Fratia PSD - PD-L bani - control - putere
Fratia PSD - PD-L: bani - control - putere
Împărţirea
deconcentratelor între PD-L şi PSD ar putea „ajuta" cele două formaţiuni în
consolidarea sau reducerea influenţei
Cele 50 de servicii deconcentrate existente la nivelul judeţului Constanţa
au fost repartizate frăţeşte între social-democraţi şi democrat-liberali.
Aşa cum precizam şi în ediţia de ieri a ziarului nostru, definitivarea
negocierilor dintre reprezentanţii celor două formaţiuni politice ale coaliţiei
de guvernare a evidenţiat câteva aspecte importante. Având în vedere
deconcentratele pentru care a optat echipa de negociere a PSD Constanţa, putem
constata că mare parte dintre ele sunt instituţii care vor beneficia de fonduri
importante atât de la bugetul de stat, cât şi de la Uniunea Europeană. De
cealaltă parte, partenerii PD-L se pare
că au preferat mai mult deconcentratele cu atribuţii de control. Un amănunt
deloc de neglijat în alegerile făcute de cele două echipe de negociere a avut
în vedere şi faptul că unele servicii deconcentrate pot ajuta la crearea unei
imagini favorabile sau nu - în funcţie de eficienţa activităţii derulate în
cadrul acestora în perioada următoare - a formaţiunii politice care a numit
conducerea. În contextul prezentat, numirile ce vor urma pentru ocuparea
posturilor de conducere vor fi extrem de importante pentru ambele partide,
întrucât electoratul nu va rata ocazia de a le taxa.
Fonduri mari pe mâna PSD
Aşa cum anunţase preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, prima opţiune a
social-democraţilor a vizat Direcţia Generală a Finanţelor Publice, instituţie
prin care se distribuie fondurile către bugetele locale ale primăriilor. O
privire aruncată pe lista deconcentratelor ce au revenit PSD confirmă că
majoritatea sunt surse importante de bani - Sucursala Judeţeană a Agenţiei de
Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Casa de Asigurări de Sănătate,
Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (n.r. aici
existând şi posibilităţi reduse de a verifica modalitatea de cheltuire a
fondurilor alocate), Autoritatea de Sănătate Publică, Direcţia Silvică, Oficiul
Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie, Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie
în Zootehnie şi Oficiul de Pedologie. Altele sunt bune pentru ciubucăreli,
vorba românului: Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Direcţia Sanitar
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Rutieră Română,
Căpitănia Zonală şi Oficiul de Autorizare şi Control în Turism. În schimb, Regia
de Exploatare a Filmului ar putea aduce social-democraţilor imobile şi grădini
de cinema situate în zone atractive.
În vistieria PSD Constanţa au ajuns şi câteva instituţii care, dacă nu vor
funcţiona ca pe roate, ar putea aduce mari prejudicii de imagine
social-democraţilor. Astfel, viitorii directori de la Inspectoratul Şcolar
Judeţean, Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială şi Casa Judeţeană de
Pensii vor trebui să ştie, permanent, cum să gestioneze eventualele probleme ce
pot surveni, astfel încât să nu forţeze mâna liderilor PSD Constanţa să le
găsească înlocuitori.
„Buldogul politic" preferat de PD-L
Democrat-liberalii tomitani s-au axat în special pe instituţiile ce le vor
permite să ţină lucrurile sub control... la propriu şi la figurat. Dacă
PD-L-iştii vor dori sau vor fi „forţaţi" de împrejurări să recurgă la măsuri
coercitive vor avea la îndemână instituţii precum: Garda Financiară,
Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul Teritorial de Muncă,
Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Oficiul pentru Protecţia
Consumatorului, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub
Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) şi Serviciul Judeţean de
Metrologie. Nici democrat-liberalii nu au ratat să-şi tragă câteva „surse" de bani: Oficiul de Cadastru
şi Publicitate Imobiliară (de unde ar putea „acapara" şi imobile), Oficiul de
Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia pentru Protecţia Mediului,
Direcţia pentru Tineret, Direcţia de Telecomunicaţii, Oficiul de Consultanţă
Agricolă, Inspecţia Silvică şi de Vânătoare şi Unitatea Fitosanitară şi
Unitatea de Administrare Judeţeană ANIF. Ciubucurile ar putea să le parvină
prin Registrul Auto Român şi OJPC. Dacă PSD are mai multe instituţii prin
intermediul cărora şi-ar putea crea o imagine bună în ochii locuitorilor
judeţului, PD-L Constanţa a omis acest aspect, singurul serviciu deconcentrat
care ar putea „influenţa" acest capitol fiind Direcţia Judeţeană a Arhivelor
Naţionale.
Oricum, zarurile au fost aruncate, iar în perioada următoare, după
desemnarea formulelor de conducere ale tuturor deconcentratelor, nu ne rămâne
decât să monitorizăm activitatea acestora şi să vedem care vor fi efectele
directe şi colaterale asupra celor două partide coordonatoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp