Istoricul Dinu C. Giurescu, numit Doctor Honoris Causa
Istoricul Dinu C. Giurescu, numit Doctor Honoris Causa
14 Jun, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1006
Marime text
Rectorul Universitatii Ovidius i-a inmanat, ieri, profesorului universitar diploma care ii confera titlul de Doctor Honoris Causa
Studenti si profesori, dar si somitati in istorie s-au reunit, ieri, in Sala Senatului din Campusul Universitatii Ovidius pentru a participa la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa. Evenimentul, care a fost organizat de Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, s-a bucurat de prezenta lui IPS Teodosie. Festivitatea a debutat cu un laudatio rostit de prof. univ. Daniel Flaut, decanul Facultatii de Istorie, prin care a fost expusa activitatea stiintifica a membrului Academiei Romane, prof. univ. dr. Dinu C. Giurescu. Descris drept un "spirit iscoditor, tenace si sensibil la marile intrebari istorice", personalitatea de marca in planul istoriografiei a fost un vajnic aparator al libertatii traite in democratie si si-a exprimat mereu ideile in opozitie cu regimul totalitar. Onoarea de a-i inmana lui Dinu C. Giurescu diploma care-i confera titlul academic i-a revenit lui prof. univ. dr. Victor Ciupina, rectorul Universitatii Ovidius. "In aceasta zi retraiesc momentul cand, fiind absolvent al clasei I sau a II-a de liceu, primeam premiul I si aveam emotii. Marturisesc ca am si acum, pentru ca acest titlu este o recunoastere a intregii mele activitati. Aceasta distinctie inseamna raspundere si responsabilitate pentru mine", a declarat profesorul universitar doctor care, in prezent, coordoneaza prestigiosul tratat Istoria Romanilor. Desi ajuns la onorabila varsta de 81 de ani, istoricul nu si-a incetat activitatea de cercetare. Mentorul unei intregi generatii, care in adolescenta si-a dorit sa devina medic, este membru titular al Academiei Romane din 2001, urmand modelul tatalui si al bunicului.Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii