Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:26 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Aproximativ 500 de oameni protesteaza in Piata Universitatii

ro

01 Dec, 2009 22:15 1901 Marime text

blog.jpgAproximativ 500 de oameni protesteaza in Piata Universitatii. Majoritatea protestatarilor sunt tineri care poarta steaguri gaurite si canta "Mai bine haimana, decat tradator, mai bine huligan decat dictator, Mai bine golan decat activist, Mai bine mort decat comunist". 

Protestul are loc la fantana de la Universitate si circulatia in intersectie nu este blocata. In jurul orei 18,00 au inceput sa apara si jandarmii.

Ora 22,10: Romeo Mosoiu: Televiziunile mogulilor nu vor sa arate ce se intampla aici, dar nu-i nimic, pentru ca maine o sa ne strangem si mai multi, poimaine si mai multi si, daca tot nu or sa ne dea, o sa mergem noi peste ei, sa le aratam ce forta suntem.

Ora 22,00: Adrian Iurascu: "Astazi, la Timisoara, liberalii au comis a patra tradare, dupa ce in '91 Quintus a intrat la guvernare cu PSD. E nepermis ca liberalii si taranistul Radu Sarbu sa ii denigreze numele lui Corneliu Coposu".

Multimea scandeaza Coposu, Coposu.


 

"Trebuie sa-i cerem demisia tovarasului Sassu de la TVR, care ne cenzureaza si nu transmite aceasta manifestatie".

Ora 21,50: Petre Guran, roman plecat in SUA, fost profesor la Princeton: "In '89 eram vizavi, la Teatrul National, de unde am fost alergat si nu am uitat niciodata clipa aceea. Pe oriunde am fost, in America, in Franta, mereu m-am gandit la acel moment si am simtit atunci ca in Romania a venit primavara, dupa o iarna lunga a comunismului. Ii indemn pe toti tinerii ca pe 6 decembrie sa mearga la vot si sa constientizeze ca e datoria lor sa voteze".

Ora 21,45: "Am fost in SUA, am fost peste tot in lume dar vreau sa raman aici, in Romania, intr-o tara libera, si de asta maine nu am sa merg la scoala, am sa vin aici si am sa protestez si ii indemn pe toti tinerii sa vina alaturi de noi - Bogdan, student de la medicina

Ora 21,15: In piata apare si Theodor Paleologu. "Eram prin zona si din intamplare au auzit zgomot si am venit sa vad ce se intampla", a declarat el, pentru HotNews.ro


Ora 21,00: "In fiecare seara vom fi aici pana cand vom scapa de ciuma rosie!". Cinste Timisoarei, noi suntem aici pentru a duce mai departe ce a facut Timisoara. Nu suntem inregimentati politici. Se scandeaza Timisoara.

Ora 20,40 Protestatari au anuntat ca vor organiza astfel de manifestatii in fiecare seara, in speranta ca si "cei care dorm linistiti acasa se vor trezi".

Ora 20,20 In Piata se scandeaza "Nu va fi frica, Iliescu pica", "Jos Iliescu". Protestatarii multumesc brasovenilor si sibienilor pentru ca si-au exprimat solidaritatea cu Timisoara

Ora 20,00: Protestatarii tin discursuri, intrerupte de melodii specifice manifestatiilor din Piata Revolutiei '90 - '91. Vorbitorii acuza TVR ca nu prezinta nicio imagine de la acest miting si participantii scandeaza "Rusine lui Sassu. Platim taxa la ei". "Ii este rusine lui Sassu ca aici se aprind lumanari pentru mortii revolutiei?", s-a intrebat un revolutionar.

Participantii la miting sustin ca in piata se afla 1.000 de persoane, in timp ce jandarmii vorbesc de circa 500 de protestatari.


Ora 19,20: Protestatarii scandeaza impotriva lui Geoana, Iliescu si a mogulilor de presa. "Televiziunea romana e in ceata ca in '90", declara un revolutionar.

Ora 19,00 Crisitan Paturca a ajuns in Piata, unde canta live. S-au aprins lumanari. Jandarmii spun ca la Fantana sunt maxim 500 de protestatari.

Ora 18,50: Moment de reculegere in memoria victimelor Revolutiei

Manifestantii scandeaza: "Vantu, nu uita, va veni si ziua ta", "Vantu la puscarie", "Ziaristii sunt noii securisti", "Ati mintit poporul cu televizorul. Sorin Rosca Stanescu"


ORA 18.45 OTV este singurul post care transmite imagini in direct din Piata Universitatii

In piata sunt prezenti reprezentanti ai asociatiilor de revolutionari: Blocul National al Revolutionarilor, Asociatia Decembrie 1989 Metrou, Asociatia 21 Decembrie


ORA 18,45: TVR 2 transmite in direct un miting electoral PSD-PNL: Mircea Geoana participa la "Ceremonia de comemorare a 1900 de ani de la batalia de la Adamclisi", cum a prezentat Antena 3 evenimentul. Televiziunea publica nu a transmis nimic, marti, de la Timisoara si s-a remarcat prin absenta transmisiunilor in direct pe parcursul campaniei electorale.

ORA 18,30: La Fantana a fost amenajata o mica scena, fiind afisate inscriptii de genul: "Geoana ia mainile de pe Timisoara", "Piata Universitatii nu e rosie", "Azi in Timisoara, maine in toata tara", "Geoana nu uita, Timisoara nu-i a ta", "Timisoara, suntem cu tine", "Jos Iliescu", "Timisoara nu e Moscova", "Geoana ne-a vandut la Moscova".

Demonstrantii se arata deosebit de reticenti cu presa, reprosand ziaristilor ca nu informeaza corect publicul. "Nu discutam cu voi, de aia suntem in strada, pentru ca nu aratati ce se intampla si manipulati".

Pana la aceasta ora, niciuna dintre principalele televiziuni de stiri nu difuzasera vreo informatie legata de manifestatia din Piata Universitatii.

In piata se afla si consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu, care a declarat, pentru HotNews.ro: "Sunt in concediu, am venit sa imi aduc aminte de 1989 , nu am organizat nimic".

Daniel Funeriu, ministru desemnat pentru Educatie, spune ca a venit in piata dupa ce a primit un mesaj pe telefon. "Am primit mesaj de pe telefon si am venit aici, nu am organizat noi nimic".

Mai multe mesaje au fost postate pe Twitter sau transmise prin mesaje telefonice, in care se facea apel la organizarea unui miting anti PSD, in semn de solidaritate cu protestele de la Timisoara.

In zona statiei de autobuz de la Universitate s-a format un cordon de jandarmi care blocheaza o eventuala extindere a manifestantilor in strada 

Sursa: hotnews.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii