DADL-ul lui Marin - fortareata tip PSD (galerie foto)
DADL-ul lui Marin - fortareata tip PSD (galerie foto)
Prin decizia
noului director, Laurenţiu Marin, publicul larg nu mai poate păşi în instituţie
decât marţea, de la 15.00 la 17.00 # Concluzia: pentru a trece pragul DADL,
trebuie să posezi certificat ORNISS
Rezilierea de către
Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a 41 de contracte din 46, încheiate cu
operatorii de plajă, a stârnit reacţii în rândul acestor agenţi economici.
Cum era de aşteptat, aceştia s-au adresat instanţei. Măsura de reziliere a
contractelor a fost luată de către pesedistul Laurenţiu Marin, la o lună după
ce a fost instalat în funcţie. De altfel, social-democratul, care în anii
uceniciei politice a trecut şi pe la PRM, şi-a început mandatul cu o altă
acţiune în forţă. Nici bine nu i se uscase cerneala de pe decizia de numire în
funcţie, că la trei zile după instalarea ca director al DADL, tânăra speranţă a
PSD s-a apucat de demolarea beach-bar-urilor. După ce a curăţat plaja de
„ilegalişti", Marin s-a apucat, pe 2 martie, să ecologizeze plajele şi totodată
să „scuture" şi lista cu operatori de plajă, lăsată moştenire de directorul
liberal Gheorghe Babu. Zis şi făcut, numai că operatorii de plajă au atacat în
instanţă decizia de reziliere a contractelor.
Doar două ore pentru public
Ieri, reprezentanţi ai unor agenţi economici care au avut în administrare
sectoare de plajă şi-au făcut apariţia la sediul DADL, din str. Mircea cel
Bătrân, pentru a depune adrese prin care să solicite motivarea deciziei luate
de directorul instituţiei. Aceştia, însă, s-au lovit de un zid de tăcere din
partea angajaţilor, care le-au pus în vedere faptul că pot face reclamaţii sau
trimite adrese doar în orele de audienţă stabilite de noul director, mai exact
în cele două ore rezervate marţea, în intervalul 15.00 - 17.00. Altfel - li s-a
explicat petenţilor - au la dispoziţie alte modalităţi de a trimite ce hârtii
vor, prin poşta electronică, prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin
fax, dar nu la sediul DADL.
Informaţiile clasificate sunt de
vină
Întrebat care sunt motivele pentru care s-a luat măsura restricţionării
accesului publicului în instituţie, purtătorul de cuvânt al DADL, Cătălin
Anton, ne-a răspuns că astfel se protejează informaţiile clasificate din
interiorul instituţiei. Am insistat, subliniind faptul că o astfel de măsură ni
se pare abuzivă. Decizia lui Marin nu face decât să transforme încă o
instituţie de pe plan local într-o fortăreaţă a PSD, în care contribuabilul -
omul de rând, fie el persoană fizică sau juridică, este sfidat de regulile bunului
plac ale unui director paraşutat politic în fruntea unei instituţii publice.
I-am explicat purtătorului de cuvânt al DADL că informaţiile secrete sunt
ţinute într-un spaţiu protejat, închis, şi că nu pot circula informaţii
clasificate prin toate birourile.
Cică serviciile secrete controlează
activitatea DADL
Întrebat dacă o astfel de măsură a mai fost luată până acum, şi pe vremea altor directori, purtătorul de cuvânt al instituţiei a afirmat că prevederea face parte dintr-un regulament de ordine interioară aprobat o dată cu venirea noii conduceri, dar că aşa este peste tot în ţară. Ne-am mira să fie peste tot în ţară aceeaşi opacitate cum este în instituţiile publice constănţene, conduse de pesedişti. Întrebat dacă decizia restricţionării accesului publicului în instituţie a fost impusă de către Administraţia Naţională Apele Române, în subordinea căreia se află DADL, sau de către Ministerul Mediului, Cătălin Anton a negat, răspunzând că a fost o recomandare a „organelor abilitate", lăsând să se înţeleagă că măsura ar fi fost recomandată de serviciile secrete.
Marin, un director ocupat
Reprezentanţii SC Romned Port Operator SA şi ai SC Perla Majestic SA au revenit în jurul orei 15.00 la sediul DADL, pentru a încerca, din nou, să depună solicitarea. Angajaţii instituţiei le-au repetat ca o poezie programul de audienţe şi i-au invitat să trimită adresa prin fax sau prin poştă.
„Nu interzicem accesul publicului în instituţie, dar fiind o instituţie publică, lucrează după nişte reguli", a declarat purtătorul de cuvânt al DADL, după plecarea reprezentanţilor operatorilor.
Cât despre directorul DADL, Laurenţiu Marin, acesta nici măcar nu s-a deranjat să-şi facă apariţia pentru a explica decizia de a închide uşile instituţiei, mulţumindu-se să transmită prin purtătorul de cuvânt că „este într-o şedinţă". {mos_ri:Laurentiu Marin}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp