„Prezidenţiabilii" PDL nu se grăbesc să-şi depună candidaturile Cum sunt poziţionate taberele pentru alegeri
„Prezidenţiabilii" PDL nu se grăbesc să-şi depună candidaturile:Cum sunt poziţionate taberele pentru alegeriScriam în urmă cu câteva zile că, după cum se derulează evenimentele în organizaţia PDL Constanţa, adevăratul şef al filialei pare să fie preşedintele Emil Boc, ceilalţi fiind mai degrabă responsabili cu figuraţia. Şi totuşi, membrii organizaţiei Constanţa pregătesc alegerile care vor avea loc în cadrul Consiliului de Coordonare Local de pe 5 noiembrie. Într-un alt material punctam distribuţia votului pe cele cinci colegii care alcătuiesc municipiul Constanţa, cu specificaţia că în mâna preşedinţilor de colegii stă soarta viitorului preşedinte de la municipiu. Să-i reamintim pe aceştia: Colegiul nr. 7 este condus de Maria Ogrean de la organizaţia PDL Valu lui Traian, Colegiul nr. 6 este condus de Gigi Chiru, Colegiul nr. 8 îl are ca preşedinte pe Nicolae Şandru, Colegiul nr. 9 este subordonat lui Emil Banias, iar Colegiul nr. 10 este condus în tandem de copreşedinţii deputat Maria Stavrositu şi senator Mircea Banias.
Cine pe cine votează?!
Colegiul nr. 9 îşi va îndrepta cu siguranţă voturile către candidatul Constantin Chirilă, dată fiind relaţia de amiciţie între conducătorul colegiului, Emil Banias, şi pretendentul la preşedinţia organizaţiei municipale. Deşi are dublă conducere, Colegiul 10 pare să-i fie încă subordonat lui Mircea Banias. Însă vorba unui clasic în viaţă, Banias nu a reuşit să se ajute pe el atunci când a candidat pentru funcţia de preşedinte la judeţ, cu atât mai puţin va reuşi să-i asigure voturile necesare lui Chirilă. Nicolae Şandru este preşedintele Colegiului nr. 8, un colegiu în care lui Florian Constantin îi place să creadă că are influenţă. Dar tot în Colegiul 8 acţionează şi vicepreşedintele Vicenţiu Petrescu, care face parte din echipa lui Constantin Chirilă. Nici până în acest moment nu se cunosc intenţiile preşedintelui Gigi Chiru, cel care conduce Colegiul cu nr. 6. Chiru a declarat că abia săptămâna viitoare îşi va preciza punctul de vedere cu privire la aceste alegeri, un punct de vedere în care deja mulţi nu mai cred. Colegiul nr. 7 este condus de o doamnă care provine din organizaţia de la Valu lui Traian şi reprezintă astfel voinţa şi putinţa unor primari reprezentaţi de Florin Mitroi, edilul din Valu.
Stavrositu şi Chirilă depun candidaturile săptămâna viitoare
Ori entuziasmul vizavi de scrutinul de la municipiu a scăzut, ori jocurile sunt deja făcute, altfel nu se poate explica apatia celor care ar fi trebuit să se încoloneze la uşa Comisiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA) pentru depunerea candidaturilor. În primele două zile au fost înregistrate cinci dosare, două pentru funcţia de vicepreşedinte şi alte trei pentru secretar executiv, a declarat preşedintele CODA, Mihai Petre. Contactaţi telefonic, principalii artizani ai CCL-ului de pe 5 noiembrie, deputaţii Maria Stavrositu şi Constantin Chirilă, nu se grăbesc să-şi înregistreze oficial candidaturilor şi se mulţumesc doar să afirme că vor candida cu certitudine. În timp ce Chirilă consideră lipsit de importanţă momentul înregistrării candidaturii şi spune „Trebuie să facem ordine în partid în tăcere şi apoi să anunţăm rezultatele", Stavrositu este de părere că „proiectul său politic trebuie continuat, dar nu va face presiuni asupra colegilor".
Din peisajul declaraţiilor lipseşte - şi poate nu ar trebui să mire pe nimeni - unul dintre personajele care în urmă cu câteva zile juca rolul „leului paraleu". Florian Constantin este numele său şi pe 5 noiembrie ar putea face jocul sacrificatului de serviciu, aşa cum de altfel noi am mai anunţat. Responsabilitatea retragerii lui Constantin îi revine însă şi liderului Chiru, care nu a dorit deocamdată să comenteze pe marginea subiectului. Retragerea lui Constantin este dorită nu numai de „capete încoronate", ci şi de membri de rând ai partidului, care aşteaptă cu sufletul anunţul renunţării.
„Cel puţin unul dintre cei trei se va retrage!"
Surse din cadrul BPJ au precizat că cel puţin unul dintre cei trei care şi-au anunţat candidatura se va retrage din cursă pe parcursul săptămânii viitoare. Alţii vorbesc de doi dintre candidaţi. Timpul a demonstrat însă că în PDL Constanţa totul este posibil şi că negocierile politice sunt înlocuite cu succes cu „tichete de masă" sau cu „bani de buzunar pentru CCL". Aşadar, totul este posibil!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp