Ce aduce Constantei Programul de Guvernare
Ce aduce Constantei Programul de Guvernare
În noul program de guvernare pentru 2009 - 2012, beneficiile
pe care guvernanţii vor să le aducă judeţului de la malul mării par a fi mai
multe decât s-ar fi aşteptat liderii municipiului şi judeţului
Dacă în legislatura
trecută Radu Mazăre a scos în evidenţă, de fiecare dată când a fost posibil, că
toate proiectele pe care a dorit să le pună în aplicare s-au lovit de
respingerea Guvernului PD-L - PNL, acum, se pare visele primarului tomitan sunt
pe cale să se împlinească, în următorii patru ani.
La capitolul infrastructură, varianta
intermediară a programului de guvernare evidenţiază că, până în 2012, urmează
să fie finalizată autostrada de
pe coridorul IV Nădlac - Constanţa, cu
o lungime de 855 km, în detrimentul a altor două
tronsoane, Sibiu - Piteşti (120 km) şi Comarnic - Braşov
(56 km), care vor fi realizate prin concesiune, până în 2013 - 2014.
În ceea ce priveşte modernizarea drumurilor
naţionale, o parte dintre obiectivele viitorului Guvern vizează realizarea de
centuri ocolitoare pentru circa 50 de oraşe, însă în planurile guvernanţilor nu a intrat şi mult
discutata centură ocolitoare a oraşului Constanţa. Care se pare că nu va
beneficia de nicio finanţare, nici de la bugetul de stat, de la BIRD, ISPA şi
nici de la FEDR. Cel puţin aşa reiese din lista pe care aceştia au întocmit-o
şi au făcut-o publică în urmă cu două zile. Asta în condiţiile în care, în
campania electorală de la locale, dar şi cea mai recentă, de la alegerile
parlamentare, primarul Radu Mazăre, dar şi candidaţii PSD la deputăţie şi Senat
au invocat necesitatea prezenţei lor la guvernare şi pentru acest motiv. În
schimb, guvernanţii au în plan construirea unei centuri ocolitoare a Mangaliei, finanţarea venind de la FEDR.
Transportul feroviar, revigorat
Cât despre strategia în domeniul transportului
feroviar, programul de guvernare prevede finalizarea, până în 2009, a
lucrărilor de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti - Constanţa. Trebuie
evidenţiat faptul că modernizarea acestui tronson a început în
urmă cu patru ani şi, la acel moment,
se preconiza că va fi nevoie doar de un an şi jumătate pentru
finalizarea lui. În acest mod, se va scurta durata unui drum Bucureşti - Constanţa, de la cinci-şase ore la două
ore, aşa cum au promis la startul proiectului. Totodată, se specifică
faptul că inclusiv lucrările începute la gara din oraş vor fi finalizate pe
perioada pe care a fost elaborat proiectul de guvernare şi, mai mult, se va
realiza şi un centru comercial.
Un nou pod peste Canalul Dunăre
- Marea Neagră
Şi pentru transportul naval sunt planuri
mari. Se doreşte construirea unui pod peste Canalul Dunăre - Marea
Neagră, în zona Agigea, care să facă legătura cu Autostrada Soarelui şi cu
centura Constanţa, apărarea malurilor şi modernizarea instalaţiilor la Canalul
Dunăre - Marea Neagră şi Poarta Albă -
Midia Năvodari. De asemenea, guvernanţii reliefează şi necesitatea
prelungirii digului de larg al Portului Constanţa şi simplificarea
formalităţilor de control al navelor fluviale, în vederea asigurării condiţiilor optime de operare şi
staţionare a navelor la chei, în Constanta Sud - Agigea.
Visele nu se opresc aici. Pentru sporirea capacităţii de operare a
mărfurilor se va construi, în Portul Constanţa Sud - Agigea, molul 3.
Nici eficientizarea liniei de feriboat Constanţa Poti-Batumi nu a fost
uitată de elaboratorii programului, aceştia evidenţiind şi faptul că trebuie
îmbunătăţite condiţiile tehnice în acest sens.
Tot la acest capitol s-a avut în vedere dezvoltarea capacităţii feroviare în zona fluvialo-maritimă a Portului Constanţa, dar şi a infrastructurii aeroportuare în zonele cu activitate turistică importantă, precum cea de la malul mării.
Locuinţele lui Mazăre, în schemă
Printre obiectivele fundamentale pe care Guvernul României şi le asumă şi pe care le va promova în următorii patru ani se regăseşte şi programul de locuinţe ieftine pentru tineri, iniţiat şi promovat la nivel naţional de edilul constănţean, Radu Mazăre. La mijlocul priorităţilor, la punctul 12, guvernanţii au pus Realizarea Programului Naţional pentru construirea de locuinţe sociale şi pentru tineri.
Turismul - prioritar
Definit drept o prioritate a economiei naţionale, la capitolul turism, guvernanţii au avut în prim-plan punerea în aplicare a unor programe care să dezvolte această arie de activitate la Marea Neagră. Noul guvern îşi propune să modernizeze infrastructura de turism, prin parteneriate între ministere şi autorităţile locale. Astfel, se va pune în aplicare, în perioada următoare, un Program de Dezvoltare Zonală a Turismului care va fi coroborat cu programele autorităţilor locale. Şi creşterea gradului de accesibilitate a pachetelor de servicii turistice pentru pensionari, studenţi, elevi şi persoane cu venituri modeste face parte din viitorul program de guvernare.
În document mai sunt incluse, la aceeaşi secţiune, şi priorităţile referitoare la dezvoltarea turismului rural şi acordarea de facilităţi fiscale pentru promovarea turismului, precum şi elaborarea de planuri specifice de acţiune pentru turismul regional, pe litoralul românesc, în Delta Dunării, şi turismul montan, balnear şi cultural.
Cei puşi la cârma ţării vor să transforme Portul Constanţa într-un important punct nodal şi logistic. În acest sens, aceştia vor susţine implementarea proiectului coridorului energetic Marea Caspică - Marea Neagră, prevăzut de Strategia UE pentru Asia Centrală, în vederea valorificării potenţialului de tranzit al României.
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, finalizate în 2015
În ceea ce priveşte terminarea lucrărilor la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, dacă planurile vor merge „ca la carte", acestea vor fi date în funcţiune în 2014 - 2015, construcţia lor fiind estimată să înceapă în 2010 - 2001. De asemenea, tot la capitolul dedicat energiei şi resurselor minerale este inclusă şi realizarea unor studii de fezabilitate care au drept scop construcţia unei noi centrale nucleare, precum şi a unei noi hidrocentrale pe Dunăre.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp