Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusivitate - Iahtul, Valul Retro, Năvodul şi pescăruşii Iată cum vor arăta pasarelele din Mamaia (galerie foto)

ro

25 Feb, 2011 01:39 4335 Marime text
deschidere.jpgAutoritatea locală constănţeană a atribuit societăţii Proiectări Lucrări de Artă din Bucureşti, la începutul acestui an, un contract privind elaborarea documentaţiei tehnice pentru construirea a trei pasarele pietonale în staţiunea Mamaia. Iniţial erau şapte pasarele, dar din lipsa banilor s-a decis să se facă doar trei, pe care le prezentăm în exclusivitate. Firma a mai colaborat cu municipalitatea şi în alte proiecte importante

Studiul de fezabilitate trebuie predat municipalităţii în termen de o lună, după care urmează elaborarea proiectului tehnic. „Dacă se face la anul este bine. Aşa este şi planul autorităţilor locale, să fie gata în 2012, însă eu cred că lucrarea va fi finalizată în 2013, pentru că la noi e greu cu hârtiile, cu aprobarea lor. Ştiţi vorba aceea, cea mai mică viteză din lume este viteza mişcării hârtiilor dintr-un birou în altul", ne-a spus Vlad Pelin, directorul general al societăţii care a câştigat contractul.

Anunţul privind scoaterea acestui contract la licitaţie de către municipalitate a fost postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice anul trecut, în luna octombrie, însă cel de atribuire a apărut ieri. Potrivit anunţului numărul 102750/24.02.2011, contractul nr. 2107 între municipiul Constanţa şi firma bucureşteană a fost încheiat pe 7 ianuarie, valoarea finală pentru care societatea s-a angajat să facă acest contract fiind de 153.000 de lei fără TVA, o sumă aproape de maximul pe care primăria era dispusă să-l dea. Contractul vizează elaborarea documentaţiei tehnice necesare accesării POR 2007 - 2013, Axa 1 pentru proiectul „Îmbunătăţirea accesului în staţiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale", studiu de fezabilitate, documentaţii pentru obţinerea avizelor, proiect tehnic, detalii de execuţie, documentaţie pentru autorizarea lucrărilor de construire şi caietul de sarcini lucrări.

Societatea bucureşteană a fost singura care a participat la licitaţie. Iniţial desfăşurării propriu-zise a licitaţiei a fost o etapă denumită estetică şi o alta în care s-a ţinut cont de estetică, dar şi de partea financiară. „De elaborarea documentaţiei ne-am apucat acum două zile. Avem o lună pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Săptămâna viitoare ne vom ocupa de studiile topografice, dar şi de cele geotehnice. După ce predăm studiul de fezabilitate urmează etapa în care se votează în Consiliul Local studiul, după care ne vom apuca de proiectul tehnic. În altă lună trebuie să predăm şi respectivul proiect, după care noi ne-am terminat treaba şi autorităţile locale se vor ocupa de organizarea unei licitaţii pentru realizarea propriu-zisă a pasarelelor, care ar putea dura şi cinci sau şase luni", ne-a mai spus Vlad Pelin, susţinând că problema cea mai importantă nu este realizarea proiectului, ci obţinerea banilor europeni.

„Vreau să-l concurez pe Calatrava"

În ceea ce priveşte amplasamentul celor trei pasarele, inginerul Pelin ne-a spus că acestea vor fi instalate una în locul trecerii de pietoni de la Satul de Vacanţă, una la Cazino şi una peste bulevard, în dreptul hotelului Grand Rex. Prima pasarelă se va chema „Iahtul" şi va avea forma unui vapor stilizat, cea de-a doua se va numi „Năvodul şi pescăruşii", iar cea de-a treia „Valul Retro", care va avea forma unui val. Toate vor fi realizate din fier forjat şi vor fi cu totul speciale. Inginerul Pelin ne-a spus că municipalitatea, la sugestia lor, dorea realizarea a şapte astfel de pasarele pe traseul staţiunii Mamaia, însă din cauza sumelor mari de care era nevoie s-a renunţat la două, pentru ca într-un final să se ajungă la realizarea a doar trei astfel de pasarele, în cele mai aglomerate zone din staţiune. Iniţial, pe lângă cele trei pasarele ale căror proiecte au rămas în picioare, se mai dorea realizarea a încă patru în dreptul Hotelului Laguna, la Bamboo, în dreptul Poştei şi la ieşire din Mamaia, la Camping.

„Toate vor fi luminate noaptea cu becuri speciale, ca să nu deranjeze conducătorii auto. Vreau să-l concurez pe Calatrava în ceea ce priveşte realizarea acestor pasarele, care o să vedeţi că vor fi deosebite", a mai precizat inginerul societăţii câştigătoare. Precizăm că Santiago Calatrava este unul dintre cei mai renumiţi ingineri arhitecţi din lume şi a proiectat lucrări importante pe întreg mapamondul. În opinia inginerului, suma totală cu care se va face lucrarea, inclusiv proiectarea, ar putea ajunge la trei milioane de euro. „Dacă se face la anul este bine. Aşa este şi planul autorităţilor locale, să fie gata în 2012, însă eu cred că lucrarea va fi finalizată în 2013, pentru că la noi e greu cu hârtiile, cu aprobarea lor. Ştiţi vorba aceea, cea mai mică viteză din lume este viteza mişcării hârtiilor dintr-un birou în altul", a mai precizat Pelin.

Cu alte cuvinte, lucrarea se vrea a fi terminată în 2012, adică exact într-un an electoral pentru edilul constănţean.

Societatea bucureşteană a lucrat şi la proiectul privind transformarea podului de tramvaie de la Billa în pod rutier, lucrare finalizată şi inaugurată anul trecut, în primăvară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mosu 25 Feb, 2011 13:30 nui bai,sa faca in MAMAIA cit vrea dar nu cu bani nostri,nu intaleg de ce CONSTANTA a fost abandonata total? malul depe TRAIAN seduce;trotuare ramase de pe timpul comunistilor sunt inpracticabile(daca vrei sa mergi cu cariciorul cu un copil, renunta);blocurile au ajuns ca pijamale in toate culorile cu placar haotice si la intimplare fara ca primaria sa faca ceva ; parcuri inegsistente ,citeva gradinite ramase de demult, zona peninsulara vraisti;plaja modern si paja tataia un focar...cazinoul abandonat,faleza distrusa,teatre la pamint si citaltele-BUCURATI-VA CIND SE FACE CEVA ,dar aveti grija cind ii alegetinu va ginditi ca v-au dat un pachet de sarbatori si gata CONSTRUITI SI VOI IN ORAS CIT AM CONSTRUIT NOI............
  • Activistu 25 Feb, 2011 08:26 E clar. "Societatea bucureşteană a lucrat şi la proiectul privind transformarea podului de tramvaie de la Billa în pod rutier." Inseamna ca si de aici FASOLE MINCA UN CIOLAN. Criza e pentru FRAIERI.
  • gigi kent 25 Feb, 2011 01:00 3 milioane de iepuroi... de unde-de neunde primarul pastaie ii va cheltuii... e bravo si cu 3 milioane pentru herarconi si 3 pentru pomacost si 3 pentru pachete... si nu mai sunt bani la buget