spectacolul prezentat la Andy`s Club, in hotelul galatean Dunarea, a suportat, pe parcurs, mici operatii de "upgrade", putem anticipa ca formula ce va fi propusa, in curand, publicului constantean va fi cu adevarat cea mai inspirata. Si daca tinem, neaparat, sa aplicam o eticheta unei astfel de manifestari, cred ca cel mai bine s-ar potrivi cea propusa de criticul Ioan Cazaban: "cafe theatre". Exceptand, insa, cafeaua si tigarica, cred ca publicul are, astfel, acces la un produs cu o miza la fel de serioasa ca propria-i viata.