Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 29 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Blocurile ANL, pe mana grupului de interese coordonat de Nicolae Crivineanu

ro

23 Jan, 2006 00:00 1695 Marime text

Primarul se jura ca nu stie nimic, viceprimarul Cojocaru se scuza delicat

# Pe lista prioritatilor privind acordarea locuintelor ANL din orasul Basarabi figureaza viceprimarul localitatii, Gheorghe Cojocaru, preotul Marian Petcu si cativa apropiati ai edilului Nicolae Crivineanu * Cateva familii au protestat ieri la sediul PNL Basarabi vizavi de acordarea pe spranceana a imobilelor destinate tinerilor * Gheorghe Cojocaru a incercat sa se scuze, improscand cu noroi in cei care l-au propulsat in functie * El considera ca oamenii nu cunosc legea si oricum "nu au dreptul sa primeasca locuinte" * Consilierul local liberal Ion Vladoi a declarat ca intentioneaza formarea unei majoritati simple in urmatoarea sedinta a CL, in vederea aprobarii unei noi comisii de evaluare a dosarelor depuse pentru locuinte * Consilierul local PRM, Costica Condurache, considera ca membrii comisiei de evaluare sunt apropiati ai primarului Nicolae Crivineanu * Un grupul de consilieri PNL-PRM-PD va propune reevaluarea dosarelor si prelungirea termenului de depunere a contestatiilor

Repartizarea locuintelor ANL din orasul Basarabi tinde sa creeze un scandal de proportii. Un grup de protestatari, ale caror dosare au fost respinse de comisia de analiza din cadrul Primariei Basarabi, s-a prezentat ieri la sediul Partidului National Liberal, din comuna, pentru a-si spune pasurile. Cele 24 de familii contesta modul in care au fost analizate dosarele privind solicitarea unor unitati locative destinate inchirierii. Astfel, in cursul saptamanii trecute, la sediul administratiei publice locale a fost afisata lista prioritatilor privind acordarea locuintelor pentru tineri, construite prin ANL. Lupta este stransa. Pentru 32 de apartamente, cu doua camere, au fost depuse 92 de dosare. Pe lista prioritatilor figureaza preotul Marian Petcu, cativa sustinatori ai primarului Nicolae Crivineanu in campania electorala, printre care se afla Paula Susanu, precum si viceprimarul localitatii, Gheorghe Cojocaru. Ceea ce a determinat in mare masura respingerea solicitarilor a fost criteriul locului de munca. Astfel, persoanele care nu-si desfasoara activitatile in Basarabi nu pot beneficia de locuinte ANL, desi locuiesc si isi platesc impozitele si taxele in oras. Prosperul om de afaceri din conducerea localaSurpriza a fost constituita in mare parte de prezenta pe lista prioritatilor a secundului din administratia locala, Gheorghe Cojocaru. Potrivit cetatenilor nemultumiti, tanarul viceprimar, Gheorghe Cojocaru, a afirmat in repetate randuri, in alegerile locale din 2004, ca este un prosper om de afaceri. Mai mult, potrivit declaratiei sale de avere, el este posesorul a doua autoturisme si a unui lot de teren intravilan situat in Basarabi. Comparativ cu "deznadajduitii", se pare ca situatia sa materiala este cu mult mai buna, iar neajunsurile nu l-au coplesit. Intr-o situatie deloc placuta, Gheorghe Cojocaru a incercat sa se scuze, improscand cu noroi in cei care l-au propulsat in functie. El considera ca intruneste toate criteriile pentru a beneficia de locuinta, ba mai mult "am doi copii si studii superioare". Una peste alta, viceprimarul sustine ca "cei respinsi nu au nici un drept la locuinte si (...) nici macar nu au citit legea". In final, viceprimarul a dat si un verdict: nu este lista finala! Primarul Nicolae Crivineanu, desi a marturisit ca nu stie despre ce este vorba, nu a pregetat sa ia atitudine "pro Cojocaru". In opinia sa, Gheorghe Cojocaru este un cetatean al Romaniei si beneficiaza de drepturile legale. Nicolae Crivineanu a declarat ca ANL-urile nu sunt locuinte sociale, iar persoanele respinse sunt directionate politic.Consilierii locali iau atitudineLa sediul PNL s-au aflat ieri si cativa dintre consilierii locali ai orasului Basarabi. Consilierul local, presedinte al organizatiei orasenesti PNL Basarabi, Ion Vladoi, a declarat ca intentioneaza formarea unei majoritati simple in urmatoarea sedinta a CL, in vederea aprobarii unei noi comisii de evaluare a dosarelor depuse pentru locuinte. De aceeasi parere a fost si consilierul local PRM, Costica Condurache, care a acreditat ideea ca membrii comisiei de evaluare sunt apropiati ai primarului Nicolae Crivineanu. "Dorim o noua comisie de evaluare din care sa faca parte si consilieri locali pentru ca avem dubii si suspiciuni mari vizavi de acordarea imobilelor. Vrem ca dosarele sa fie reevaluate", a declarat Ion Vladoi. Totodata, un grup de consilieri PNL-PD-PRM doresc sa solicite prelungirea termenului de depunere a contestatiilor vizavi de aceste locuinte. In prezent, nemultumitii pot formula contestatii in termen de cinci zile lucratoare, respectiv pana pe data de 25 ianuarie.Presedintele organizatiei orasenesti PNL Basarabi a declarat ca va solicita filialei judetene a PD sa intervina pe langa consilierii locali din teritoriu, astfel incat Alianta DA sa functioneze si in teritoriu. Conform legii, locuintele sunt repartizate de Consiliul local in functie de punctajul acumulat de fiecare solicitant. In situatia in care consilierii fac front comun, lista nu va fi validata, iar repartitia nu va avea loc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii