Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:46 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazare, criticat de ambasadorul SUA

ro

18 May, 2010 04:47 2216 Marime text

radu_mazare_criticat.jpgAmbasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti,  Mark H. Gitenstein, a criticat încă o dată atitudinea faţă de presă a primarului Constanţei, Radu Mazăre, amintind de cenzura pe care acesta o aplică publicaţiilor care nu îi sunt favorabile.

Mark H. Gitenstein:

    “Guvernul SUA şi diplomaţii americani vor ca presa românească să fie liberă şi puternică, pentru că presa este unul dintre cei mai importanţi agenţi ai schimbării. Fără o presă independentă care să tragă la răspundere guvernul şi companiile, democraţia şi piaţa liberă nu pot exista.”

    “Nu este suficient ca guvernul (aparatul administrativ n.r) să nu intervină asupra presei, aşa cum s-a întâmplat în Constanţa, unde primarul a cenzurat un ziar care l-a criticat pentru acţiunile sale. Presa trebuie să fie de asemenea puternică din punct de vedere economic, iar jurnaliştii trebuie să fie profesionişti şi independenţi”.

Afirmaţia a fost făcută în deschiderea seminarului media „Making Media Matter: Increasing the impact of media products”, susţinut, astăzi, de reputatul jurnalist Davind Applefield, Mark H. Gitenstein a declarat:

Context:

    La sfârşitul lui 2009, primarul Constanţei a împiedicat apariţia ziarul Ziua de Constanţa prin intermediul reţelei de distribuţie Conpress Group, al carei actionar este. Ziarul constănţean a fost cenzurat de edil pentru o serie de articole care îi criticau acţiunile.

Cu privire la cenzura exercitată de Radu Mazăre în presa din Constanţa, Mark H. Gitenstein spunea, la începutul acestei luni, într-un interviu acordat ziarului Ziua de Constanţa:



    “Cât despre acţiunile de cenzură impuse de primarul Mazăre pot spune că sunt unele dintre cele mai evidente pe care le-am văzut în România. Cred că Ceauşescu ar fi fost mândru de el”.

Ambasadorul a mai spus în discursul susţinut astăzi, la Centrul Cultural American, că guvernul SUA susţine libertatea presei româneşti pentru că ea este “unul dintre cei mai importanţi agenţi ai schimbării”.

Diplomatul american a subliniat, de asemenea, importanţa existenţei pe piaţa din România a unui produs media de calitate.

    “In cele din urma, publicul este cel mai important, pentru ca este mai inteligent decat va imaginati. Daca piata media este suficient de diversa si deschisa, clientii dumneavoastra vor gasi ceea ce cauta. Iar un produs media de calitate atrage si mai multi clienti”.


Despre seminariile susţinute de David Applefield

Guvernul american şi Ambasada SUA organizează în perioada17-21 mai o serie de seminare susţinute de jurnalistul Davind Applefield, intitulate Making Media Matter: Increasing the Impact of Media Products, în următoarele oraşe Braşov, Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş şi Sibiu.

    Seminariile fac parte din programele finanţate de guvernul american, menite să consolideze independenţa financiară, responsabilitatea şi rolul presei în România.

Despre David Applefield:

    David Applefield este un specialist american în media şi comunicare ce pune accent pe strategiile care pot ajuta instituţiile de presă scrisă, audio-vizuală şi online să crească impactul, independenţa şi viabilitatea comercială a produselor proprii.

    Applefield a fost reprezentant al publicaţiilor Financial Times, Herald Tribune şi The Economist în Africa, unde s-a ocupat de coordonarea activităţilor de publicitate, marketing şi vânzări.

Sursa: paginademedia.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii