Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:57 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mii de persoane la Boboteaza, in portul Tomis

ro

07 Jan, 2008 00:00 1499 Marime text
1199650208.jpg

Senatorul Dorel Onaca reusit pentru a doua oara sa scoata crucea din apele inghetate ale Canalului Dunare - Marea Neagra

Doua mari praznice incheie la inceput de ianuarie, ciclul sarbatorilor de iarna: Botezul Domnului si soborul Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului. Botezul Domnului, numit in popor Boboteaza, Epifania sau Aratarea Domnului a fost praznuit, ieri, de crestinii ortodocsi. In aceasta zi, s-au sfintit apele, care amintesc de raul Iordanului. Potrivit obiceiului, in localitatile situate la malul unei ape preotul sau, dupa caz, ierarhul, impreuna cu credinciosii, merg in procesiuni pana pe malul respectivei ape unde oficiaza slujba de sfintire. Doar doua zile pe an se savarseste aceasta slujba: in ajunul (5 ianuarie) si in ziua de Boboteaza (6 ianuarie). Apa sfintita in aceste doua zile este Agheasma Mare si este diferita de agheasma mica pe care credinciosul o bea zilnic, comparativ cu cea sfintita acum pe care o bea doar sapte zile incepand din ziua Botezului Domnului. Ieri, la Catedrala Arhiepiscopala Sfintii Apostoli Petru si Pavel, a avut loc Sfanta Liturghie in cinstea Botezului Domnului, oficiata de catre ierarhul Tomisului. Inainte de a porni in procesiune, spre portul Tomis, Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a plecat cu elicopterul spre Mangalia. Aici s-a oficiat pentru prima data, in portul turistic Mangalia, slujba de Boboteaza. Crucea si altarul din gheata in culorile drapelului au marcat semnificatia acestui eveniment. Ierarhul tomitan a aruncat cele trei cruci direct din elicopter, grabindu-se sa ajunga la timp la Constanta, pentru oficierea slujbei de sfintire a apei din portul Tomis. La amiaza, clerul si credinciosii au pornit in procesiunea traditionala cu sase care trase de boi, spre Portul Tomis. La slujba au participat aproximativ 3000 de oameni. In cadrul slujbei de la Malul Marii, Arhiepiscopul Tomisului a sfintit apa din budanele de lemn aflate in cele trei care trase de sase boi. Desi se anuntase ca opt care vor participa la procesiune, conditiile meteo nefavorabile au facut imposibila aducerea tuturor animalelor de la Tulcea. Acestea au plecat pe strazile orasului pentru a imparti Agheasma Mare celor care nu au reusit sa participe la slujba din Portul Tomis. Arhipiscopia Tomisului a pregatit pentru credinciosi 50.000 de PET-uri pentru Agheasma Mare, in acest caz, apa fiind sfintita in Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie. Conform traditiei, Inalt Prea Sfintitul Teodosie a aruncat in apa marii trei cruci pentru a fi recuperate de tinerii curajosi care si-au propus sa sfideze gerul Bobotezei. Traditia spune ca cel care sare in apa pentru a recupera crucile va fi sanatos si ii va merge bine tot anul. Anul acesta la Constanta, 20 de inotatori, din care doar 17 imbracati in costum de scafandru s-au aruncat in apa inghetata pentru a aduce la mal cele trei cruci de lemn. Gabriel Culea, sef al Asociatiei Nationale a Scafandrilor si a Salvamarilor, participant pentru al treilea an consecutiv la acest ritual, a reusit sa aduca la mal doua cruci. Petre Constantin a scos cea de-a treia cruce din apele inghetate ale marii. Toti participantii au fost recompensati cu icoane si calendare. Cei care au adus crucile la mal au primit bani, icoane, carti de rugaciuni si cate o candela.

Dorel Onaca a scos crucea, la Murfatlar

Si la Murftalar, slujba de Boboteaza a fost oficiata pentru al treilea an consecutiv, primul eveniment de acest gen avand loc la initiativa primarului Nicolae Crivineanu si a preotului de la bisericutele de creta. Pentru a doua oara consecutiv, senatorul Dorel Onaca s-a incumetat sa se arunce de la piciorul podului sfidand distanta de aproximativ sapte metri pentru a recupera crucea aruncata in apele inghetate ale Canalului Dunare-Marea Neagra. Pentru cel care a copilarit in acest loc, momentul a reprezentat "un castig extraordinar" si pentru faptul ca a reusit sa ia contact totodata, cu apele Dunarii si ale Marii Negre, sfintite cu prilejul sfintei sarbatori crestine. Primarului orasului Murfatlar, Nicolae Crivineanu a declarat ca de acum inainte il va invita personal pe Dorel Onaca sa participe la scoaterea crucii din apa, declarand ca orice scafandru care se incumeta sa se arunce dupa crucea sfintita este binevenit la Murfatlar. La ceremonial au participat peste 400 de oameni.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii