Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:46 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dorotheea Petre invitata la Ambasada Romaniei Washington

ro

01 Nov, 2007 00:00 1204 Marime text

Americanii vor afla "cum si-au petrecut sfarsitul lumii" actorii de la malul marii, Dorotheea Petre si Jean Constantin

Filmele "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", de Cristian Mungiu si "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", de Catalin Mitulescu, vor fi proiectate la a XX-a editie a European Union Showcase din Washington. European Union Film Showcase, organizat de Institutului American de Film, prezinta o selectie de filme din Uniunea Europeana, premiere de filme americane si productii premiate in festivaluri. Romania va fi reprezentata la eveniment de "4, 3, 2" de Cristian Mungiu, proiectat pe 7 si 8 noiembrie si de filmul lui Catalin Mitulescu "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", programat sa ruleze pe 10 si 11 noimebrie. Potrivit Institutului Cultural Roman, Ambasada Romaniei la Washington va oferi o receptie in cinstea regizorilor Cristian Mungiu si Catalin Mitulescu si a actritei Dorotheea Petre. Pentru rolul sau, Eva, constanteanca a fost distinsa, anul trecut la Cannes, cu premiul de interpretare feminina al sectiunii Un Certain Regard. Alaturi de Dorotheea Petre, in filmul lui Mitulescu este distribuit un alt actor nascut pe meleaguri dobrogene, Jean Constantin(Florica). De asemenea, in perioada 16 - 30 decembrie vor rula, la National Gallery of Art din Washington, 14 filme romanesti in cadrul programului "Bucharest Stories: New Films from Romania". Printre altele, vor fi proiectate creatiile "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" de Catalin Mitulescu si "California Dreamin’ (nesfarsit)" si "Poveste de la scara C", semnate de regretatul regizor Cristian Nemescu. La sfarsitul lunii decembrie vor mai rula filmele lui Lucian Pintilie "Tertium non datur" si "Reconstituirea". In aceeasi perioada, va fi proiectat documentarul "Marele jaf comunist", de Alexandru Solomon si scurtmetrajele "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", regizat de "Lampa cu caciula", de Radu Jude, "Visul lui Liviu" regizat de Corneliu Porumboi, "Ajutoare umanitare", de Hanno Hofer, si "Restul e tacere", de Nae Caranfil. "Revolutions in Romanian Cinema", un alt program al Institutului Cultural Roman, va proiecta o parte dintre aceste filme si la Berkely Art Museum, in perioada 3 noiembrie - 6 decembrie.

Epoca de aur a cinematografului romanesc

Filme romanesti, ca "4, 3, 2" sau "California Dreamin’(nesfarsit), dar si documentare de Florin Iepan, Alexandru Solomon si Mirel Bran vor fi prezentate pentru publicul american de la New York, la cea de-a doua editie a Festivalului de film romanesc, in perioada 29 noiembrie - 2 decembrie la Tribeca Cinemas. Festivalul va prezenta premierele romanesti din 2007, urmate de discutii cu regizorii romani, actorii si criticii de film, in programul "Romanian Cinema: The golden age". Festivalul de film romanesc va fi deschis, pe 29 noiembrie, de filmul premiat anul acesta cu Palme d’Or la Cannes, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii