Lemon Movement
Lemon Movement
24 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1398
Marime text
"Fenomenul Underground" la Galati (1)
Orasul in care se afla singurul muzeu de arta moderna din tara si-a mai adjudecat, recent, un profil cultural de talie nationala. "La Galati, femeile sunt frumoase, barbatii sunt betivi, combinatul e ca un plaman perforat de cancer", imi spunea o cunostinta, recent, presupunand ca ma duc in orasul de pe malul Dunarii ca sa ma "combin". Ce-i drept, femeile sunt frumoase, carciumile par la fel de numeroase ca-n restul tarii, iar umbra combinatulului flutura tutelar pe faleza, prin multimea statuilor de metal, ce-si oglindesc profilul ruginit in apa Dunarii, ca niste gigantice suveniruri ale taberelor anuale de sculptura. N-am reusit sa ma abat, insa, de la program: o manifestare care, desi concentrata intr-o singura zi, a avut toate datele unui festival cultural. Regizorul Camelia Hancu (despre care-am mai scris in cateva randuri, cu prilejul proiectului de spectacol "Sosiile", inaintat Teatrului Ovidius si ignorat cu gratioasa abilitate, ori dupa premiera piesei "Talk Show", din Festivalul Urmuz de la Tulcea) a avut ambitia sa adune la Galati cativa oameni interesati de formulele alternative de teatru si film, propunandu-le, ca tema de meditatie, "Fenomenul Underground". Au fost invitati sa participe critici de teatru si jurnalisti din tara, iar din discutiile vulcanice care-au deschis manifestarea am concluzionat doar ca, indiferent ce eticheta aplicam proiectelor independente ("experimentale", "underground" sau "de avangarda"), ideea de alternativa la mainstream, la "autostrazile" culturale oficiale, se impune de la sine. O discutie despre legitimitatea sa atenteaza, involuntar, la valorile unui camp cultural deja demarcat. Mai ales cand aceste proiecte se incheaga din resurse private, dovedind, si aici, ca statul e un zeu bland, chel si tamp, trecut cam de multisor de varsta pensionarii.Pivnita sparta
Lemon Movement. Cam acesta e marca ultimei formule "de piata" a miscarii coagulate in jurul regizorului Camelia Hancu, ce, pana acum, a pus pe roate o companie de teatru independenta si a initiat, la 18 mai, in Galati, o manifestare, sa spunem, colocviala, intitulata, provocator, "Fenomenul Underground". Spun provocator pentru ca, in ce ma priveste, am avut probleme serioase in a ma convinge daca topica discutiei e adecvata, in conditiile in care termenul "underground" a ajuns pe tarabe ca marca de succes, ce vinde mirajul produsului inaccesibil si cenzurat: muzica de gang a impins eticheta, de fapt, in zona maselor, a populismului ieftin, "da cartier". Am avut, de altfel, ocazia sa-mi exorcizez foarte repede aceste emotii, pentru ca prima, pe lista manifestarii gazduite de "Andy`s Club" in hotelul Dunarea, a fost conferinta de presa. Care se dovedi la fel de "alternativa" ca produsele culturale puse in discutie: deloc protocolara, ea prilejui vii ciocniri de idei intre participanti. Din zona criticii si presei scrise au evoluat Anca Rotescu, Ioan Cazaban, Marie-Louise Semen si Mugur Grosu, din cea a teatrului - Camelia Hancu si Stefan Caraman (unul din cei mai bine cotati dramaturgi actuali) iar, din zona filmului, Dumitru Grosser si Vali Albinet. Paradoxal, dar presa locala, urmand regula de aur a periferiei, nu s-a prea inghesuit la discutii, fiind reprezentata doar de ziarele "Viata libera", "Impartial" si de "Radio Galati". Anca Rotescu a inceput prin a aprecia caietele de sala, care nu prea erau in spiritul rufosului "underground", fiind insotite si de cate un excelent CD de prezentare. De fapt tocmai acest apetit pentru vizibilitate ar pune in discutie "legitimitatea" unei atitudini pe care eu o consider cel putin bizara cand trece din zona starii de spirit, sa spunem, revolute, in cea a produsului de piata, domesticit de canoanele ambalajului. Mai generoasa, Anca Rotescu se raporta la un sistem de referinta precis, o reusita a genului, "un spatiu teatral semiindependent, fondat in 1999 de Teatrul Ariel si Fundatia Dramafest din Targu Mures": cubul de gheata al "pivnitei" fusese spart deja, underground devenind, din stagiunea 2000-2001, "un program explicit al Teatrului pentru copii si tineret Ariel; spectacolele nu au mai fost produse in pivnita, ele extinzandu-se si in sala de studio (recent renovata) sau in spatii exterioare teatrului." Ea a pledat pentru o extensie a conceptului, fiind tot mai putin relevant caracterul protestatar, in favoarea spiritului decent al diferentei si diversitatii, prezentat, eventual, ca alternativa la curentul oficial: "exista o rezistenta, un orizont de asteptare conventional care trebuie, cumva, infrant. Vina, pe de o parte, o poarta comoditatea ofertei teatrale, cinematografice, de dans sau performance (artele plastice fiind cele mai active la inceputul miscarii underground) iar, pe de alta parte, tine de zona receptarii autorizate pe care o reprezinta presa de specialitate. Trebuiau desteptate toate acele latente care exista in spectatorul tanar, mai ales, de a-i propune altceva, de a-l familiariza cu altfel de spatii, cu o intimitate si o comunicare mult mai directa a artistului cu spectatorii. Cred ca asta e, pana la urma, esenta actuala a underground-ului: nu este o miscare de opozitie, ci o oferta care diversifica cultura teatrala a oricarui oras." Evident, formula se aplica mai ales spatiilor urbane "de periferie", precum Galati, Targu Mures sau chiar Constanta, unde oferta teatrala nu e, sa spunem, foarte larga. Sau are nevoie acuta de o componenta actualizata la sange. Cel putin aici n-am avut replica, cand unul din invitati m-a interpelat, ironic: "Ce? Exista teatru si in Constanta?" Da, exista o scena, niste actori, o cladire. Unii cred ca e suficient. Avem, parca, si un director, care impartaseste din experienta lui seculara unor studenti la actorie. Care, in lipsa de alternativa, sunt obligati sa-l asculte, mimand interesul. (va urma)Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii