Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce afaceri are Secăreanu şi cu cine le rulează Fostul şef al Serviciului de Informaţii Constanţa, luat în colimator de DNA?

ro

10 Jul, 2012 01:38 12893 Marime text
DESCHIDERE_Secareanu_florin_dan.jpgCu maşini de zeci de mii de euro şi o avuţie pe care nu s-a chinuit prea tare să o ascundă, se aude că Dan Secăreanu locuieşte nu în Mangalia, acolo unde au casă părinţii săi, ci într-un imobil de la intrarea în staţiunea Mamaia, construit de una dintre firmele bulgarului Cristian Gheorghiev Popescu, cel care a fost asociat cu Eugen Bogatu

Schimbat din fruntea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) - Structura Teritorială Constanţa, fostul „Doi şi-un sfert", în martie 2011, aparent din cauza „managementului defectuos", subcomisarul Florin Dan Secăreanu ar fi fost luat în colimator de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ieri, site-ul Mediafax informa că Secăreanu a fost „ridicat de anchetatori, de pe autostrada A2, urmând să fie dus în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat într-un «caz vast» de evaziune fiscală". Din câte se pare, ieri, organele de anchetă au desfăşurat 70 de percheziţii domiciliare în patru judeţe, iar prejudiciul care ar fi fost stabilit în cauză este demn de Cartea recordurilor: între 15 şi 50 de milioane de euro. În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă o radiografie a afacerilor familiei Secăreanu.

secareanu_sigla_dgipi_.jpgDin câte se poate observa, „capul" afacerilor familiei Secăreanu nu este fiul, Dan, ci mama, Păuna. Venerabila doamnă a jonglat, la un moment dat, cu mai multe societăţi comerciale. Este adevărat, unele dintre acestea nu mai sunt la acest moment active. Unica firmă în care Dan Florin Secăreanu a figurat este Rodsec SRL, cu sediul în Mangalia, strada Oituz nr. 104. O înregistrare din 2003 ne arată că Secăreanu era asociat cu Liliana Bitcă. Femeia a prăsit afacerea şi l-a lăsat pe fostul şef al SIPI să se descurce singur. În aprilie 2012, Societatea a fost lichidată, după ce, în 2011, se deschisese procedura de insolvenţă. În schimb, mama Păuna n-a stat deloc degeaba. Un an foarte bun pentru femeia născută în 1949 a fost 2007. Atunci, alături de Ştefan Dragoş Lungu şi Claudiu Ştefănescu, a înfiinţat DCD Import-Export SRL, cu sediul în Mangalia strada Oituz nr. 104. La puţin timp, cei doi bărbaţi se retrag din firmă, cedând partea pe care o deţineau lui Liviu Popa, bărbatul despre care se spune că ar fi partenerul de nădejde al lui Dan Secăreanu. Liviu a revocat-o pe mama Păuna din funcţia de administrator al afacerii. Tot în 2007, femeia a înfiinţat, alături de Venera Gabriela Tătulescu, SC Ver Village SRL şi SC Ver Construct, societăţi având ca obiect principal de activitate activităţi imobiliare pe bază de tarife sau contract, respectiv construcţia de clădiri sau părţi ale acestora. Societăţile aveau sediul în 2 Mai şi în Mangalia, pe strada Oituz nr. 104. În acelaşi an, mama lui Dan Florin Secăreanu a mai pus bazele unui business alături de Liviu Popa. Este vorba despre SC DLD Trading, firmă cu sediul pe bulevardul 1 Mai nr. 4, Constanţa, având ca activitate principală comerţul cu ridicata cu alte bunuri de consum nealimentar. Cu maşini de zeci de mii de euro şi o avuţie pe care nu s-a chinuit prea tare să o ascundă, se aude că Dan Secăreanu locuieşte nu în Mangalia, acolo unde au casă părinţii săi, ci într-un imobil de la intrarea în staţiunea Mamaia, construit de una dintre firmele bulgarului Cristian Gheorghiev Popescu, cel care a fost asociat cu Eugen Bogatu, dar şi cu alţi membri ai grupării vameşilor. Mediafax mai arăta că Dan Florin Secăreanu ar fi fost filat în timpul deplasării sale dinspre Constanţa spre Bucureşti, iar la un moment dat anchetatorii au intervenit, blocând maşina acestuia pe autostrada A2. „Secăreanu a fost preluat şi dus la locuinţa sa din capitală, unde anchetatorii au făcut o percheziţie domiciliară, dar şi a maşinii acestuia. Dan Florin Secăreanu va fi audiat de procurorii DNA la finalul percheziţiei. Potrivit surselor citate, în acest dosar sunt vizate peste 20 de firme, una dintre ele fiind Euroconstruct. La acest moment au loc mai multe percheziţii domiciliare, cercetările în acest dosar fiind începute încă din 2011", conform Mediafax.

Secăreanu a fost cercetat de şefi

Pe data de 2 august 2011, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a transmis, la cerere, cotidianului ZIUA de Constanţa un document din care reiese că „subcomisarul de poliţie Secăreanu Florin Dan a fost eliberat din funcţia de şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa şi numit, cu acordul său, pe o funcţie de execuţie în cadrul DGIPI (...)". De asemenea, oficialii DGIPI au mai precizat că „în perioada în care a ocupat funcţia de şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, ofiţerul (n.r. Secăreanu) a făcut obiectul unor verificări sub aspect disciplinar, la finalizarea cărora nu s-a reţinut în sarcina acestuia comiterea cu vinovăţie a unor abateri disciplinare". Poate fără nicio legătură, înlăturarea lui Secăreanu din fruntea SIPI s-a produs cu puţină vreme înainte de izbucnirea în presă a scandalului Portul, mai exact dosarul de presupusă corupţie ce a zguduit porturile şi vămile constănţene, cauză în care şi-a pierdut funcţia secretarul general al MAI de la vremea respectivă, Laurenţiu Mironescu.

Alături de fostul şef al SIPI, Dan Secăreanu, au mai fost duse la audieri încă trei persoane. Este vorba despre George Guliu, unul dintre cei patru civili arestaţi în 2009 în dosarul mitei de la rutieră, patronul Excela Real Grup SRL, Alexandru Papuc, nepotul primului, fost poliţist şi vameş, dar şi o femeie, soţia unuia dintre partenerii de afaceri. Din câte se pare, este vorba despre evaziune cu combustibil.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii