Haosul din Regionala Constanţa Cine i-a luat locul lui Cadîr la vamă
Haosul din Regionala Constanţa: Cine i-a luat locul lui Cadîr la vamă


Şef de serviciu în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Constanţa, Ilie
Nicolae Tuică Arion, a
precizat în declaraţia de avere completată pentru anul 2011 că deţine în
Mircea Vodă un teren agricol de două hectare în Mircea Vodă, moştenit
în anul 2009. În acelaşi an, proaspăt „unsul"
şef al Vămii Constanţa a moştenit un apartament în Constanţa de 38 de
metri pătraţi. Fără bani puşi deoparte, dar şi fără datorii, Ilie
Nicolae Tuică Arion a declarat un venit anual în calitate de
inspector vamal de 66.207 lei, în timp ce soţia sa, medic la Direcţia
Sanitară Veterinară, a realizat un venit anual de 29.585 de lei. În
plus, şeful de la vamă a mai obţinut 60.000 de lei din exploatarea unei
livezi de pomi fructiferi,
de şapte hectare, pe care o deţine în Constanţa. În ceea ce priveşte
eventualele interese ale noului director executiv al Direcţiei Regionale
de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Ilie Nicolae Tuică
Arion a declarat că nu are niciunul.
10.000 de euro de la prieteni
La rândul său, Florentina Ioanei, directorul adjunct al regionalei, a precizat că a cumpărat în 2003 un teren „agricol intravilan" de 1.000 mp în Sat Mamaia, iar în 2008 a mai achiziţionat 564 mp intravilan, tot în Mamaia Sat. În 2005, Florentina Ioanei şi-a construit o casă cu suprafaţa desfăşurată de 239 mp şi suprafaţa utilă de 160 mp. La capitolul datorii, adjunctul a notat un credit ipotecar de 76.000 de euro, contractat în 2008 pentru 20 de ani, şi un împrumut de 10.000 de euro luat în 2008 de la Lenuţa Stoica, pentru o perioadă de patru ani. Din activitatea desfăşurată în calitate de director adjunct, Florentina Ioanei a realizat un venit anual de 64.945 de lei. Legat de eventualele interese, vameşul a precizat că are 40 de acţiuni la Convex SA. La rândul său lăsat fără şefi, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie i-a ridicat pe Liviu Adrian Durbac şi Liviu Costel Bratu, în prezent, Biroul Vamal Constanţa Sud - Agigea este condus de directorul Ionel Neagu. După eliberarea din arest, adjunctul Liviu Bratu şi-a reluat locul în Vama Agigea. Nu în ultimul rând, Biroul Vamal Constanţa este condus de directorul Bogdan Vâlsan şi de adjunctul Alexandru Mateiciuc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp