Drama surghiunitilor de la Canalul dintre Dunare si Mare

# In doar patru ani (1949-1953) sute de mii de oameni au fost decimati in Dobrogea * Pe Canalul Dunare-Marea Neagra a curs mai intai sange si abia apoi Dunarea

Comunismul s-a bazat pe minciuna, impostura, dedublare si faradelege, se arata in Raportul lui Vladimir Tismaneanu. Dovezile sunt crunte, infiorand si cele mai reci suflete. Tortura la care au fost supusi mii de oameni in coloniile insirate de-a lungul Canalului Dunare-Marea Neagra este o pata neagra in istoria Romaniei. Incarcerarea se facea dupa nevoile Canalului si nu dupa vina anumitor "elemente dusmanoase regimului".Constructia Canalului Dunare-Marea Neagra a fost decisa in sedinta Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 25 mai 1949. S-au facut asigurari ca actiunea urma sa faca parte din "programul de reconstructie economica a tarii". Mai mult, se preciza ca astfel "se construieste socialismul". Scopurile declarate "transportul cel mai ieftin si mai scurt pe apa spre Marea Neagra, industrializarea regiunii de S-E a tarii, asanarea Vaii Carasu si combaterea secetei care ameninta zona", au fost nobile. Mijloacele folosite de regim pentru "infaptuirea idealului" au fost abjecte.Refuzi sa torni, te faci una cu Canalul!Daca in prima faza, forta de munca pe santiere era asigurata atat prin munca libera platita, a militarilor in termen sau a detinutilor, in marea lor majoritate condamnati politic, dupa o vreme lucrurile s-au schimbat brusc. Categoria umana supusa celor mai grele munci de la Canal au devenit detinutii, considerati drept "forta de munca pentru completarea efectivelor muncitoresti", cu statut de "colonisti MAI". Pe 24 martie 1950, conducerea Ministerului de Interne, in prezenta ministrului adjunct Marin Jianu, generalului Alexandru Nicolschi si a colonelului Gavril Birtas, a decis utilizarea condamnatilor din penitenciare la diferite munci la Canal. Alimentarea cu trupuri a Canalului incepuse. Cei vizati erau condamnatii pentru port ilegal de arma, cu pedepse de pana la 12 ani, si persoanele care uneltisera impotriva ordinii sociale. Ultima categorie era pe cat de larga, pe atat de neclara: cei care raspandeau zvonuri sau informatii false faceau puscarie si implicit Canal. Omisiunea denuntarii infractiunilor contra linistii publice (n.r. turnatoria de buna voie) se pedepsea cu inchisoare si munca silnica. Atatarea contra linistii publice, adica purtarea de embleme, steaguri, uniforme nepermise de lege si indemnarea la dezordine, se pedepsea cu puscaria. La Canal erau trimisi si cei care imprastiau publicatii sau desene interzise de autoritati, persoanele care initiau actiuni impotriva formei de guvernamant democratice. Subiect tabu era insa suita de principii democratice aplicate in carcerele deschise ale Dobrogei. Asa se face ca numarul detinutilor de la Canal a crescut de la an la an: de la 19,2% in septembrie 1949, la 82,5% trei ani mai tarziu.Oroarea din puscariiUnul dintre fostii detinuti politici, de profesie medic, a dezvaluit in timpul anchetei din anul 1953 maniera in care se lichidau condamnatii, in coloniile de munca de la Canal. "Eram scosi la munca continuu, atat ziua cat si noaptea, fara repaus, atat pe ploaie, furtuna sau zapada. Cand ne intorceam de pe santier noaptea tarziu, complet uzi si inghetati, eram introdusi in baraci si inghesuiti unul langa altul. Nu se permitea uscarea hainelor si dormeam cu ele ude. Iarna inghetau pe noi", dezvaluie doctorul scapat ca prin urechile acului de moartea violenta.Un alt fost detinut politic spune ca la Capul Midia, colonia cea mai indepartata si mai inaccesibila ,,munca era dintre cele mai grele, regimul cel mai inuman, iar sefii cei mai crunti". Detinutii trebuiau sa faca blocuri mari de ciment de aproximativ o tona, pentru constructia unui dig, totul manual: transportul sacilor de ciment, amestecarea cimentului cu lopata, transportarea sa in forme pe targi supraincarcate. La colonia de la Midia, infiltratiile de apa faceau ca detinutii sa munceasca 12 ore pe zi cu picioarele in apa rece de 3-4 grade Celsius. Se muncea continuu. ,,Bolnavi cu rani grave, slabiti in ultimul hal, astfel ca nu mai ramasese decat scheletul de ei erau trimisi in carje la lucru. Au fost cazuri cand au venit de pe santier detinuti morti de frig sau in agonie", isi aminteste unul dintre supravietuitori.In perioada aprilie-mai 1952, Alexandru Draghici, seful Directiei Generale Politice din Ministerul Administratiei si Internelor a vizitat santierele de la Canal. Constatarile lui au frizat absurdul: regimul de munca si de viata al detinutilor nu este specific detentiei, ci era un regim ,,liberal" si ,,boieresc". Asadar, ministrul adjunct de Interne, Marin Jianu, a hotarat in vara anului 1952 ca si detinutii bolnavi trebuiau sa realizeze o jumatate de norma. In cazul nerealizarii planului, condamnatii trebuiau sa realizeze in doua schimburi, cate 12 ore zilnic. Hrana nutritiva: iarba, caini, pisici sau carabusiIn ianuarie 1953, ministrul de Interne, Pavel Stefan a hotarat impartirea detinutilor din coloniile de munca in trei categorii, in functie de clasa urmand sa primeasca si norma de hrana. Cei care nu reuseau sa-si indeplineasca norma primeau doar 2400 de calorii. S-a constatat astfel ca in randul detinutilor politici foamea era endemica, existand marturii despre consumul de iarba, caini, pisici, larve de carabusi, plante sau alte vietati considerate nutritive.Alaturi de foamea continua si munca extenuanta, detinutii de la Canal erau supusi la numeroase batai si torturi fizice. Un raport intocmit la solicitarea Consiliului Securitatii Statului, la 17 martie 1968, mentiona cateva din abuzurile la care erau supusi detinutii: "Fara nicio justificare, multi detinuti au fost batuti cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cureaua de la ventilatorul tractoarelor, unii dintre ei murind in urma traumatismelor, iar altii ramanand schilozi pentru toata viata. S-au practicat si alte metode: asasinarea prin impuscare, interzicerea tratamentului detinutilor bolnavi, contrar indicatiilor medicale si scoaterea lor la munca in mod fortat, fapt care a dus la moartea unora. Pedepsele au continuat fortarea oamenilor sa stea cu picioarele in apa inghetata, legarea unor detinuti de maini si tinerea lor in timpul iernii in zapada si carcere dezbracati, iar vara, in soare pentru a fi muscati de tantari, S-au folosit instalatii electrice pentru electrocutare, alergarea cu cai, calcarea lor cu copitele, precum si dezbracarea si tavalirea lor prin maracini; asasinarea prin impuscare si profanarea cadavrelor detinutilor", completeaza istoria tragica a Canalului.Spionaj economic si sabotajRitmul lent in care avansau lucrarile, in pofida sumelor imense investite in constructia Canalului, au determinat autoritatile sa gaseasca asa-numiti vinovati pentru starea dezastruoasa a lucrarilor. In realitate era vorba de niste ,,tapi ispasitori", intrucat cel mai simplu motiv ce putea fi invocat era sabotajul economic. Conducerea tehnica a Canalului a fost arestata si condamnata in urma unor procese-spectacol dupa modelul sovietic de la sfarsitulanilor 1930. Cinci persoane au fost condamnate la moarte pentru sabotarea ,,propasirii economiei nationale", iar alte cinci la pedepse ce variau intre 20 de ani si munca silnica pe viata.La 17 iulie 1953, prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 20.404 s-a decis incetarea oficiala a lucrarilor de constructie de la Canal, urmand ca fondurile alocate santierelor sa fie destinate ,,maririi productiei agricole, alimentare si a marfurilor de larg consum". Douazeci de ani mai tarziu, in 1973, din ordinul lui Nicolae Ceausescu lucrarile au fost reluate.