Monumentul eroilor, groapa de gunoi a Cimitirului Central
Monumentul eroilor, groapa de gunoi a Cimitirului Central
21 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1699
Marime text
In spatele monumentului ridicat in cinstea soldatilor romani din cel de-al Doilea Razboi Mondial, printre mormanele de gunoi, voluntarii au gasit oseminte umane
Oficiul National pentru Cultul Eroilor a organizat, in aceasta saptamana, la Constanta, o tabara de voluntari dedicata ingrijirii parcelelor de onoare romanesti si straine, amplasate in cimitirul central. In acest loc, sunt inhumati peste 1200 de militari cazuti in cele doua razboaie mondiale. Situatia gasita de cei 23 de voluntari veniti din tara, coordonati de Marian Androne si Alexandru Dobrica, arata "interesul" pe care administratia cimitirului si autoritatile locale il aloca acestor relicve. Starea parcelelor, napadite de balarii si gunoi, reflecta si educatia civica a simplilor cetateni, care isi abandoneaza obiectele care devin poveri inutile, chiar la marginea parcelelor. Potrivit Conventiei de la Geneva si protocoalelor sale aditionale, fiecare stat este obligat sa ingrijeasca mormintele de eroi care se afla pe teritoriul sau. In spatele monumentului dedicat eroilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial, oamenii s-au gandit sa faca depozit de gunoaie. Mai mult de atat, acestia foloseau zona pentru a arde resturile acumulate. Printre deseurile care se lafaiau in soarele torid de iulie, voluntarii au gasit oseminte umane. Oripilat, coordonatorul taberei, Marian Androne, considera ca ramasitele apartin unei femei, dovada fiind obiectele funerare aflate in apropiere. La acest aspect neortodox si degradant se adauga vandalizarea monumentului inchinat eroilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ornamentele din bronz au fost taiate si furate. Fara piesa centrala si fara inscrisurile din bronz, monumentul risca sa-si piarda din utilitate, aceea de a perpetua amintirea unui eveniment memorabil de insemnatate nationala si internationala. Marginea postamentului pe care amplasat monumentul a fost si ea vandalizata. Piesele care nu au putut fi taiate, au fost pur si simplu smulse din invelisul de beton. Placutele de marmura ale platformei sunt desprinse, sparte pe alocuri si gata sa cada. Zona protejata, invadata de locuri de veci Constructiile funerare ale civililor, ridicate in zona protejata de la intrarea in parcela militara romano-franceza din Primul Razboi Mondial profaneaza, prin amplasarea lor necorespunzatoare, cultul eroilor. Pentru a vedea ca locatia este dedicata eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial, privirea trebuie sa razbata printre crucile din marmura care strajuiesc mormintele civililor. O incapere funerara, din geam termopan, in care "nu odihneste" nimeni, atrage atentia, prin bogatia "ornamentelor", mai mult decat ar trebui sa o faca un monument al eroilor. Daca pentru sufletele care au cazut victima nemilosului flagel mondial, exista un Dumnezeu, pentru locurile lor de veci exista doar nepasarea celor vii. "Veniti catre Domnul, toti cei v-ati facut datoria catre patrie si tron si va va odihni in pace si in lauda", este textul care se poate citi pe zidul exterior care delimiteaza parcela ostasilor de locurile de veci ale civililor. Din pacate, pacea, dar, mai ales, lauda lipsesc cu desavarsire din sistemul de valori al constantenilor.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii