Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:46 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crin Antonescu isi indreapta tirul spre Basescu

ro

15 Nov, 2009 22:29 2107 Marime text

blog3.jpgCandidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, l-a criticat, duminică, la Piatra Neamţ, pe şeful statului pe motiv că acesta îi desconsideră pe bibliotecari şi nu ştie că oameni de mare valoare precum Mihai Eminescu au avut această profesie. 'Eu nu am fost niciodată bibliotecar, (...) am fost profesor şi muzeograf. Specialiştii i-au făcut o mapă greşită domnului Băsescu. Din această mică greşeală de informare răzbătea ce crede acest domn care conduce România, care a vorbit atât de frumos, chipurile, despre educaţie, care a patronat Pactul Naţional pentru Educaţie, care e un amic intelectual destul de intim al domnului Liiceanu, al domnului Cărtărescu şi al altor oameni de valoare din viaţa intelectuală românească. Ce crede el despre bibliotecari? Mi-a spus-o: 'aţi fost bibliotecar', adică un fel de boschetar. Aşa crede dânsul că-i un bibliotecar. Evident că nu are de unde să ştie că civilizaţia Occidentului a trăit şi a înaintat 1000 de ani de la căderea Imperiului Roman până la Renaştere prin bibliotecarii mănăstirilor. Marii cronicari occidentali medievali, marii învăţaţi, marii filosofi au fost majoritatea lor bibliotecari ai unor mănăstiri. Nu are de unde să ştie că Mihai Eminescu a fost bibliotecar', a afirmat Antonescu. Liderul liberal a mai spus, ironic, că un bibliotecar nu-şi permite lucruri de lux şi de aceea el este, în viziunea lui Traian Băsescu, 'un nimic'. Tot la Piatra Neamţ, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale i-a propus contracandidatului său social-democrat Mircea Geoană să aibă o confruntare 'semifinală' cu independentul Sorin Oprescu şi i-a adresat, în mod ironic, o rugăminte lui Viorel Hrebenciuc să îl lase pe liderul PSD la confruntări electorale cu ceilalţi prezidenţiabili. Liderul PNL a reluat invitaţia adresată lui Mircea Geoană la o confruntare electorală, ironizând retincenţa acestuia în a-i accepta propunerea. Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a comentat, duminică, la Bacău, relaţia formaţiunii sale politice cu PSD şi PD-L, aşa cum reiese din declaraţiile contracandidaţilor săi Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Antonescu i-a transmis contracandidatului său, Mircea Geoană, că nu îl crede când face declaraţii de apropiere de PNL, iar celuilalt contracandidat, Traian Băsescu, i-a spus că nu îi plac 'milogii' şi nu crede că acesta a devenit 'brusc' prietenul liberalilor. El l-a atacat şi pe liderul PSD, Mircea Geoană, afirmând că nici în acesta nu are încredere atunci când spune că vrea un Guvern PNL-PD-L. Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale nu a exclus posibilitatea ca PNL să facă după alegeri un Guvern cu unul dintre cele două partide, dar a arătat că acest lucru se va întâmpla numai dacă Traian Băsescu nu va conduce PD-L şi nu va mai fi preşedinte al României. Mai mult, liderul liberal i-a criticat dur pe contracandidaţii săi, calificându-l pe Geoană drept 'laş şi mincinos', iar pe Băsescu 'tiran'. Crin Antonescu a mai spus că în cadrul confruntării pe care a avut-o cu Traian Băsescu, acesta i-a răspuns cu 'mitocănii' la întrebările pe care liberalul i le-a adresat. Prezindenţiabilul PNL a mai spus că Mircea Geoană se teme de o confruntare cu el şi doreşte numai 'să vorbească singur' şi 'să citească foile pe care i le dau alţii'. "Îl chem pe Mircea Geoană să vorbim despre subvenţiile la agricultură, despre medicamentele compensate, despre bolnavii ţării, despre pensionarii amărâţi, într-un an în care a avut Ministerul Muncii şi al Sănătăţii. Îl chem pe Mircea Geoană să vorbim de salariile profesorilor într-un an în care a avut Ministerul Educaţiei! Mircea Geoană, ia-l de mână pe Traian Băsescu, şeful tău şi asociatul tău şi plecaţi! Eu, Crin Antonescu, candidez împotriva voastră! A venit rândul nostru!', a afirmat Antonescu.

Sursa: stiri-neconventionale.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii