Jazz 4X4

Clubul Phoenix la cincinal

Dupa un furtunos duo Tavitian - Stroe, ce s-a finalizat printr-o serire de cantari "mai asezate", dedicate incheierii "Saptamanii luminate", a urmat momentul Johnny - Teodora Enache * Intr-o formula mult mai cuminte, aproape clasica, duo-ul a evoluat lin, ca o lectie de jazz de 45 de minute, incalzind asistenta cu acuratetea unor sunete ce, odinioara, il emotionasera pe Thelonious Monk in asa hal incat acesta si-a scos caciula si-a asezat-o pe capul romanului * In final, publicul a avut parte de un jam-session de zile mari, unde, in partea finala, a evoluat, la baterie, si Tandarica

Sambata seara, clubul Phoenix a tinut sa-si celebreze cei cinci ani de existenta printr-un dineu jazzistic exceptional, prilejuind intalnirea monstrilor sacri, Harry Tavitian si Johnny Raducanu, alaturi de Corneliu Stroe, Teodora Enache si, supriza-surpriza, Ovidiu Lipan - Tandarica. Tot la rubrica cifre rotunde s-a amintit faptul ca Johnny a strans in "buchetelul vietii" 70 de anisori si ca s-au scurs aproape doua decenii de cand s-a intalnit prima oara pe claviatura cu degetele temperamentalului constantean. Nu e intamplator ca, din efervescenta jazzistica a anilor `80, pentru care cei doi artisti au fost adevarate varfuri de lance, azi tot ei tin, cu vigoare orgolioasa, capetele de afis. Si asta-n conditiile in care fenomenul jazzistic s-a tolanit sub un con de umbra din care nu se mai ridica decat pentru a-si lua portia de glucoza oferita de snobi si nostalgici. Nu mai gasesti multi in salile de spectacole care sa rezoneze cu feeling sau in cunostinta de cauza la o tema "rastalmacita" cu gratie ori la un moment de improvizatie autentica. Johhny, care si-a punctat prezenta scenica cu mici discursuri picante, amintea de anii aceia nebuni, cand "armeanul" isi soca auditoriul cu interventiile sale "free", pe care publicul nostru nu pare nici azi total pregatit sa le perceapa altfel decat simple picanterii scenice. Despre episodul cand "armeanul arunca cu mingi de ping-pong pe corzi", ne-au ramas marturie cuvintele lui George David, in transcrierea criticului Virgil Mihaiu (Jazzorelief, Ed. Nemira, 1993): "Totul a-nceput intr-un martie tumultuos, cu accente de decembrie, prin 1975. Un tanar fara burta (nici acum n-are), fara fiere si fara splina, venea din Brasov, de unul singur, fara pian, spre regretul tardiv al organizatorilor si disperarea dirijorului si directorului tehnic al Filarmonicii sibiene (...). Era mic (n-a mai crescut de atunci decat in ochii admiratoarelor), felin (are si acum ceva din Fellini), si atunci, ca si astazi, foarte nervos la, si pe instrument. (...) Cine putea anticipa ce fel de stare era aceea cand, un instrumentist cvasi-necunoscut se ridica in picioare si se repede asupra corzilor pianului, de care trage cu ravna, cu piaptanul, cu cheile de hotel... Aparitia acelor catorva mingi de ping-pong starneste o vie emotie in randul fotografilor. (...) Socata, critica il sfasie, in ochii uimiti ai unui public ce se intalnea pentru prima oara cu reprezentantul unui nou stil (...) Apoi, tacere. Terminand Conservatorul, Artistul pleaca la Constanta, locul de pierzanie al atator talente. (...) Vaporul cu jazz al lui Harry a naufragiat la Constanta", se spunea intr-o foaie festivaliera. Insa Harry si-a continuat, linistit, drumul, nesinchisindu-se nici un pic de acea literatura a exilului care ne bantuie de la Ovidius incoace. Dupa un furtunos duo cu bateristul Corneliu Stroe, ce s-a finalizat printr-o serire de cantari "mai asezate", dedicate incheierii "Saptamanii luminate", a urmat momentul Johnny - Teodora Enache. Intr-o formula mult mai cuminte, aproape clasica, duo-ul a evoluat lin, ca o lectie de jazz de 45 de minute, incalzind asistenta cu acuratetea unor sunete ce, odinioara, il emotionasera pe Thelonious Monk in asa hal incat acesta si-a scos caciula si-a asezat-o pe capul romanului. (Johnny aminteste, de altfel, ca pastreaza cu piosenie caciula intr-o punga de plastic, ca sa conserve transpiratia de pe fruntea marelui jazzman...) In final, publicul a avut parte de un jam-session de zile mari, unde, in partea finala, a evoluat, la baterie, si Tandarica. Aceste aproape 40 de minute de jazz adevarat, cand artistii au urcat pe scena si-au inceput, pur si simplu, sa cante, fara nici o regie sau schema prestabilita, au marcat un moment de exceptie in istoria clubului. In final, ar trebui amintita o interventie de-a lui Johnny: amintind de pustii cu vocalize teribile, ce umplu astazi televizoarele si salile de concerte si se legitimeaza drept muzicieni, el a punctat, nu ca parada de modestie cat ca o chestie de bun-simt: "muzician a fost doar Enescu, noi suntem muzicanti".