Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:37 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias isi spala imaginea de acolit al lui Mazare

ro

09 Sep, 2009 02:01 3401 Marime text

deschidere.jpgDeşi în organizaţia pe care o conduce se deplasează spre Radu Mazăre, Mircea Banias pozează în adversarul numărul unu al „aranjamentelor dubioase" ale PSD Constanţa

Preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, încearcă să se poziţioneze într-o lumină anti-Mazăre şi anti-PSD, după ce directorii pe care îi susţine în funcţii organizaţia au început să arunce cu bani în ograda PSD.

Şeful PD-L Constanţa a aşteptat cu sufletul la gură un prilej să sară ca ars la social-democraţii lui Mazăre, iar prilejul s-a ivit. Şi toate astea, pentru a-şi recâştiga credibilitatea în poziţia de lider al PD-L Constanţa, după ce s-a scris despre faptul că una dintre instituţiile portuare controlate de PD-L a cumpărat apariţii la TV Neptun. Aşa se face că acum, că vin alegerile, iar după alegeri urmează alegeri şi în fruntea organizaţiei pe care o conduce, Mircea Banias s-a hotărât să se spele de asocierea cu Mazăre. Mai exact, ieri, Banias a ţinut să-şi spună părerea, prin intermediul unui comunicat de presă, cu privire la şoseaua de coastă - vechea marotă a PSD, după ce proiectul privind construcţia ei a fost respins de Senat. „Constanţa are nevoie de o şosea de coastă bine făcută, nu de un dezastru de mediu şi nici de afaceri dubioase cu terenuri.(...) A doua condiţie este aceea ca realizarea şoselei de coastă să nu se transforme într-o afacere cu terenuri marca Mazăre - Geoană. Există suspiciuni că realizarea şoselei de coastă urmăreşte în primul rând îmbogăţirea PSD Constanţa şi a unor lideri centrali PSD şi abia apoi interesele constănţenilor. În concluzie, PD-L Constanţa spune DA şoselei de coastă, dar spune NU aranjamentelor dubioase şi grabei suspecte cu care PSD Constanţa împinge acest proiect", se arată în documentul semnat de pedelistul Mircea Banias.

mircea_banias.jpgGaura cea neagră a PD-L Constanţa

În ediţia din 5 septembrie 2009, în materialul intitulat „PD-L-ul lui Banias finanţează PSD" se preciza că instituţia condusă chiar de către prim-vicepreşdintele organizaţiei municipale PD-L Constanţa, Ioan Bălan - Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa - a încheiat un contract de publicare de anunţuri de publicitate şi difuzare de felicitări cu trei instituţii media, printre acestea numărându-se şi SC Soti Cable Neptun. Reamintim că Sorin Strutinsky şi Mihail Cârciog sunt patronii SC Soti Cable Neptun, fiind parteneri de afaceri cu primarul Radu Mazăre, preşedintele PSD Constanţa, şi cu Nicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, în SC Xenoti SRL şi în SC Conpress Group SRL - firma care administrează SC Tutun şi Ziare SRL, care deţine chioşcurile de presă din Constanţa. Din contractul de publicitate, Soti Cable Neptun a primit de la CNAPMC o „felie" de 12.500 lei.

Gruparea Moisoiu îşi vede de treabă în Consiliul Local

O altă dovadă în sprijinul ideii că PD-L-ul lui Banias nu este decât un satelit al PSD pe plan local este şi faptul că, în Consiliul Local Municipal, consilierii PD-L votează în bloc proiectele iniţiate de primarul Mazăre, cot la cot cu PSD. Practic, gruparea Moisoiu, deşi exclusă pe hârtie de un an de zile din PD-L, îşi vede de treaba ei în Consiliu, mergând de mânuţă cu PSD.

 

{mos_ri:Mircea Banias,Radu Mazare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • liana 19 Sep, 2009 12:12 ...Banias , pleaca acasa...mai, omule!
  • GEORGE 09 Sep, 2009 19:54 Personal am o nedumerire:din ce aripa "provine" M.BANIAS?De asemenea, este posibil ca, unele "interese" transpartinice sa-i uneasca pe cei doi protagonisti(MAZARE si BANIAS).Cine stie?
  • surmelis argentina pusa 09 Sep, 2009 12:22 Cand se face o coalitie, numai inseamna ca ai dusmani,ci aliati care gandesc ca si tine. Dusmanii sunt lasati pe afara si sunt de multe ori numiti ADVERSARI. Si ce fac adversarii,stau cu mainile in san ? Sigur, NU! Incep sa bage intrigi,ce a zis ala ,ce a facut ala si asa se tese o discordie intre cei care ,de fapt sunt considerati in coalitie. Toata lumea se fereste sa nu se auda ce a spus si totusi informatii , conversatii ,evenimente sau fapte cunoscute numai de o singura persoana sunt dezvaluite in alte imprejurari,in public. Cand auzi sau vezi ceeace stii numai tu,cum crezi ca se numeste ? Nu cumva este acelasi lucru de care erau si sunt invinuiti SECURISTII de IERI si de AZI ? Se pare ca sisteme de supraveghere pe o suprafata mare ,cat a unui oras se pot CUMPARA ,la preturi destul de piperate,de la firmele specializate cu vanzarea produselor din domeniul PAZEI SI PROTECTIEI. Din cate am vazut sunt o sumedenie de firme care se ocupa cu paza si protectia pe teritoriul Romaniei. Cine are putere tehnologica de ai CONTROLA? Nu pot fi lasati de capul lor ,intrucat se ajunge in stadiul in care este la ora actuala orasul HARSOVA de Constanta, de a fi supravegheat de un sistem particular in parteneriat cu PRIMARIA SI "POLITIA", in care este sub "paza" si cine vrea si cine nu vrea . PRIMARIA si-a intarit "armata civila" cu cea militara a celor 10 JANDARMI. Pe teritoriul orasului HARSOVA ,acest sistem de "paza si protectie" exista de doi ani de zile. Cei care-l FOLOSESC stiu absolut tot ce se spune si face . Ma intreb atunci? De ce mai exista atatea furturi pe teritoriul orasului ? Nu cumva chiar ei sunt HOTII ? Trebuie verificat.
  • Observator 09 Sep, 2009 09:47 .. si iata cum PDL -reprezenat la Constanta de umili servitori ai lui mazare, va fi mereu un fals adversar, condamnat sa fie perdantul perpetuu. Singurul care nu a acceptat sa joace rolul trasat a trebuit sa-si dea demisia din Consiliul local, dupa ce mazare era sa faca infarct ca cineva se opune pe fata proiectelor lui. In România, oamenii sunt cinstiti, inteligenti si buni politicieni. Dumnezeu a vrut insa ca numai doua din aceste calitati sa poata fi indeplinite simultan..
  • surmelis argentina pusa 09 Sep, 2009 05:26 PSD-istii,sunt in primul rand, cetatenii orasului Constanta si dupa aceea membrii organizatiei de partid PSD. Se vehiculeaxa ideea ca nu se tine cont de interesele cetatenilor acestui oras, dar intrebarea este ? Cine sunt cetatenii orasului Constanta ? Sunt oameni implicati politic ,in diferite partide politice,dar cu denumiri diferite. Deci,exista inca in "viata" coalitia PSD si PD-L,ceeace este nu bine ,ci foarte bine,ptr.interesul intregului oras,in ciuda PNL,care nu stie altceva decat sa bage INTRIGI intre oameni si partide, sa rada atat de oamenii lor, dar si de cei din alte partide, si nu in ultimul rand sa deturneze fonduri destinate construirii cladirilor edilitare in directia "apararii" de tipul celei organizate in orasul Harsova de Constanta ,bazat pe un parteneriat solid cu cetatenii orasului,mai sus mentionat. Scopul INTRIGILOR lor este de a distruge coalitia :PD-L cu PSD. In publicatia comunitara din august 2007, distribuit gratuit, numita "Realitati harsovene", exista un fragment la pagina 2,sus,a d-lui IONEL CHIRITA,semnat de acesta in calitate de primar al orasului Harsova de Constanta : " De aceea sunt pregatit sa adopt, ca semn de protest pentru oamenii care nu respecta regulile de convetuire, o anumita atitudine de facut curatenie pe strada. Vreau sa construiesc un parteneriat solid cu cetatenii si impreuna sa atragem atentia persoanelor care nu se conformeaza regulilor de buna-cuviinta. Semnat :Primar,IONEL CHIRITA."