Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:34 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine are interese la Cogealac?! Edilul Hristu si-a dus localnicii in bataia pistolului (video)

ro

27 Jul, 2010 00:00 9791 Marime text
p1-de-eoliene.jpg

Înfiinţată în 2006, societatea Ovidiu Development, constructorul de la Cogealac, i-a avut ca fondatori pe Maria şi Emanuel Muntmark

Comuna Cogealac s-a transformat, ieri, într-un mare teatru de război între civili şi nişte agenţi de pază înarmaţi cu pistoale cu bile de cauciuc 

Un grup de localnici s-a alăturat primarului Hristu Cati în demersul acestuia de a amenda firma care ridica şi exploata eoliene în comună. Acum, Hristu este cercetat pentru instigare la violenţă şi pasibil de dosar penal. Conflictul dintre primarul comunei Cogealac, Hristu Cati, şi firma care dorea să construiască un parc de eoliene în comună s-a mutat din instanţă pe terenul cu pricina. Dar de la ce a pornit supărarea edilului? Şeful administraţiei publice locale din Cogealac nu a putut fi contactat pentru a oferi răspunsuri, dar explicaţii există. Primarul susţine că firma care urma să facă parcul de eoliene, CEZ, nu avea autorizaţiile în regulă de la primărie, pentru a demara lucrările. Cu toate acestea, autorizaţiile respective erau deja eliberate decătre Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), numai că problema era că taxele şiimpozitele aferente desfăşurării activităţii firmei nu erau încasate la bugetullocal. De fapt, această explicaţie a fost oferită de către Hristu Cati localnicilor, pentru a-i putea învrăjbi. Motivul real al supărării primarului este altul, dat de anumite interese personale. Aşadar, din punct de vedere legal, firma CEZ, prin firma Ovidiu Development, putea să-şi instaleze în linişte eolienele în Cogealac. Lupta dintre primar şi CEZ a ajuns în instanţă, iar primarul a decis să forţeze rezolvarea problemei.

Conflict armat pe câmpul de eoliene

Acum câteva zile, preşedintele PNŢCD al filialei Constanţa, Tudorel Chesoi, anunţa unmiting de protest al locuitorilor comunei Cogealac împotriva abuzurilor care sefăceau în localitate de către firma în cauză. La acel moment nu ştia nimeni căcinci dintre protestatari aveau să fie împuşcaţi. Edilul, împreună cu 70 de persoane, printre care şi viceprimarul Mihai Dore, s-au deplasat la locul undese executau turbinele de eoliene, pentru a aplica amenzi societăţii. În spiritul specific, manifestarea a degenerat, iar localnicii au intrat în conflict cu agenţii de pază ai firmei Romnaţional, care aveau în grijă terenul privat. Aceştia s-au văzut nevoiţi să riposteze împotriva protestatarilor făcând uz de armele din dotare, pistoale cu bile de cauciuc. Au tras întâi focuri în plan vertical, pentru ca apoi mulţimea dezlănţuită să înainteze şi mai mult, agenţii fiind nevoiţi să protejeze obiectivul trăgând focuri de armă în picioarele manifestanţilor. Din iureşul care s-a format, au rezultat cinci răniţi, care au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Constanţa. În acest moment, doar două persoane se mai află internate în spital, acestea fiind diagnosticate cu traumatism toracic şi traumatism abdominal. Iulian Zagaevschi, şeful firmei de pază Romnaţional,spune că oamenii săi au tras pentru a se apăra. „Noi avem contract cu una dintre firmele care construieşte pentru CEZ. Conform contractului şi planului de pază, trebuie să apărăm loturile decopertate pe care se aplică fundaţia pentru eoliene. Din câte am înţeles, primarul de la Cogealac este într-un conflict mai vechi cu cei de la CEZ. Agenţii noştri au fost atacaţi cu pietre şi, într-o primă fază au cedat, ca un semn de împăciuire. Însă, mulţimea de protestatari a continuat atacul, aşa că s-a făcut uz de armă, conform legii, în primă fază în plan vertical", a explicat şeful Romnaţional. Iulian Zagaevschi a mai spus că oamenii săi au folosit pistoale cu bile de cauciuc, care nu provoacă răni grave. Cu toate acestea, unii dintre cei cinci răniţi de la Cogealac au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. „Ştiu că cineva afost rănit în abdomen, o zonă mai sensibilă, şi că a fost transportat cu ambulanţa la spital. Altceva nu mai ştiu. Însă oamenii mei doar s-au apărat", amai precizat Zagaevschi.

CJC a trimis ATOP-ul la faţa locului

Nici oficialii CJC nu au rămas impasibili la situaţia de la Cogealac, acţionând în consecinţă. „Noi am trimis la faţa locului reprezentanţi ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu putem şti deocamdată exact ce s-aîntâmplat acolo. O astfel de situaţie ţine de resortul Parchetului şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului", a declarat purtătorul de cuvânt alCJC, Cristian Moldovanu. Prefectul Claudiu Palaz este de părere că primarul Hristu Cati s-a folosit de localnici pentru a-şi rezolva problemele personale. „S-a ajuns la această situaţie pentru că primarul i-a instigat pe locuitori larevoltă. Nu cred că intră în atribuţiile lui, ca şef al urbei, să scoată oamenii în stradă pentru că nu poate să îşi rezolve problemele legal", aafirmat Palaz. Acesta a mai adăugat că se vor face investigaţii pentru a sevedea dacă agenţii de pază care au tras se aflau în legitimă apărare. Pe lângă viceprimarul Mihai Dore, care a fost unul dintre răniţi, consilierul edilului,Tiberiu Maftei, a mai descoperit o victimă, un consilier local. „Viceprimarul este rănit rău, se află sub supravegherea medicilor la Constanţa, are o plagă la toracele stâng şi celălalt rănit internat este fratele lui, care are o plagă abdominală şi una la coapsă. Printre răniţi este şi consilierul PNŢCD Laurenţiu Ruscu", a precizat Maftei. Investigaţiile în acest caz continuă, printre cei audiaţi fiind şi primarul Hristu Cati, după cum a susţinut consilierul acestuia.

Vânare de vânt

Poveştile din spatele eolienelor sunt multe, iar substraturile par greu de înţeles. Înfiinţată în 2006, societatea Ovidiu Development, constructorul de la Cogealac, i-a avut ca fondatori pe Maria şi Emanuel Muntmark. Bărbatul,cetăţean suedez, dar român get-beget, pare un mare iubitor de briză, dacă este să ne luăm după afacerile în care este implicat, alături de membrii familieis ale. Spre exemplu, încă din 2008, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa au fost depuse mai multe proiecte pentru parcuri sau doar amplasarede turbine eoliene, purtând marca Muntmark. Aşadar, suedezo-mioriticul afacerist plănuia să dezvolte, printre altele: Parc eolian Gălbiori, pe firma Monsson Alma (o suprafaţă de 5,59 ha), Parc eolian Pecineaga, având în spate firma Eoliene SRL (8 ha), Parc eolian Mireasa - extravilan Târguşor, 21 de centrale. Şi, subliniem, acestea sunt numai câteva dintre planurile pe care Muntmark (se pare că numele neaoş al lui Emanuel ar fi Munteanu de fapt) dorea să le transforme într-o realitate dătătoare de energie, în Dobrogea. Nici proiectul firmei Ovidiu Development nu a scăpat nedepus la APM, în 2008. Era vorba, la acea dată, despre un parc eolian cu 100 de turbine de 2,5 MW, amplasat în extravilanul localităţilor Fântânele şi Cogealac. Proiectul de mediu fusese elaborat de SC Monsson Alma SRL, o altă firmă a lui Muntmark.Pentru a aduna întreaga suprafaţă de teren pe care urmau a fi amplasate turbinele, cei de la Ovidiu Development, în speţă reprezentantul Robert Emil Pavel, spuneau în actele depuse la Agenţia de Mediu că au fost semnate contracte de superficie cu „102 proprietari". Evident, actele nu fuseseră ataşate la dosar. Pentru proiect se obţinuse deja Certificatul de Urbanism 109 din 25 iulie 2007. Fondată de cei doi Muntmark, Emanuel şi Maria, societatea Ovidiu Development şi-a schimbat proprietarii în 2009, când a încăput pe mâna celor de la CEZ. Între timp, în 2008 mai intervenise o schimbare atunci când SC Ghibli SA se retrăgea din Ovidiu Development, cesionându-şi cele 19 părţi sociale către firma cipriotă CWP Cyprus Limited. Totul s-a schimbat, aşa cum spuneam,în 2009, prin venirea CEZ-ului la „putere".

Familia iubitoare de briză

Despre pasiunea pentru vânt familiei Muntmark aflăm printr-o scurtă „plimbare" printre firmele acesteia. Potrivit Registrului Comerţului, Emanuel Muntmark este implicat în 20 de societăţi comerciale: Wind Energy, Monsson, Monsson Alma, Romconstruct Top, Monsson Logistic, Mireasa Energies, Neptun Black Sea Development, East Structures, Monsson Energy, Plusenerg, Extrapower, Plus Wind,Ewind, Energo Windprod, Crucea Wind Farm, Saraiu Wind Farm, Vulturu Wind Farm, Crucea Power Park, Vulturu Power Park şi Servoplant Eco Energie. Trecem la Andrei Muntmark - Wind Power Energy şi Energy Trading Company - şi la Maria Muntmark: Gas Expert, Monsson Logistic,Mireasa Energies, Monsson Energy, Plusenerg, Extrapower, Pluswind, Ewind,Energo Windprod, Wind Stars, Crucea Wind Farm, Saraiu Wind Farm, Vulturu Wind Farm, Crucea Power Park, Vulturu Power Park şi Energy Trading Company. Mai există şi o anume Laura Muntmark, implicată numai în SC Monsson Alma SRL. Un fapt demn de remarcat este că, în trei dintre business-urile familiei Muntmark este implicată firma bucureşteană Templum Plus. Este vorba despre Plus Wind, Plusenerg şi Energo Windprod. Templum Plus are sediul în Bucureşti, pe strada GheorgheBariţiu nr. 26 şi o are ca unic asociat pe Alina Gabriela Ionescu, soţia luiValentin Gheorghe Ionescu de la Sisteme Internaţionale de Afaceri SA. SIA este concesionarul Portului Turistic Tomis, iar Ionescu este inculpat în dosarul retrocedărilor, prin firma sa, Habitat şi Ambient SA, la capitolul cesionari cumpărători de drepturi succesorale, „pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie". Deci, Muntmark-ii au parteneri de afaceri... de top. 

 


Tags: Emanuel Muntmark


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 27 Jul, 2010 15:50 Un lucru este sigur . NIMENI din OPOZITIE ,nu vrea sa dezvolte AGRICULTURA din DOBROGEA si din restul ROMANIEI. Ba mai mult ,vin cu ACUZE grave la adresa AGRICULTURII si chiar a oamenilor ce traiesc in zona RURALA , facandu-i CERSETORI si PUTUROSI, ceeace este o MINCIUNA sfruntata intarita si de interviul unei descendente de CHIABUR , numita M. TATOIU, ce a vorbit la televiziunea MONEY, azi ,27-iulie-2010.Aceasta a dezvoltat doua idei ciudate 1)ECONOMIA LA NEGRU ESTE MAJORITARA IN ZONELE RURALE si 2)AR TREBUI SA AVEM UN GUVERN DE SACRIFICIU IN ACEST MOMENT. Numai spun ca este DE ACORD cu o anumita organizatie PARAMILITARA romana ce activeaza pe teritoriul ROMANIEI sub acoperirea numelui MISCAREA DE REZISTENTA ce are RELATII DE PRIETENIE cu rudele LEGIONARILOR , cu rudele regelui MIHAI,ce si-a PRIMIT palatele si averile facute de rudele decedate ,pe seama POPORULUI ROMAN si care acum doreste sa PRIMEASCA si PUTEREA ROMANIEI. ROMANIA este a romanilor nu a STAINILOR din toata lumea !!! De aceea M.TATOIU poate fi COMPARATA cu nepoata lui MUSSOLINI , ALEXANDRA, ce are inclinatii xenofobe si rasiste . NICIODATA O fiica de CHIABUR nu va putea SIMPATIZA si ajuta TARANIMEA si MUNCITORIMEA dupa urma careia tatal ei s-a IMBOGATIT. NU ARE NICI CEL MAI MIC RESPECT PENTRU OMUL taran sau muncitor.SA-I FIE RUSINE !!! ROMANIA si locuitorii ei au NEVOIE de AGRICULTURA si de LOCURI DE MUNCA cu miile NU CU SUTELE. PRIMARUL orasului HARSOVA de Constanta , TUDOR NADRAG , impreuna cu Consilierii Locali in frunte cu liberalul IONEL CHIRITA aduc 200 de LOCURI DE MUNCA prin intermediul EOLIENELOR pe cand ar putea aduce MII de LOCURI DE MUNCA prin intermediul AGRICULTURII ce este sprijinita si de GRUPUL SCOLAR AGRICOL CARSIUM HARSOVA ,ce functioneaza de 32 de ani . Deci , avem PERSONAL CALIFICAT , dar ne mai trebuie INTERES, BUNAVOINTA SI... BANI adica INVESTITII si INVESTITORI .
  • eu 27 Jul, 2010 15:45 Ciobalaul asta de primar este elev in clasa a XI a FF Lic. Mihail Kogalniceanu.unde nu a calcat niciodata,deci nivelul lui de pregatire este de 10 clase si indrazneste sa vorbeasca de legi,autorizatii.... LA OI CIOBANEEEEE
  • justice 27 Jul, 2010 10:12 mafia siciliana conduce afacerile cu eoliene in europla noi mafia psd cu seful de restaurant flora care a vinfut ficei lui iosif ctin dragan-bagati nicusor ctinescu si strutinschi cu fostul sef militie economica ion serban si cuscrul de la gsp prin masonerie-altii massson matruwk care a vindut catre cez ptr 315 milioane euro-s au platit taxe impozite la miliaredele de euro k pe saraci ii beliti-mai e si firma belucosti a lui marcel liga b dul mamaia1 care are dosrare penele si spala bani incontinuare sustinut de politie si parchet-procuroarea belu sri si sie si dga si dna si 0962 tac iau spaga sint bani multi la mijloc e bagat prefectul machedon si el ca fam becacali cu zaman...e alqueda acolo -bani ue spalati si furati la greu -la puscarie toti amaritii fac inchisoare ptr o piine