Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:17 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care sunt medicii cel mai bine plătiţi din Constanţa

ro

11 Oct, 2011 01:00 7783 Marime text
Spitaluljudeteanparcare.jpgCând sunt puşi în faţa alegerii unui loc la rezidenţiat, tinerii medici optează pentru stomatologie, ginecologie, dermatologie, oftalmologie şi chirurgie plastică, deoarece acestea sunt mai bine plătite.

Pe parcursul celor câţiva ani de studii, salariul unui medic rezident nu depăşeşte 1.500 de lei. Astfel, sunt tot mai puţin căutate specializările foarte riscante, precum neurochirurgia, chirurgia cardiovasculară ori cele foarte solicitante, de exemplu medicina de urgenţă, psihiatria, pediatria. Dar odată cu experienţa, încep să vină şi banii, care nu sunt puţini.

Vă prezentăm averile medicilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (potrivit declaraţiilor de avere, postate pe site-ul SCJU), pentru ca rezidenţii să se decidă mai uşor asupra specializării pe care o vor alege.

Dănuţ Căpăţînă, directorul Spitalului Clinic Judeţean

Managerul SCJU, Dănuţ Căpăţână, a scris în declaraţia de avere pentru 2010 că are un teren intravilan în zona Baba Novac, de 484 de metri pătraţi. La capitolul autovehicule, managerul a trecut un Peugeot din 2004. În ceea ce priveşte activele bancare, Căpăţînă nu se poate lăuda decât cu un depozit de 19.713 lei, iar în privinţa veniturilor managerul este modest: 4.785 de lei obţinuţi de la firma Picus Consulting, în calitate de salariat, şi 45.656 de lei de la SCJU, în calitate de manager. Soţia acestuia, Simona, a strâns anul trecut numai 2.167 de lei de la Sunrise Consulting şi 4.200 de lei din indemnizaţie. Bugetul familiei a mai sporit puţin prin dividendele primite de către cei doi soţi de la Picus Consulting, câte 34.403 lei fiecare.

Directorul medical al Spitalului, Cătălin Grasa

Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa deţine un teren intravilan de 448,9 mp, pe care l-a cumpărat în anul 2001. Acesta mai are un apartament de 88,95 mp, achiziţionat în 1992. Cătălin Grasa conduce un autoturism Mitsubishi Outlander, pe care l-a cumpărat în anul 2006. În anul 2010, a realizat venituri în valoare de 72.878 de lei, care reprezintă remuneraţiile de la Universitatea Ovidius, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi de la Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică. De asemenea, a încasat suma de 1.008 lei, reprezentând alocaţiile celor doi copii. Potrivit declaraţiei de avere, nu are niciun cont bancar.

Marius Popa, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală

SpitalulJudeteanRadioterapiemedici13.jpgMedicul legist Marius Popa deţine împreună cu soţia un teren intravilan de 100,34 mp, o casă de locuit de 100 mp şi apartamente de 68,5 mp, 25 mp, 21 mp, respectiv 50,88 mp. Marius Popa conduce un autoturism Toyota, fabricat în anul 2007. Şeful de la Medicina Legală mai are în conturi sumele de 10.140 de euro, 4.700 de dolari şi 12.100 de lei. Anul trecut, medicul a realizat venituri de 151.313 lei de la Spitalul Judeţean şi 49.090 lei de la Universitatea Ovidius.

Şefa Secţiei Medicină Internă 1, Doina Catrinoiu

Potrivit declaraţiei de avere, deţine un teren de 1,18 hectare în localitatea Giroc, judeţul Timiş, cumpărat în anul 2006. De asemenea, aceasta mai are şi trei imobile: o casă de 191 mp, cumpărată în anul 2002, un apartament de 80 mp, obţinut în anul 2006 în urma unui schimb, şi o casă de 240 mp, construită în anul 2009. Şefa Secţiei de Medicină Internă 1 deţine două autoturisme: un Audi A8, fabricat în 2004, şi un Audi A3, fabricat în 2007. Doina Catrinoiu mai are şi conturi bancare în valoare de 500.000 de lei şi 18.000 de euro. În 2010, a realizat venituri de 72.684 de lei, care reprezintă salariile primite de la SCJU Constanţa şi de la Universitatea Ovidius.

Şefa de la Medicină Internă 2, Maria Şuţa

Potrivit declaraţiei de avere, şefa Secţiei de Medicină Internă 2 deţine trei terenuri agricole, situate în localitatea Comana, judeţul Constanţa. Două dintre acestea, de 57,7 hectare, respectiv de 16,4 hectare, au fost moştenite, iar unul de 11 hectare a fost cumpărat în anul 2004. Maria Şuţa are în proprietatea sa şi cinci imobile: două apartamente şi trei case. Un apartament de 68 mp a fost cumpărat în anul 1991, iar celălalt, de 54,73 mp, în anul 2000. Două case de 80 mp, respectiv 220 mp au fost moştenite, iar cea de a treia, de 60 de mp, a fost cumpărată în anul 1996. Maria Şuţa are în garaj un autoturism Volvo, fabricat în 2004. În anul 2010, Maria Şuţa a realizat venituri de 152.584 de lei, care reprezintă salariile de la SJCU şi de la Universitatea Ovidius. De asemenea, şefa Secţiei de Medicină Internă 2 a mai obţinut din venituri independente suma de 26.809 lei. Din închirieri, familia Şuţa a încasat 27.300 de lei.

Şefa de la cardiologie, Elvira Craiu

Şefa Secţiei de Cardiologie, Elvira Craiu, are un teren agricol de cinci hectare, dobândit în anul 2002 pe legea 18/1991, dar mai are şi două apartamente a câte 80 mp, pe care le-a cumpărat în 1997, respectiv în 2005. De asemenea, şefa Secţiei de Cardiologie are o casă de 382 mp, cumpărată în anul 1983. Nici la capitolul depozite bancare Elvira Craiu nu o duce rău: aceasta are două depozite bancare şi un cont curent. În declaraţia de avere completată de Elvira Craiu nu se pot vedea şi sumele deţinute în conturi. În anul fiscal 2010, Elvira Craiu a realizat venituri de 231.509 de lei, care reprezintă salariile de la SCJU, Universitatea Ovidius şi din activităţi independente. De asemenea, a încasat suma de 30.000 de lei din închirierea unor imobile şi suma de 34.050 de lei din drepturi de autor.

Constantin Tica, şeful Secţiei de Chirurgie Ortopedie Pediatrică

În declaraţia de avere, Constantin Tica a precizat că a cumpărat, în anul 2006, o casă de 300 mp, iar în anul 2003 un apartament de 150 mp. Acesta conduce un automobil Nissan, fabricat în anul 2000, dar are o datorie de 10.000 de euro, scadentă în anul 2014. Şeful Secţiei de Ortopedie Pediatrică a realizat venituri salariale de 133.291 lei, provenite de la SCJU, de la Universitatea Ovidius şi de la cabinetul său medical.

Vlad Tica, şeful Secţiei de Obstetrică-ginecologie

Şeful Secţiei de Obstetrică-ginecologie are un teren intravilan de 1.022 mp, situat în Năvodari, pe care l-a cumpărat în anul 2005, şi un teren agricol de 567 mp, situat în Costineşti, achiziţionat în anul 2006. Acesta deţine o casă de locuit de 456,5 mp în Năvodari, cumpărată în anul 2005. Medicul Vlad Tica conduce un autoturism Peugeot, fabricat în anul 2005. În 2010, Vlad Tica a vândut un autoturism Matiz, pentru care a încasat suma de 1.300 de euro. Şeful Secţiei de Obstetrică-ginecologie mai are şi trei conturi curente şi două fonduri de investiţii. În anul fiscal 2010, Vlad Tica a încasat venituri salariale de la SCJU şi de la Universitatea Ovidius în valoare de 122.596 de lei şi suma de 157.572 lei, care reprezintă venituri independente.

Cristina Larisa Mihai, şefa Secţiei de Pediatrie

Şefa Secţiei de Pediatrie are trei terenuri intravilane, de 27.797 mp, situate în Costineşti, un apartament de 56,43 mp în Mangalia, o casă de locuit de 520 mp în Constanţa şi două spaţii comerciale (5.348,89 mp şi 5.248,58 mp), situate în Costineşti. În 2010, aceasta a vândut un teren, pentru care a încasat suma de 150.000 de lei. Cristina Larisa Mihai mai deţine două conturi curente de 42.000 de lei şi două depozite bancare de 233.000 de lei. În anul fiscal 2010, şefa Secţiei de Pediatrie a realizat venituri de 102.961 lei, care provin de la SCJU, de la Universitatea Ovidius şi de la SC Mangalia Pilot SRL. Soţul ei a câştigat suma de 450.000 de lei, care provine din închirierea hotelului Ştefania. Potrivit declaraţiei de interese, Cristina Larisa Mihai este acţionar la SC Hotel Ştefania SRL, la SC Mangalia Pilot SRL şi la SC Green SRL.

Şeful de la Urologie, Felix Voinea

Medicul Felix Voinea are trei terenuri intravilane, de 181,93 mp fiecare, situate în localitatea Ovidiu, dar mai are şi două case de locuit tot în Ovidiu, de 104,5 mp fiecare şi două apartamente, în Constanţa, a câte 78,8 mp fiecare. Şeful Secţiei de Urologie are trei autoturisme: Aro 19, fabricat în 1999, Subaru Forester, fabricat în 2007, şi Toyota Avensis, an de fabricaţie 2007, dar şi o barcă Hille Malibu, fabricată în 1992. Felix Voinea are un credit în valoare de 10.000 de euro, scadent în anul 2012. În anul 2010, doctorul Voinea a realizat venituri de 88.388 de lei, provenite de la SCJU şi de la Universitatea Ovidius. Din activităţi independente, atât soţia sa, cât şi medicul Voinea au încasat suma de 40.000 de lei.

Medicul Sanda Jurja, şefa de la Oftalmologie

Potrivit declaraţie de avere, şefa Secţiei de Oftalmologie, Sanda Jurja, deţine un teren agricol de şase hectare în localitatea Borşa, judeţul Cluj, obţinut în urma unei moşteniri. A mai moştenit şi un apartament de 54, 93 mp şi o casă de locuit de 133,80 mp, ambele situate în Constanţa, dar are şi două autoturisme: un Renault 21 TD, fabricat în 1987, şi un Citroen, fabricat în 2004. În anul fiscal 2010, Sanda Jurja a realizat venituri de 48.511 lei de la SCJU şi de la Universitatea Ovidius, precum şi suma de 17.678 de lei din venituri independente.

Chirurgul plastician Ion Bordeianu

Chirurgul Ion Bordeianu posedă trei terenuri intravilane, unul în Constanţa, unul în Cumpăna şi cel de-al treilea în Berevoieşti, Argeş. La capitolul clădiri, acesta are o casă de locuit în Constanţa şi una de vacanţă. Chirurgul plastician conduce un autoturism Kia Sportage şi are două conturi deschise, unul la ING, de 51.816,76 lei, şi altul la Raiffeisen, în valoare de 30.924,80 lei. Veniturile pe care acesta le-a încasat anul trecut au fost de 54.350 de lei din salariul primit la SCJU, 98.959 de lei de la Universitatea Ovidius şi 29.836,78 lei de la cabinetul „Total Med Estet".

Medicul ORL-ist Gheorghe Comşa

Şi Gheorghe Comşa are o avere însemnată. Acesta deţine un teren intravilan, trei apartamente, un autoturism Toyota Avensis şi patru conturi în bancă. La Raiffeisen deţine un depozit de 125.000 de lei şi altul de 30.000 de lei, la ING - unul de 50.000 şi altul de 30.000 de lei, iar la Romexterra un depozit de 10.000 de lei. La capitolul venituri, Gheorghe Comşa a strâns 90.416 lei în 2010, din salariul de profesor universitar, 39.606 lei din salariul de la SCJU, 4.374 de lei din salariul de la Provita 2000, 1.821 de lei -venituri din colaborare, precum şi 5.135, 08 lei, dar şi 750 de euro de la cabinetul medical individual.

Fostul director al spitalului, Ioan Tofolean

Medicul Tofolean are două terenuri intravilane, un apartament şi o casă de locuit, precum şi trei autoturisme, un Peugeot 307, un Ford Fiesta şi un Opel Corsa. Cu toate acestea, fostul director a reuşit să acumuleze o datorie de 20.000 de euro la Unicredit Leasing. În 2010, veniturile lui Tofolean au fost de 56.478 lei de la Universitatea Ovidius, în calitate de profesor.

Medicul oncolog Dana Iuliana Pleş

Dana Iuliana Pleş deţine un teren agricol de 500 mp la Tuzla, un apartament de 40 de mp şi o casă de 250 mp. De asemenea, Dana Pleş are suma de 14.360 de euro într-un depozit bancar. În anul 2010, aceasta a câştigat suma de 40.038 lei de la SCJU. Din activităţi independente, la SC Biosan, oncologul Dana Pleş a mai realizat venituri de 22.320 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii