Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:05 29 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trupa Taine nu isi propune sa iasa din underground

ro

26 Apr, 2007 00:00 1233 Marime text
1177526463.jpg

Andy Ionescu: "Ar trebui sa promovam, pe cat se poate, toate genurile de muzica"

Taine este una dintre cele mai apreciate formatii de metal extrem autohton. Activitatea trupei tine de scena underground. Andy Ionescu - chitara ritmica si solo, voce, Adi Tabacaru - tobe, percutie si clape, Stefan Aldea - chitara solo si lead guitar, si Robert "Sep" Pieptan - bas, formeaza trupa Taine. Despre stilul Taine ne vorbeste Andy Ionescu, cel care, in 1993, isi propunea sa puna bazele unei trupe "100% metal". Cum descrii activitatea trupei in anii care au trecut de la infiintarea ei? Ne-am nascut acum 14 ani si de atunci am ramas si vrem sa ramanem in underground, pentru ca numai asa putem sa cantam ceea ce simtim si ceea ce credem noi ca trebuie sa cantam. Nu ne-am schimbat stilul si nu o sa facem niciun compromis pentru ceea ce vrem noi sa realizam. Ce a insemnat pentru voi participarea la Festivalul de la Sziget? A fost una dintre cele mai mari performante, tinand cont de fapt ca la Sziget este unul dintre cele mai mare festivaluri din estul si centrul Europei. Unii spun ca este chiar cel mai mare festival din Europa, tinand cont de traficul pe care insula il are in fiecare zi. Se apreciaza ca, zilnic, trec pe acolo in jur de 60.000-70.000 de oameni. Asta inseamna ca, per total, oamenii care viziteaza insula ajung pana la aproape 400.000. E o cifra la care Romania nu va ajunge niciodata. Nu am cantat pe o scena renumita, ci pe scena mica de rock, pentru trupele incepatoare. Pentru noi a fost un pas foarte mare, spre absolut, pentru ca, chiar si asa, pe acea scena au cantat trupe consacrate unguresti, norvegiene. A fost o oportunitate fericita pentru noi sa participam la acest festival. Scena si publicul de afara te motiveaza. E o alta mentalitate, o alta disciplina. Lumea cumpara produse cu tine. In acest fel, poti sa faci bani din muzica. Pirateria nu prea permite acest lucru la noi. Da, asa e. Insa, chiar si eu recurg la acest lucru. Sunt multe produse pe care nu am de unde sa le procur. Magazinele de la noi sunt inca mici. Poate ca, la un moment dat, ne vom opri, atunci cand nivelul de trai din Romania ne va permite sa cumparam muzica si sa gasim ceea ce vrem. Muzica voastra nu este chiar atat de usor de digerat. Tinerii din ziua de azi trec foarte repede de la muzica disco sau manele la muzica rock comerciala. Ar trebui sa concentreze mai mult pe trupele vechi, sa treaca prin mai multe etape si, dupa ce isi formeaza o anumita cultura muzicala, sa si formeze o opinie. Ce muzica ar trebui sa asculte un fan al vostru? Muzica nu are limite. Spre exemplu, eu ascult muzica de la George Michael, Faithless sau Massive Attack pana la Slayer, Nevermore, Death, Cynic. Sunt o multime de trupe foarte bune pe care lumea nu le cunoaste, in special tinerii. Ascult toate genurile de muzica. In fiecare ma regasesc si gasesc ceva care sa ma inspire. Chiar si manelele sunt o forma de exprimare. Singura problema fata de manele este ca nu exista un echilibru. Sunt foarte multi cei care asculta manele si prea putini care asculta muzica clasica, jazz sau rock. Exista muzica pentru toata lumea. Ar trebui sa promovam, pe cat se poate toate genurile de muzica.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii