Spectacol de Craciun, pe muzica de Strauss
Spectacol de Craciun, pe muzica de Strauss
20 Dec, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1499
Marime text
In prag de sarbatori, spectatorii au ales sa se relaxeze si sa aplaude, lasand de o parte exigentele
Casa de Cultura a Sindicatelor Constanta a gazduit, marti seara, un concert menit sa evoce atmosfera unui Craciun vienez, sub auspiciile lui Johann Strauss. Chiar daca ceea ce aparea pe afis nu a corespuns cu ceea ce a aparut pe scena, la finalul spectacolului, majoritatea constantenilor pareau sa fie incantati de ceea ce au vazut. Fara sa fie critici, spectatorii au intrat in atmosfera "Craciunului vienez", lasandu-se atrasi de interpretarea muzicienilor, dar si de coregrafie si de costumele pline de culoare care au incercat sa redea atmosfera somptuoasa a balurilor. Pe scena institutiei de cultura s-a aflat orchestra de camera Metropolitan, condusa de dirijorul Iann Pellant, fara ca prezentatoarea sa faca vreo referire la Orchestra Radiodifuziunii din Praga, asa cum aparea scris pe afisul care anunta concertul. O justificare pentru prezenta unei orchestre de camera este, in opinia organizatorilor, spatiul restrans al scenei. Baletul care poarta numele "regilor valsului" Johann Strauss, tata si fiu, a avut misiunea de a ilustra momentele muzicale menite sa ne introduca in atmosfera, fiind apreciat pentru faptul ca a reusit sa confere dinamism si culoare spectacolului. Apreciata de public, prin prezenta sa scenica, dar si prin deschiderea catre public, cu care a comunicat in momentul interpretarii, a fost soprana Leanan de Montiel. Aceasta a coborat de pe scena pentru a fi mai aproape de public. Alaturi de soprana au mai evoluat tenorul Peter Reimer si Liuba Vaillant. Concertul a facut parte din cadrul unui turneu care a debutat pe 10 decembrie si care se incheie in aceasta seara la Bucuresti,Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii