Harsova, cetate otomana
Harsova, cetate otomana
10 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1634
Marime text
Uniunea Democrata Turca din Romania organizeaza o serie de manifestari culturale sub titulatura "Harsova, veche cetate otomana". Proiectul este structurat pe mai multe componente, fiind organizat de filiala Harsova a UDTR, in parteneriat cu Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta si Muzeul Carsium Harsova.
Manifestarea debuteaza astazi, de la ora 10.00, la Muzeul Carsium, cu simpozionul "Harsova, veche cetate otomana". In cadrul acestuia vor fi prezentate comunicari stiintifice referitoare la istoria comunitatii musulmane din localitate, la evolutia civilizatiei turce in Dobrogea, in secolele XV-XIX. Cetatea Harsova, una dintre cele mai interesante marturii arheologice bizantine, a fost ridicata pe vechile ruine ale unei cetati romane (Carsium), construite de imparatul Traian. In 1389, Mircea cel Batran a cucerit Harsova, iar in secolul al XV-lea, localitatea s-a aflat sub stapanire otomana. Dupa simpozion va fi vernisata o expozitie de fotografie cu tema "Cetatile antice de pe coasta Marii Egee". Din program mai fac parte vizitarea Muzeului Carsium, a cetatii Harsova, a necropolei otomane si a geamiei, ambele monumente istorice. La manifestarile culturale de la Harsova sunt invitati sa ia parte: presedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general, Ervin Ibraim, precum si deputatul Iusein Ibram. Misiunile diplomatice ale Republicii Turcia in Romania vor fi reprezentate de consulul general Haluk Agca, impreuna cu sotia, Derya Agca. Manifestarea continua seria de proiecte destinate promovarii zestrei culturale a etnicilor turci din Dobrogea.Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii