13 social-democraţi pentru două mandate Lupta pentru locurile lui Babuş şi Dobre
13 social-democraţi pentru două mandate: Lupta pentru locurile lui Babuş şi Dobre„Am dreptul de a fi consilier judeţean, dar nu m-am hotărât încă" (?!)
În mod inexplicabil, Nicolae Crivineanu bate în retragere lăsând colegial locul social-democratului Nicolae Buriac, următorul pe listă, la poziţia 32. Ce şanse de izbândă va avea Nicoale Buriac rămâne de văzut, cert este că acesta a mai fost consilier judeţean în legislatura trecută, 2008-2012. „Am acest drept de a fi consilier judeţean, dar nu m-am hotărât încă, să vedem", aceasta a fost prima reacţie a lui Nicolae Crivineanu, întrebat dacă va fi din această săptămână membru PSD în Consiliul Judeţean Constanţa. De ce ar renunţa Crivineanu sau Ţuţuianu la mandatele de consilieri judeţeni dat fiind că au acceptat în vară să candideze pe listele PSD în acest sens? Mai mult, pentru Crivineanu această funcţie ar înseamna reîntoarcerea pe scena politică, după ce în perioada 2004-2008 el a ocupat funcţia de primar al oraşului Murfatlar. Crivineanu susţine că nu are nicio oprelişte din partea partidului şi a conducerii PSD (oare aşa să fie?) pentru a prelua mandatul de consilier judeţean. „Eu sunt în partid, sunt PSD-ist, iar toţi de la PSD formăm o echipă şi toate proiectele le facem împreună. Eu pot participa şi de aici de la Murfaltar la dezvoltarea proiectelor propuse de PSD", a explicat Crivineanu.
Crivineanu ar pierde anul acesta a treia funcţie
Este de remarcat că anul acesta a fost unul cu ghinion pentru Nicolae Crivineanu, aşa că slabe şanse ca soarta să-i zâmbească spre finalul lui 2012. Să nu uităm că până la alegerile locale din 10 iunie, Nicolae Crivineanu a ocupat funcţia de preşedinte al Organizaţiei Locale a PSD Murfatlar, funcţie pe care a pierdut-o odată cu câştigarea mandatului de primar de către colegul său social-democrat, Valentin Saghiu care a fost numit şi preşedinte al PSD Murfatlar. Este de precizat şi că mulţi se aşteptau la începutul acestui an ca Nicolae Crivineanu să fie desemnat candidat al PSD la alegerile locale, lucru care nu s-a întâmplat, mai marii PSD preferând să meargă pe mâna lui Valentin Saghiu, care, în urma alegerilor din vară, a şi câştigat funcţia de primar al oraşului Murfatlar. De amintit este şi că, în vara aceasta, Nicolae Crivineanu şi-a anunţat la scurt timp de la validare şi demisia din funcţia de consilier local al oraşului Murfatlar.
Cine este Marius Horia Ţuţuianu
Marius Horia Ţuţuianu (36 de ani) s-a aflat anul acesta în cărţile PSD pentru preluarea conducerii SC Mamaia SA, funcţie pe care a obţinut-o însă liberalul Septimiu Bourceanu. Dar partidul i-a găsit lui Ţuţuianu un loc în cadrul altei societăţi de stat. Acesta a fost numit de curând preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Neptun Olimp SA.
Competiţia rămâne deschisă: 13 social-democraţi şi doar două locuri!
Lista de foşti candidaţi USL pentru mandatele de consilieri din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa cuprinde de la poziţia 29 în jos, 13 nume de social-democraţi, iar competiţia în privinţa ocupării celor două locuri din Consiliul Judeţean, rămase libere după plecarea lui Babuş şi Dobre, este deschisă, oricare dintre social-democraţii prezenţi de la poziţia 29 în jos pe lista foştilor candidaţi USL pentru Consiliul Judeţean, putând prelua cele două mandate. Iată lista de foşti candidaţi USL pentru Consiliul Judeţean de la poziţia 29 în jos: 29. Ţuţuianu Marius Horia (PSD), 30. Silaghi Eugen (PNL), 31. Crivineanu Nicolae (PSD), 32. Buriac Nicolae (PSD), 33. Coiciu Dumitru (PSD), 34. Gherasim Marius Felician (PSD), 35. Iuruc Luminiţa (PNL), 36. Albu Marian Ciprian (PSD), 37. Ionescu Alexandru (PSD), 38. Gheorghe Veronica Adriana (PSD), 39. Coliş Paul (PSD), 40. Truta Ilie (PC), 41. Bocănete Paul (PSD), 42. Dae Gelu (PSD), 43. Gheorghiu Alexandru (PNL), 44. Velicu Emanoil (PSD), 45. Sivriu Niculae (PSD).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp