Filmul regretatului Nemescu, castigator in unanimitate, in Ucraina
Filmul regretatului Nemescu, castigator in unanimitate, in Ucraina
08 Nov, 2007 20:00
ZIUA de Constanta
1436
Marime text
Lungmetrajul "California Dreamin' (nesfarsit)", regizat de Cristian Nemescu, a primit marele premiu al juriului international, dar si premiul special al criticii la Festivalul International de Film Molodist, din Ucraina.
La cea de-a 37-a editie a Festivalului International Molodist, cea mai importanta manifestare de gen din Ucraina, filmul "California Dreamin' (nesfarsit)", al regretatului regizor Cristian Nemescu, a fost ales in unanimitate castigator de membrii juriului, primind, totodata, Premiul Special al subjuriului FIPRESCI. In acest an, evenimentul s-a desfasurat sub presedintia lui Viktor Iuscenko, seful statului ucrainean. Bazat pe un scenariu de Cristian Nemescu si Tudor Voican, filmul porneste de la o intamplare reala, petrecuta in 1999, in timpul conflictului din Kosovo, cand un sef de gara dintr-un sat romanesc a oprit un tren NATO ce transporta echipament de spionaj. "California Dreamin' (nesfarsit)", regizat de Cristian Nemescu si avandu-i in distributie pe Armand Assante, Razvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Jamie Elman si Andi Vasluianu a fost lansat in urma cu sase luni. De atunci, filmul a primit Satyajit Ray Award, la Festivalul de Film de la Londra, premiu oferit pentru capacitatea deosebita a regizorului de a fi putut reuni si exprima artistic compasiunea si umanismul, Premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul Ellensburg din Washington, precum si Premiul special al sponsorilor "Atameken Holdin" la Festivalul de Film Eurasia din Pelicula lui Nemescu a fost distinsa cu premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, precum si premiul Golden Falcon al Festivalului de Film de la Ibiza, Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Rabat, Marele Premiu - pentru Cel mai bun Film, Premiul Publicului si Premiul Special Canvas pentru Cel mai bun film, toate trei la Festivalul European de Film de la Bruxelles. De asemenea, productia a mai primit premiul special al juriului pentru scenariu in cadrul Festivalului de Film de la Torun si o Mentiune speciala la Festivalul de Film de la Milano. La editia din acest an a Festivalului de la Sfantu Gheorghe, filmul a fost distins cu Trofeul Anonimul, iar la Festivalul Producatorilor de Film Independenti de la Mamaia, "California Dreamin'" a obtinut Premiul Criticii. Filmul va participa si la Festivalul de Film de la Ljubljana, Puerto Rico Cinema Fest, Competitia Interregionala de Nord din Olanda, Festivalul European de Film de la Estoril - Portugalia, Festivalul de Film din Lituania precum si la Zilele Filmului Romanesc la Targu Mures.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii