Bucur, moneda de schimb pentru Feraru
Bucur, moneda de schimb pentru Feraru
11 Jan, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1910
Marime text
Comisarul sef Adrian Feraru, seful Biroului de Siguranta Publica din cadrul Politiei Port, a primit NUP in dosarul de coruptie in care era cercetat de DNA
In schimb, a fost gasit vinovat de catre comisia de cercetare disciplinara care a propus suspendarea sa din functie. Inspectoratul General al Politiei Romane a aprobat decizia, dar comisarul Feraru a contestat-o, atat la IGPR, cat si la Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Pana la solutionarea contestatiei, IGPR a decis suspendarea ... suspendarii. In luna noiembrie 2007, DNA a comunicat, comisarului sef Adrian Feraru, solutia in dosarul in care acesta era cercetat pentru fapte de coruptie. Ofiterul de politie a fost gasit nevinovat, primind NUP (neinceperea urmaririi penale). Ceea ce, in traducere, inseamna ca DNA fie nu a avut probe suficiente impotriva sa, in conditiile in care dovada unei infractiuni de coruptiei se face numai prin flagrant (ori acesta nu a existat, ci a existat numai inregistrarea unei discutii), fie ca, asa cum afirma gurile rele, Feraru si-a negociat libertatea in schimbul comisarului sef Ioan Bucur, seful Politiei Transporturi Constanta. Faptul ca ancheta DNA a fost finalizata a permis, insa, reluarea procedurii cercetarii sale disciplinare, procedura care fusese suspendata pana la finalizarea anchetei DNA. La scurt timp de la primirea solutiei de NUP, consiliul de disciplina s-a intrunit si l-a judecat pe seful Biroului Siguranta Publica. Desi nevinovat pe linie penala, Adrian Feraru a fost gasit vinovat de abateri administrative, si anume nerespectarea deontologiei politistului. Sanctiunea propusa a fost suspendarea din functie si trecerea pe functia inferioara cea mai apropiata, aceasta fiind aceea de specialist doi. La randul sau, IGPR a aprobat propunerea, comunicand lui Feraru ca este suspendat. Asa cum era de asteptat, comisarul, gasit nevinovat de DGA, dar pedepsit de colegii sai, a depus contestatie, in termenul legal de 5 zile, atat la IGPR, cat si la Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Automat, suspendarea sa din functie a fost ... suspendata pana la solutionarea celor doua contestatii.Pentru cine au fost argintii?
Parerile politistilor de la Transporturi sunt impartite. In vreme ce unii dintre ei sustin ca Feraru intr-adevar era nevinovat, iar decizia de NUP este justificata, altii spun ca Feraru si-a negociat, cu ofiterii anticoruptie, propria situatie in dosarul instrumentat de acestia, oferindu-se sa-l "dea", la schimb, pe Ioan Bucur. Pentru ca a incalcat codul deontologic al politistului, nu a fost, insa, iertat de colegii sai de la Politia Transporturi, care l-au pedepsit pentru faptul de a fi intermediat afaceri pentru firma unui alt politist. Feraru este, insa, de doua ori pedepsit. Colegii sai nu numai ca l-au suspendat, dar l-au si marginalizat pentru ca l-a dat pe Bucur pe mana DNA. In alta ordine de idei, ieri Curtea de Apel Constanta a ramas in pronuntare in dosarul in care comisarul sef Ioan Bucur este arestat pentru luare de mita. Ca o culme a ironiei, in vreme ce seful Politiei Transporturi era judecat, la sediul institutiei pe care a condus-o pana de curand se desfasura bilantul. Gurile rele spun ca momentul bilantului a fost ales special pentru ziua de ieri, pentru ca seful Directiei Politiei Transporturi din IGPR, comisarul Sorim Gafei, sa poata merge in sala de judecata, pentru a-si vedea prietenul. De mentionat ca Sorin Gafei a fost unul dintre apropiatii lui Ioan Bucur, el inlesnindu-i acestuia din urma urmarea cursurilor de doctorat in Republica Moldova. Cel de-al doilea apropiat al lui Ioan Bucur, comisarul sef Nicolae Margarit, alintat de Bucur nea Naita, pana de curand adjunct al Directiei Politiei Transporturi, a "picat" se pare si el. Dupa arestarea lui Bucur, nea Naita a fost trimis pe functia de sef al Serviciului Cazarmare din IGPR. Sorin Gafei si Nicolae Margarit au fost, ani de zile, paravanul lui Bucur, avand grija ca Politia Transporturi Constanta sa nu fie niciodata serios verificata de superiori.Bucur a plans in instanta
Revenind la procesul penal cu care s-a ales Bucur ca urmare a denuntului lui Feraru, cercetarea judecatoreasca s-a incheiat. Ieri, la Curtea de Apel, au fost expuse concluziile finale, iar Bucur si-a cerut achitarea cu lacrimi in ochi. Dupa ce procurorul DNA, Beatrice Sisman, s-a lasat asteptata mai bine de jumatate de ora inainte de a-si face aparitia, a inceput judecarea pe fondul cauzei. Procurorul a cerut condamnarea lui Bucur pentru infractiunea de luare de mita in forma agravanta, argumentand ca intreg probatoriul conduce spre aceasta unica sentinta. Pe de alta parte, aparatorul politistului a solicitat schimbarea incadrarii juridice ori in trafic de influenta, ori in luare de mita, dar nu in forma agravanta si achitarea lui Bucur. Avocatul a afirmat ca in judecarea sefului suspendat al Politiei Transporturi trebuie sa se aiba in vedere trei elemente, si anume: o proba ilegala inaintata de Directia Nationala Anticoruptie, corecta incadrare juridica a faptei, dar mai ales scopul real al denuntului formulat de Adrian Feraru la DNA. In ceea ce priveste proba ilegala, reprezentantul inculpatului a aratat din nou ca instanta competenta material sa autorizeze interceptarea convorbirilor dintre Bucur si Feraru nu era Tribunalul Bucuresti, ci Curtea de Apel Bucuresti, conform gradului lui Bucur. Drept urmare, avocatul a cerut inlaturarea probei ca fiind lovita de nulitate absoluta. Schimbarea incadrarii juridice, a sustinut avocatul, ar trebui sa vina ca o consecinta a faptului ca pana si in rechizitoriu se retine ca Bucur a cerut banii "in scopul de a-i facilita denuntatorului obtinerea unei sanctiuni mai favorabile". Fiind vorba despre o facilitare, nu o actiune directa, si mai ales tinand cont de faptul ca Bucur nu avea atributii legale de a ii asigura o sanctiune mai blanda, avocatul a aratat ca nu poate fi retinuta o alta infractiune decat aceea de trafic de influenta."Feraru a fost un fariseu"
Boxa acuzdenuntul facut de Feraru a fost prezentat de catre aparare ca fiind actiunea unui om disperat sa obtina o intelegere cu DNA-ul, pentru a-si asigura o pedeapsa mai blanda. "DNA il invita pe Feraru, nu spunem "racoleaza" pentru ca suna urat, si il intreaba daca in dosarul penal pe care il are nu vrea sa-si usureze pedeapsa, in mod legal. Dar aceasta usurare trebuia sa se faca pe fapte reale, nu construite", a argumentat avocatul, suma de 1.000 de euro fiind singurul fapt real din acest caz, dar el reprezentand o datorie pe care Feraru o avea la Bucur inca din cursul verii. La intrebarea judecatorului daca se simte vinovat de ceva, Bucur a afirmat demn: "Nu. Nu sunt vinovat decat ca am incercat sa ajut un coleg care s-a dovedit a fi un fariseu. Cer achitarea pentru luare de mita si va spun cu mana pe suflet ca nu am incercat sa asigur denuntatorului o sanctiune mai blanda". In momentul in care i s-a cerut sa povesteasca despre activitatea profesionala, Bucur nu si-a mai putut retine lacrimile, enumerand toate misiunile pe care le-a avut in strainatate si in care a dus mai departe numele Politiei Romane. Plansul politistului s-a dezlantuit si mai tare atunci cand a venit vorba despre familia lui Bucur: "Am un copil de zece ani si opt luni, care sufera o trauma psihica din simpla cauza ca eu am incercat sa ajut un coleg". Magistratii au amanat pronuntarea pentru data de 22 ianuarie.Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor} {autor} Cecilia ZAREA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii