Cum s-a pricopsit Five Holding cu teren retrocedat
Cum s-a pricopsit Five Holding cu teren retrocedatNumai că, din 2008 până în prezent, nu s-a mai auzit nimic despre hotelul care se dorea a fi un Burj Al Arab mioritic. Multe semne de întrebare au planat asupra proiectului celor de la Five Holding, pornind de la considerentele financiare, până la cele legate de amplasament. Pentru că, hotelul al cărui beneficiar ar fi fost Five-ul administrat de Gheorghe Oancea ar fi trebuit să se nască fix în mijlocul unui spaţiu verde, luând faţa altor hoteluri... „ceauşiste". Dar cum a ajuns afacerea lui Gigi Oancea proprietară pe firele de iarbă din Mamaia?
De la Valentin la Gigi
Totul începe de la celebrele retrocedări instrumentate de administraţia Mazăre şi cercetate de DNA. Prin Dispoziţia primarului Radu Mazăre nr. 796 din 19 martie 2004 şi prin procesul verbal de predare-primire 44537 din 30 martie 2004, Georgică Giurgiucanu, Maria Mariuţa, Cristian Borcea şi SC Habitat şi Ambient SA intră în posesia unui teren de 1200 mp, având număr cadastral 14769, în staţiunea Mamaia, zona hotel Lotus. Trei ani mai târziu, pe 13 iunie 2007, se semnează contractul de vânzare-cumpărare 1061, autentificat de notarul Daniel Bratu, prin care SC Habitat şi Ambient SA, reprezentată legal prin Gheorghe Valentin Ionescu vinde către SC Five Holding SA, reprezentată legal prin administrator Gheorghe Oancea, „terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, zona hotel Lotus, bulevardul Mamaia 326, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 1.200 mp. Terenul este identificat cu număr cadastral 14.769". Mai pe scurt, Habitat şi Ambient a vândut afacerii administrate de Oancea terenul primit din retrocedări. Preţul a fost... modic: 450.000 de euro, echivalent, la acea dată a 1.467.270 de lei, sumă pe care vânzătorul a primit-o integral în ziua tranzacţiei.
Ziua şi Certificatul
Nici iarba de pe teren nu a mai reprezentat o problemă, din moment ce cu aproape o lună înainte ca Five Holding să achiziţioneze terenul din Mamaia, consilierii locali votaseră modificarea HCLM 129 din 2001 prin care, probabil, s-a schimbat destinaţia unor terenuri sau au fost modificate anumite reguli de urbanism pentru acea zonă. Ajuns proprietar de drept pe teren, Five Holding-ul s-a pus pe treabă şi a obţinut Certificatul de Urbanism 4307 din 29 octombrie 2007, pentru o construcţie ce avea să se ridice pe terenul cumpărat de la Habitat şi Ambient. Numai că, în documentul semnat de primarul Radu Mazăre s-a strecurat o greşeală şi nu s-a specificat nici „folosirea actuală a terenului", nici „destinaţia terenului, stabilită prin documentaţiile de urbanism aprobate". Aşa că, actul s-a dovedit a fi nefolositor. Cum existau planuri măreţe, la momentul observării neregulilor, Five Holding-ul lui Oancea a trimis o solicitare către Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei, înregistrată cu numărul 10806 din 23 ianuarie 2008, prin care cerea „completarea Certificatului de Urbanism al Primăriei Constanţa nr. 4307/29.10.2007 emis de Serviciul Urbanism al Primăriei Constanţa în vederea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru obţinerea Autorizaţiei de Construcţie pentru construire hotel 3S+P+Mez+21 etaje pe terenul situat în Constanţa - staţiunea Mamaia, nr. cad. 14769 - 1200 mp, la următoarele paragrafe din Cap. 2 - regimul economic: folosirea actuală a terenului; destinaţia terenului, stabilită prin documentaţiile de urbanism aprobate". Semnat şi parafat de Gheorghe Oancea. Şi cum Primăria lui Mazăre este cunoscută pentru operativitate, a doua zi după ce solicitarea Five-ului a fost depusă, s-a emis şi un nou certificat de urbanism, purtând numărul 337 din 24.01.2008. Spaţiile lipsă au fost completate şi ni se spune că terenul are folosinţă de „curţi, construcţii" şi că destinaţia este de „hotel, conform HCLM 129/2001 modificat prin HCLM 285/18.05.2007, validat la 6.07.2007".
Five Holding + Radu + Nicuşor = Sigma Trading
Pentru cine s-ar fi grăbit funcţionarii Primăriei să facă modificările în Certificatul de Urbanism în aşa scurt timp?! Gheorghe Oancea, administratorul Five Holding, este o figură cunoscută în anturajul primarului Radu Mazăre. Ba chiar, şi numele societăţii este legat de cel al primarului. Five Holding este proprietarul magazinului Brick, dar şi asociat în SC Sigma Trading SA, firmă în care deţin acţiuni primarul Mazăre, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Aşadar, persoana juridică Five Holding are legături de afaceri cu persoanele fizice Mazăre şi Constantinescu. Potrivit Registrului Comerţului, societatea Five Holding mai este implicată şi în Mira Impex SRL, Italnegro şi Plonge Prest. Administratorul Gheorghe Oancea (Gigi pentru prieteni) are multe business-uri: On Plonge, Plonge Prest, Plonge SRL, Shark SRL şi Five Holding. Mai mult decât atât, Oancea administrează şi SC Mobitom SA; una dintre firmele abonate la bani publici obţinuţi în urma licitaţiilor organizate de Primărie şi de Consiliul Judeţean Constanţa. Tot nea Gigi se ocupă şi de Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România, cea care asigură serviciul de salvamar în Constanţa şi staţiunea Mamaia, tot pe banii contribuabililor. Însă, în ciuda faptului că licitaţiile au curs gârlă într-o anumită perioadă, se pare că banii nu au fost de ajuns, pentru că hotelul cu 21 de etaje din Mamaia pare acum o utopie pentru investitorii de la Five Holding. Deranjat, în primă fază, de întrebările adresate de ZIUA de Constanţa, Gheorghe Oancea nu a dorit să discute despre acest subiect. Apoi a revenit la sentimente mai bune. „Exclus. Nu se mai face nimic. Nu sunt posibilităţi, nu sunt finanţări, băncile nu mai dau bani", a explicat şeful de la Five Holding. Apoi a adăugat că din câte ştie, terenul din Mamaia încă se mai află în proprietatea societăţii pe care o administrează. Five-ul mai avea în plan un ansamblu rezidenţial de 270 de apartamente în zona strada Eliberării - Halta Traian. De asemenea, pe 6 octombrie 2006, Five Holding a cumpărat de la SC Bizart Group un teren de 7.366 metri pătraţi în zona Faleză Nord - Pescărie. Aici se vor ridica cele cinci blocuri cu 12 - 13 etaje, ce urmează să alcătuiască ansamblul rezidenţial Spectrum Residence. Contractul de vânzare - cumpărare al terenului nu a fost nici primul şi nici singurul acord pe care l-au încheiat reprezentanţii celor două firme, în contextul în care, societăţile au acelaşi sediu social. Mai trebuie precizat faptul că suprafaţa de pământ din zona Pescărie provine dintr-o retrocedare „cu cântec", instrumentată de primarul Mazăre, în favoarea Laurei-Mariana Leşe.
Burj Al Arab la firul ierbii
Hotelul cu 21 de etaje din Mamaia ar fi trebuit să aibă trei subsoluri, parter, mezanin şi 21 de etaje. Documentaţia de mediu depusă în 2008 spunea că „exteriorul volumului sugerează velele unei ambarcaţiuni, iar cea interioară, la nivelul apartamentelor, compartimentarea cabinelor unui yacht". Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să fie o copie mioritică a celebrului hotel de şapte stele, din Dubai, Burj Al Arab. Proiectul „yacht-ului" constănţean a fost întocmit de o firmă din Portugalia, MD Europa, a arhitectului Luiz Deusdara.
File de retrocedări
Nu trebuie uitat totuşi cum a ajuns terenul la Five Holding. Gheorghe Valentin Ionescu, administratorul Habitat şi Ambient, este inculpat, alături de Mazăre şi Constantinescu, în dosarul retrocedărilor, la capitolul cesionari cumpărători de drepturi succesorale, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. „Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri" SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism"), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient" SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost" SA şi „Aqualand" SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group" SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct" SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen", se spunea, într-un comunicat remis de DNA pe 28.10.2008. Despre Valentin Gheorghe Ionescu se spune că ar fi fost coleg cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu la Institutul de Marină.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- SURMELIS ARGENTINA PUSA 23 May, 2010 12:08 ZONA SEISMICA si-a spus CUVANTUL !!! Cine RASPUNDE in caz de CUTREMUR mare si HOTELURILE nu rezista ca cele din CHILE ???
- justice 08 May, 2010 11:01 eu am de luat terenul case parintilor care au murit si nu mi l da iar ei au luat tot drogatii naibii dar in curin va fi ca in atena -nu scap unul din mafia psd si pdl
- marco 08 May, 2010 10:29 Nu se mai satura...Si sunt in opozitie, ca altfel, daca erau la putere, furau tot. Un alt subiect care ar trebui dezbatut este lipsa investitorilor in Constanta. Un oras mare, port maritim si ioc investitii majore. De ce? E spaga prea mare!! Abia astept sa vina alegerile.
- Zalmoxis 08 May, 2010 06:57 De ce nu demascati toata CARACATITA? Cind spunti de ansamblu de locuinte din zona ELIBERARI-HALTA TRAIAN ma gindesc la fiul lu VORONIN care la un moment dat poate fi interfata cu afacerea AUTOBUZU RATC. Toti CONSTANTENI stiu despre despre MIINILE CURATE ale BURGHEZIEI COMUNISTE. Cred ca a venit vremea sa fiu impozitate toate aceste afaceri necurate. Nu sa platim noi datoria catre CAMATARI DE LA FMI ca nu noi am TRAIT BINE.