Patru decenii de provocari pentru istoricii de la Ovidius
Patru decenii de provocari pentru istoricii de la Ovidius
17 Dec, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1302
Marime text
Comunicarile sustinute cu acest prilej vor fi reunite intr-un volum
Facultatea de Istorie si Stiinte Politice din cadrul Universitatii Ovidius a organizat sambata, in Sala Senatului, o intalnire "de familie" prilejuita de implinirea a patru decenii de invatamant superior istoric constantean. Momentul a fost ales pentru a marca cei 40 de ani, marcati de intermitente, care au trecut de la absolvirea primei promotii de istorie la Constanta, in 1967, in cadrul Institutului Pedagogic de trei ani. Evolutia acestei forme de invatamant superior stopata abuziv in 1974, a fost reluata cu succes in 1990. Deschiderea oficiala a intalnirii a fost facuta de catre prof. univ. dr. Victor Ciupina, rectorul Universitatii. Moderatorul dezbaterilor a fost prof. univ. dr. Marian Cojoc, decanul Facultatii de Istorie si Stiinte Politice. Intreaga manifestare a fost un prilej pentru marea familie de istorici de la Universitatea Ovidius, pentru a depana amintiri, dar si pentru a privi in perspectiva, in vederea consolidarii invatamantului istoric. Invitati la acest moment aniversar au fost reputatii istorici prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, prof. univ dr. Constantin Buse, de la Universitatea Bucuresti si prof. univ. dr. Constantin Hlihor de la Universitatea Nationala de Aparare Carol I Bucuresti. La eveniment au participat si profesori ai primei promotii (1967). Evenimentul a fost marcat si de lansari de carte. Cei care s-au remarcat de-a lungul celor patru decenii de invatamant istoric superior constantean au primit, din partea conducerii Facultatii de Istorie si Stiinte Politice, diplome de recunoastere a meritelor puse in slujba muzei Clio.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii