Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:42 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantinescu îi răspunde că este intoxicat de serviciul în slujba căruia lucrează sub acoperire Vrea scaunul lui Nicuşor. Tit-Liviu Brăiloiu candidează independent la Consiliul Judeţean

ro

01 Mar, 2012 02:23 4208 Marime text

cap_1.jpgÎn avanpremiera alegerilor locale, fostul prefect Tit-Liviu Brăiloiu se întoarce şi aruncă buzduganul: „Vreau să candidez pentru Consiliul Judeţean, ca independent!"

Deşi într-o primă fază această candidatură s-ar putea traduce printr-o curată nebunie, Brăiloiu susţine că şi-a calculat foarte bine opţiunea. „Nu departe de acum o lună de zile, protestatarii din Piaţa Universităţii scandau împotriva întregii clase politice, oamenii nu mai vor politicieni, vor oameni care să le rezolve problemele. Eu pot să fac asta comparativ cu ce există acum în judeţ", spune fostul prefect, actualmente om de afaceri, patron de media.

Nu este prima dată când numele său este vehiculat ca potenţial candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Fostul lider local al conservatorilor, Ion Mincă, actualmente UNPR, l-a anunţat pe Brăiloiu în mai multe rânduri ca viitor candidat al conservatorilor pentru funcţia de la judeţ. Brăiloiu explică acum că, deşi nu a avut calitatea de membru PC, relaţiile sale cu Dan Voiculescu şi cu Daniel Constantin sunt vechi şi trainice. „Probabil de aici şi speculaţiile", apreciază Tit-Liviu Brăiloiu.

Interesant este că „independentul" nu ascunde că ar avea o mare plăcere să-i plătească actualului preşedinte al CJ, Nicuşor Constantinescu (PSD), o poliţă mai veche, datată de la alegerile din 2008, când Brăiloiu a pierdut alegerile parlamentare cu cel mai mare procent sub linie, (n.r. 47%), în faţa liberalului Puiu Haşotti, în urma „unor negocieri de culise făcute direct între liberali şi Hrebenciuc la Bucureşti. Sunt convins însă că cei de aici, de la PSD, nu au fost străini de acest aspect", apreciază învinsul de acum patru ani.

Constantinescu: „Brăiloiu este ofiţer acoperit şi este intoxicat cu informaţii false"

Brailoiu_-_Liviu_Brailoiu_Nicusor_Constantinescu_2.jpg

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, afirmă despre fostul prefect: „Este ofiţer sub acoperire şi, în loc să-şi fi făcut datoria de prefect, s-a înrolat în slujba altora şi toate afirmaţiile sale sunt aberaţii şi intoxicările organizaţiei din care face parte. Nu am participat la nicio negociere în 2008, Hrebenciuc nu a răspuns nici în 2008 şi nu răspunde nici astăzi de organizaţia PSD Constanţa şi îmi pare rău că, deşi am muncit şi eu şi întreaga echipă, nu am reuşit să-l scoatem senator pe domnul Brăiloiu. Cât despre candidatură, Constantinescu îi urează succes contracandidatului despre care spune că adevărul este că nu a reuşit să scoată 50% în 2008 pentru a deveni senator.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii