Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Foisoarele lui Mazare

ro

07 Jul, 2007 00:00 1515 Marime text
1183751107.jpg

Pe considerentul ca primesc mancare de la el, primarul municipiului Constanta isi permite sa tipe la batrani

Daca ar fi trait, Ceausescu ar fi fost invidios, ieri, pe edilul Constantei, Radu Mazare. Inaugurarea primului foisor pentru pensionari a mobilizat intreaga suflare. Inca de la primele ore ale diminetii, zeci de oameni de la spatii verzi curatau de zor parcul din cartierul Tomis II. Excesul de zel a mers pana la spalarea cosurilor de gunoi amplasate pe acolo. Si asta, in timp ce altii maturau de zor aleile si adunau frunzele uscate sau crengile rupte, cu o zi inainte, de vantul puternic. Chiar daca si-a pastrat obiceiul de a intarzia, la semnul dat de un „maestru de ceremonii“ pensionar, multimea adunata ca la urs a inceput sa-l aplaude, iar uralele au rasunat. Poate de bucurie ca asa isi vad si ei primarul in carne si oase si-i pot spune o parte din pasurile ce-i framanta, in conditiile in care sansele de a discuta cu Mazare la audiente sunt inexistente. Ieri, a fost o zi fericita si pentru porumbeii care s-au hranit pe saturate cu semintele de gazon imprastiate cu putin timp inainte de sosirea edilului. Foisorul costisitor Potrivit arhitectului Dan Lupu, pretul unui foisor pentru pensionari se ridica la 16.000 euro plus TVA, la care se adauga alti 6.000 euro achitati pentru proiectare. Ele au fost proiectate de SC ARCHA SRL, din Constanta, au o suprafata de 140 metri patrati si pot adaposti - "in conditii normale" - aproximativ 80 de persoane. Intamplator sau nu, firma executanta este Bucovina Construct, din Constanta, societate care, potrivit declaratiilor unui reprezentant prezent la inaugurare, a beneficiat si de lucrari la Aqua Magic. Pe perioada sezonului rece, cluburile de vara pentru pensionari vor fi inchise cu panouri. Alti bani, alta distractie. De asemenea, "grija" pentru electoratul constiincios al edilului va scoate din bugetul local circa un miliard de lei anual pentru asigurarea apei plate, ceaiurilor, cafelelor, cablului tv, catorva seturi de ziare si altele. Ca tot veni vorba de ziare, am remarcat ca pensionarii vor citi gratis doar un anume ziar local si vreo trei cotidiene centrale. Altfel spus, doar ziare in care primarul nu este criticat. La asta se adauga salariile celor doi administratori de foisor care vor avea grija de fiecare locatie sa nu dispara tablele, tablele de sah si remy, ori sa nu se distruga mobilierul. Primarul Radu Mazare a anuntat cu mandrie ca, in scurt timp, alte noua foisoare vor fi ridicate in parcurile din Tomis II, Gara, Casa de Cultura, Tabacarie, Teatrul National, pe strada Badea Cartan, Complex Doi Cocosi, Piata Far si pe strada Egretei. Facand socoteala ca fiecare dintre foisoare ajunge, proiect plus executie, la peste 22.000 de euro, inseamna ca toate vor costa peste 220.000 de euro, din banii publici. Pensionari nemultumiti Parcul era plin de pensionari si, spre surprinderea si iritarea edilului Mazare, unii sunt tot nemultumiti. Ei i-au reprosat ca nu acorda facilitati la transportul in comun pentru cei cu pensii peste trei milioane lei, ca n-au un loc de joaca pentru nepotei, ca nu exista camine pentru pensionarii ramasi singuri ori ca nu pot ajunge la el in audienta. Iritat de tonul ridicat folosit de unii dintre batrani, Mazare le-a facut o demonstratie in sensul ca plamanii ii permit si lui sa tipe si le-a subliniat: "da" in alte orase, le da de mancare pensionarilor? Mancare nu luati de la mine?". Dar, e primarul si nimeni nu s-a simtit ofensat. "Daca ma asteptati dimineata la primarie, in jur de ora zece, va primesc", asa a linistit Radu Mazare batranii care vroiau sa ajunga in audienta la el. Numai ca, de cele mai multe ori, fie primarul e in concedii, fie apare la Primarie pe la ora 12.00. O fi tot dimineata si atunci? Pentru a-i linisti pe cei care cereau gratuitati pe mijloacele de transport in comun, primarul le-a promis ca, din 2008, ca tot e an electoral, va acorda abonamente si pentru cei cu pensii pana la 400 lei. Vinovatul principal pentru insuficienta banilor la bugetul local este, in opinia lui Mazare, Traian Basescu. Realitatea e cu totul alta. Guvernul aloca fonduri, iar actualul Executiv este sustinut de colegii PSD ai edilului.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii