Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:41 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informatie si interactiune pentru promovarea drepturilor omului

ro

13 Dec, 2002 00:00 795 Marime text

"Avem nevoie de drepturile noastre!"

Proiectul se desfasoara la Biblioteca Judeteana Constanta si are ca obiectiv stimularea interesului comunitatii constantene pentru cunoasterea si exercitarea drepturilor omului * Componenta permanenta a campaniei este punctul de documentare asupra drepturilor omului, realizat in cadrul Centrului de Informare Comunitara al Bibliotecii Judetene Constanta, sub titulatura "Aici iti citesti drepturile" si care are utilizatori inca de la inaugurarea sa, in luna mai a acestui an * O alta componenta a proiectului a urmarit construirea si lansarea site-ului "Human Rights Report", care este o publicatie independenta, gratuita si difuzata exclusiv prin Internet

Proiectul "Informatie si interactiune pentru promovarea drepturilor omului" a oferit ocazia si fundamentul pentru desfasurarea, in cadrul Bibliotecii Judetene Constanta, in perioada mai-noiembrie 2002 a campaniei "Avem nevoie de drepturile noastre!". Stimularea interesului comunitatii constantene pentru cunoasterea si exercitarea drepturilor omului a constituit obiectivul general al campaniei, ce a fost orientata pe doua directii. Prima - catre personalul bibliotecii si a doua - catre comunitatea locala, cu accent pe utilizatorii serviciilor Bibliotecii Judetene Constanta. Expozitiile de carte referitoare la drepturile omului, organizate la sediul bibliotecii, ancheta sociologica realizata in randul bibliotecilor, dar si al beneficiarilor serviciilor de biblioteca, promovarea drepturilor omului prin raspandirea de materiale publicitare in comunitatea locala, incercarea de a contribui la cresterea abilitatilor bibliotecarilor in inducerea respectului fata de drepturile omului si pentru exercitarea acestora sunt cateva dintre activitatile desfasurate in cadrul campaniei "Avem nevoie de drepturile noastre!". Adresat elevilor si studentilor, concursul de eseuri pe tema drepturilor omului, organizat de biblioteca in luna octombrie a fost castigat de Ana-Maria Calinescu, eleva a Liceului "George Calinescu" din Constanta, cu o lucrare originala intitulata "Influente asupra vietii individuale si colective - drepturile omului". "Ziua usilor deschise", manifestare organizata la implinirea a 104 ani de la inaugurarea primei biblioteci publice in Constanta, a reprezentat un mod de a face transparente serviciile bibliotecii constantene si de a contribui la intelegerea dreptului la informare al cetatenilor. Componenta permanenta a campaniei este punctul de documentare asupra drepturilor omului, realizat in cadrul Centrului de Informare Comunitara al Bibliotecii Judetene Constanta, sub titulatura "Aici iti citesti drepturile" si care are utilizatori inca de la inaugurarea sa, in luna mai a acestui an. "Biblioteca din Constanta sprijina cunoasterea si promovarea drepturilor omului prin functiile ei, dar si prin politica pe care o urmeaza. Dreptul la cultura fiind unul care dintotdeauna a innobilat fiinta umana, biblioteca publica incearca sa se instituie in nucleul esential al exercitarii acestui drept. Trebuie sa fim punctul forte al receptarii culturii universului, trebuie sa ramanem cetate de slove intelepte, la care omul vine sa caute, sa afle cat mai mult", a declarat Liliana Lazia, director general al Bibliotecii Judetene Constanta. De asemenea, Fundatia "Concept" a desfasurat in perioada decembrie 2001 - noiembrie 2002, proiectul "Informatie si interactiune pentru promovarea drepturilor omului", cofinantat de Uniunea Europeana prin programul "Initiativa europeana pentru democratie si drepturile omului" si de Ministerul Culturii si Cultelor. Proiectul a urmarit crearea unei retele informationale pe tema drepturilor omului, pusa la dispozitia comunitatilor locale prin dezvoltarea unor centre de educatie permanenta in cadrul bibliotecilor publice din Bucuresti, Brasov, Braila, Cluj-Napoca, Constanta, Galati, Iasi, Oradea, Piatra Neamt si Sibiu. Scopul centrelor este de a spori oferta informationala educationala din Romania, precum si cunoasterea si intelegerea dreptului la informare al populatiei (alaturi de celelalte drepturi fundamentale ale omului). In cadrul proiectului au beneficiat de instruire 42 de persoane din cadrul bibliotecilor judetene, din care peste jumatate lucreaza in contact direct cu publicul. Programul a inclus si un curs de relatii publice sustinut de experti in domeniul comunicarii si acreditat de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania. O alta componenta a proiectului a urmarit construirea si lansarea site-ului "Human Rights Report", care este o publicatie independenta, gratuita si difuzata exclusiv prin Internet. Redactata in limba engleza, (www.hrr.ro) si romana (www.anchete.ro), este actualizata zilnic si este deschisa colaborarii cu ziaristi din tara, precum si cu presa straina. Partenerii din cadrul acestui proiect au fost: Ministerul Culturii si Cultelor, Asociatia Editorilor de Presa On-Line, Biblioteca Municipala "Mihail Sadoveanu" Bucuresti; Biblioteca Judeteana "George Baritiu" Brasov; Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" Braila; Biblioteca Judeteana "Octavian Goga" din Cluj-Napoca; Biblioteca Judeteana Constanta; Biblioteca Judeteana "V.A. Urechia" Galati, Biblioteca Judeteana "Gh. Asachi" Iasi, Biblioteca Judeteana "Gh. Sincai" Oradea, Biblioteca Judeteana "G.T. Kirileanu" Piatra Neamt, Biblioteca Judeteana "Astra" Sibiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii