Monologul monologurilor

Orient Express la peronul Muzeului de Arta

Un grup de asistenti ai Universitatii "Mimar Sinan" din Istambul a adus, in Constanta, o expozitie itineranta

Jacques Attali, amintind de faptul ca tineretul, in ciuda instinctului evazionist recunoscut, imbratiseaza cu surprinzatoare larghete haina unor locuri comune, aprecia ca acest abandon temporar al propriilor valori se datoreaza faptului ca uniforma grupului substituie propriile dimensiuni, pierdute pe drum: "Intr-o societate in care puterea este atat de abstracta incat nu mai poate fi atinsa cu mana, unde cea mai mare dintre amenintarile resimtite este singuratatea si nu alienarea, conformitatea la norma se transforma in bucuria de a fi apartenent." Desi peste randurile acestea au trecut mai bine de doua decenii, sentinta pare si astazi inatacabila: ritmul dement al cotidianului, discursul fragmentar si abrupt, cliseizarea, abrevierea si codificarea extrema a schemelor de comunicare sunt repere existentiale la care subscriem mecanic pentru a ne mentine in trafic. Paradoxal, dar revolutia tehnologica din ultimii mari, menita, aparent, sa micsoreze distantele, a adancit si mai mult crevasele dintre indivizi: publicitatea, televiziunea, telefonia mobila, Internetul si intreaga industrie mediatica din spatele unor "modele" ontologice induse cu agresivitate, pot fi lesne satanizate drept promotori ai instrainarii omului de valorile sale fundamentale. In fapt, orice inventie menita sa ne usureze viata contine, pe langa dimensiunea serafica, un potential diabolic: focul, cea mai veche dintre "nascocirile" omenesti, a incalzit locuinte si a parjolit asezari. Fiecare, in raport direct cu propria sa dimensiune, celesta sau abisala, alege, in fiecare clipa, seraficul sau diabolicul. Acel discurs interior, care formeaza si intretine constiinta de sine, probeaza conditia noastra de indivizi, masurabila, mai tarziu, in scheme de evolutie sociala, de convietuire si supravietuire. Dincolo de retetele, uniformele si cliseele existentiale, care arunca punti iluzorii peste golurile dintre noi, exaltam, in secret, diferenta, specificul, astfel incat dialogul camufleaza, ades, niste monologuri. Ne conservam, astfel, o dimensiune interioara, fragila, sau incercam s-o impunem, orgoliosi, peste norme. Nimic mai actual, astfel, decat tema singuratatii, a discursului interior, mai ales ca, de multa vreme incoace, artele ne propun indivizi, nu curente si mode. Gratie unui grup de asistenti ai Universitatii "Mimar Sinan" din Istambul, la Muzeul de Arta din Constanta s-a deschis, recent, o expozitie intitulata "Monolog". Tema proiectului, ne spun organizatorii, are, in primul rand, o dimensiune livresca: fie ca ne raportam la celebrul Hamlet, ori la Sosie, eroul lui Moliere, sau la Figaro, al lui Beaumarchais, percepem natura dramatica a unui discurs ce permite spectatorilor sa exploreze structura intima a personajelor. As pastra, de aici, doar "cabotinismul" inofenisv al conventiei dramaturgice, care-n topica artei plastice, de la romantism incoace, a lasat ca un soi de exhibitionism sarmant sa impuna, treptat, "ego-ul", biograficul, "normei" estetice. Pentru a ilustra tema expozitiei, organizatorii au ales, pentru coperta catalogului, fotografia realizata de Ozan Bilgiseren: un closet cu capacul ridicat. O viziune la fel de "radicala" are si Basak Ozdogan Pirim: artista, in varsta de 25 de ani, a realizat, poate, cea mai simpla lucrare, distribuind in cerc cateva scaune orientate spre exterior: desi ansamblul induce senzatia de colectivitate, cei care s-ar aseza ar sta cu spatele unii la altii. De un dramatism destul de facil, atenuat doar de materialitatea obiectelor, e compozitia "Lant", semnata de Aygun Dincer: zalele, alcatuite din portelan modulat, au, prin finetea lor, un aer inofensiv, care da ansamblului un aer decorativ. Insa, la urma urmei, conceptul rezista, atata vreme cat ne-am obisnuit sa percepem societatea ca pe un lant de fapturi anonime ce functioneaza strict decorativ, cand nu sunt cuprinse-n procente, statistici, ratinguri si strategii de piata. Apoi un exceptional "monolog" fotografic, semnat de Cetin Ergand, in prima sala de expozitie: "Farul Eastbourne", intr-o panorama alb-negru care ilustreaza, cu stranietate si finete, indepartarea "de lumea dezlantuita". O compozitie aparte, intitulata "Ferestre", aproape ca se sustrage ochiului, fiind asezata chiar in dreptul geamului: Lebriz Rona a realizat o instalatie inteligenta, printr-un "print" al contururilor ferestrei Muzeului de Arheologie si Pictura din Istanbul, unde a avut loc prima expozitie. Autoarea a "prelevat" fotografic si contururile ferestrei noastre, pe care le va folosi in expozitia urmatoare. Ea pune, astfel, in dialog ferestrele acestor institutii, care, speram, se vor deschide, una spre alta, si cu alte ocazii.