Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Delfinul de aur“ de la Navodari, la cea de-a VIII-a editie Viceprimarul Chelaru - „Cand eram consilier nici nu stiam ca exista concursul“

ro

08 Jul, 2010 01:15 2565 Marime text

Navodari.jpg„M-am bucurat mult când tatăl meu mi-a spus de iniţiativa pe care primarul Nicolae Matei o are în ceea ce priveşte numele pe care doreşte să-l pună teatrului de vară din Năvodari, al meu. De acest teatru mă leagă adolescenţa şi începuturile mele în viaţa muzicală“, a declarat Laurenţiu Duţă, fost membru al trupei 3SudEst, prezent ieri la primăria din Năvodari

Timp de două zile, 110 de copii din ţară, dar şi din Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Siria, vor cânta pe scena teatrului de vară proaspăt renovat. Primăria a cheltuit nu mai puţin de 150.000 de lei pentru ca teatrul să fie funcţional, în condiţiile în care spaţiul arăta jalnic şi nu mai putea fi nicidecum folosit pentru astfel de evenimente. Lucrările au început în luna iunie şi s-au desfăşurat într-un timp record pentru putea fi dat în folosinţă mâine. A fost refăcută zona tribunelor, instalaţiile sanitare, s-au modernizat grupurile sanitare şi vestiarele artiştilor, s-au făcut hidroizolaţii şi s-a zugrăvit interiorul şi exteriorul. 

„Pe timpul fostului primar se desfăşura un festival, şi eu, cât timp am fost consilier, nici nu ştiam de existenţa lui, atât de bine se ocupa edilul de festival. În interiorul teatrului am găsit o pădure plină de ierburi, totul era dezolant. Am vrut să-i redăm festivalului grandoarea pe care o avea odată“, a declarat Chelaru. Inaugurarea teatrului va avea loc astăzi, la ora 11.00. 

Laurenţiu Duţă şi tatăl său, Titi Duţă, au fost prezenţi ieri la sediul primăriei, primul în calitate de artist consacrat plecat dintr-un oraş mic precum Năvodariul, iar cel de-al doilea ca părinte şi cel care l-a ajutat pe fiul său să ajungă la statutul din prezent. „Este o satisfacţie personală şi o recunoaştere a efortului pe care l-a depus în tot aceşti ani“, a susţinut Titi Duţă, nostalgic că anii din vremea când băiatul său Laurenţiu era copil, nu se vor mai întoarce. 

„Mă bucur că oraşul a intrat pe mâini bune“ 

„De acest teatru mă leagă începuturile carierei mele. La 16 ani am avut primul concert pe acea scenă. Opt ani am susţinut acolo spectacole cu bilete. De acest teatru mă leagă adolescenţa şi începuturile mele în viaţa muzicală. M-am bucurat mult când tatăl meu mi-a spus de iniţiativa pe care primarul Nicolae Matei o are în ceea ce priveşte numele pe care doreşte să-l pună teatrului de vară din Năvodari, după numele meu“, a declarat Laurenţiu Duţă. În semn de recunoaştere, cântăreţul va susţine, în seara Galei Laureaţilor, sâmbătă de la ora 20.30, un recital. „Mă bucur că oraşul a intrat pe mâini bune“, a mai adăugat artistul.  

Cât despre premii, viceprimarul Chelaru a precizat că valoarea totală a acestora va fi de 100 de milioane de lei vechi, asta pe lângă cazarea gratuită pe care primăria a pus-o la dispoziţie participanţilor. Premiul pentru marele trofeu va fi de 1.000 de lei, locul I - 400 de lei¸ II - 300 de lei şi III - 200 de lei şi se vor mai acorda zece premii speciale pentru coregrafie. Concursul de interpretare va începe astăzi, de la ora 18.30, urmând ca mâine, de la ora 20.30 să aibă loc Gala Laureaţilor.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii