Cursuri pentru profesorii copiilor supradotati
Cursuri pentru profesorii copiilor supradotati
19 Jun, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1164
Marime text
In perioada 5 iulie - 17 iulie se vor desfasura, la Constanta, cursurile Scolii de vara de excelenta in educatie. Initiatoarea acestui program este societatea nonprofit IRSCA Gifted Education, singura institutie acreditata la nivel international care se ocupa de formarea copiilor cu abilitati inalte.
"Vorbim despre copii cu abilitati inalte, pentru ca incercam sa evitam termenul de supradotat. Ne referim la toti cei care sunt talentati intr-un domeniu, fie ca exceleaza la matematica, fie ca sunt talentati la muzica sau balet", a declarat Adina Tulbure, director in cercetarea tehnologiei didactice inovatoare, institutor la Colegiul Regina Maria. Cadrele didactice participante la cursurile de formare profesionala vor fi gazduite de Colegiul Tehnic Tomis, iar cursurile vor avea loc la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie. Din orasul nostru vor participa doar sase cadre didactice. Este prima data cand o astfel de activitate se desfasoara la malul marii. Pana acum, aceasta actiune se desfasura timp de opt saptamani la Bucuresti. Cursurile vor fi sustinute de profesorul Florian Colceag, presedintele IRSCA Gifted Education.Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii