Cum se castiga o licitatie la Primaria Constanta Jitaru de la Herarconi ridica masinile de pe strazi
Cum se castiga o licitatie la Primaria Constanta: Jitaru de la Herarconi ridica masinile de pe strazi
Afaceristul Ion Jitaru, recunoscut pentru contractele pe bani publici obţinute de la Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa, a mai câştigat un contract pus la bătaie de municipalitate.
Cunoscută ca principal „furnizor“ de femei de serviciu în Constanţa, SC Herarconi SRL a câştigat recent un contract ce nu are legătură nici pe departe cu obiectul de activitate care a adus firma în topul celor care câştigă licitaţii pe bandă rulantă la cele două instituţii publice amintite. Mai nou, municipalitatea reprezentată de primarul Radu Mazăre a dat pe mâna lui Jitaru şi contractul privind „Serviciul de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor fără stăpân, neînscrise în circulaţie sau staţionate neregulamentar, de pe domeniul public sau privat al municipiului Constanţa“. Cu alte cuvinte, societatea, specializată în servicii de curăţenie, se va ocupa de ridicări de maşini în municipiu. Din anunţul de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) aflăm că valoarea estimată a contractului a fost de 165.000 lei fără TVA, preţ la care a şi fost atribuit firmei lui Jitaru pe 2 iulie 2010. Curios este faptul că deşi au participat la procedura de achiziţie doi ofertanţi, tot Herarconi, care a oferit un preţ bătut pe muchie, egal cu valoarea estimată, a câştigat, criteriul fiind preţul cel mai scăzut. Potrivit fişei de date a achiziţiei, durata contractului este de un an de la data transmiterii de către autoritatea contractantă a primei comenzi de ridicare şi transport.
Contracte pe bandă rulantă
Aşa cum spuneam, firma lui Ion Jitaru, membru cu state vechi al PSD Constanţa, se numără printre abonaţii la contractele pe bani publici scoase la licitaţie de Primărie şi CJC.
Reamintim că Herarconi a obţinut, la începutul anului, tot de la Primăria Constanţa, şi contractul privind serviciul de transport persoane. Este vorba mai exact, despre un acord-cadru pe trei ani, pentru care firma pesedistului Jitaru a obţinut impresionanta sumă de 7.331.461,11 lei fără TVA, adică peste 70 de miliarde de lei vechi. Contractul prevede asigurarea şoferilor, dar mai include - cel puţin aşa se precizează în documente - combustibil, revizii tehnice, reparaţii uzuale, materiale consumabile, Inspecţia Tehnică Periodică obligatorie, spălat auto interior şi exterior de patru ori pe lună, anvelope la 40.000 km şi acumulator la 24 luni.
Un alt contract obţinut de Herarconi de la Primărie este cel privind „Serviciul de imprimare/multiplicare documente şi control acces la sediul Primăriei municipiului Constanţa“. Este vorba despre un alt acord-cadru pe trei ani, pentru care societatea lui Jitaru primeşte de la Primărie suma de 333.234 lei fără TVA. Cu alte cuvinte, firma lui Jitaru se pricepe cam la toate: la ridicări de maşini, curăţenie, la copiat documente şi control acces.
Peste 100 de miliarde de la Primărie şi CJC
Dar „fişa postului“ firmei lui Ion Jitaru, în raport cu Primăria Constanţa, nu se încheie aici. Firma de curăţenie se pricepe şi la schimbat becuri, aerisit ţevi, schimbat clanţe, mutat mobilier etc. Pentru aceste „disponibilităţi“, societatea a mai câştigat un contract de la Primăria condusă de Mazăre. Este vorba despre „Întreţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor interioare aparţinând Primăriei municipiului Constanţa“, aşa cum pompos a fost intitulat contractul. Şi în acest caz a fost parafat un acord-cadru pe trei ani, pentru care societatea a mai împuşcat 240.699,6 lei fără TVA.
De asemenea, printre cele mai importante contracte pe bani publici ale Herarconi se numără acordul-cadru pe patru ani privind întreţinerea şi curăţenia sediilor Consiliului Judeţean Constanţa, în valoare de 1.536.263 lei fără TVA (aproximativ 18 miliarde de lei vechi, cu TVA) şi acordul-cadru pe trei ani privind curăţenia şi întreţinerea sediilor primăriei şi cluburilor pentru persoane vârstnice şi nevoiaşe, în valoare de 2.065.909,82 fără TVA (24 miliarde lei vechi, TVA inclus). Vorbim despre contracte obţinute de firma lui Jitaru în ultimul an, de la Primărie şi CJC, a căror valoare totală depăşeşte 116 miliarde de lei vechi.
Jitaru, nemulţumit de posibila reducere cu 25%
Menţionăm că l-am contactat telefonic şi pe patronul Herarconi. Ion Jitaru ne-a declarat că în condiţiile în care se spune că toate cheltuielile şi serviciile vor fi reduse cu 25%, nu se ştie dacă îşi va menţine oferta. Reamintim că însuşi Radu Mazăre a declarat recent că este în căutarea unor soluţii pentru reducerea cheltuielilor cu 25%. Este greu de crezut însă, că afaceristul va renunţa la vreun contract având în vedere vechea şi fructuoasa colaborare cu Primăria. În ceea ce priveşte autoutilitarele cu care firma lui Jitaru va ridica maşinile abandonate sau parcate neregulamentar, de pe străzile Constanţei, acestea nici măcar nu au fost achiziţionate deocamdată, de către societate, după cum însăşi patronul ne-a declarat. Întrebat dacă a încheiat servicii de asigurare în caz de deteriorare a maşinilor în curs de ridicare, Jitaru a afirmat: „astea şi multe altele, ulterior“, ceea ce ne duce cu gândul că firma a fost luată prin surprindere de câştigarea acestui contract. De asemenea, având în vedere că nici măcar nu şi-a cumpărat autoutilitarele, deducem că firma nu are pic de experienţă în domeniu. Precizăm că nici în fişa de date a achiziţiei nu se pune accent pe acest aspect.
Tramudana - habarnistul de serviciu
Am încercat să-i contactăm telefonic şi pe reprezentanţii Primăriei Constanţa pentru a ne lămuri cum este posibil ca o societate specializată pe servicii de curăţenie, cu experienţă zero în domeniul ridicării de autovehicule, să câştige un asemenea contract. Şefa de la Achiziţii a Primăriei Constanţa, Ghiulnihal Mutalâp, nu a fost de găsit, viceprimarul Decebal Făgădău nu a răspuns la telefon, iar aşa-zisul purtător de cuvânt al Primăriei, Liviu Tramudana, ne-a trântit telefonul în nas, când a auzit ce întrebări i-am adresat. „Faceţi-mi o cerere în scris“, a pus placa Tramudana, după care ne-a închis telefonul în nas.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp