Ioan Bucur, salariat la un amic
Ioan Bucur, salariat la un amic
16 Jun, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
4049
Marime text
Seful sau, Viorel Balabanescu, este cunoscut pentru afacerile cu fier vechi
Ioan Bucur, fostul sef al Politiei Transporturi, pare ca incearca s-o ia de la zero. Asa cum era de asteptat, prietenii i-au intins o mana de ajutor si, la scurt timp dupa ce a iesit din inchisoare, Bucur s-a angajat, pe post de consilier, la una din firmele amicului sau, Viorel Balabanescu. Individul este un personaj bine cunoscut in port si mai ales in afacerile cu fier vechi si se presupune ca a avut, de-a lungul anilor, multe legaturi cu Ioan Bucur, cu deosebire in acele imprejurari in care din Portul Constanta au disparut de pe barje zeci de tone de silicomangan si uriasele picioare ale platformei Atlas. Concubina lui este Carolina Dutnic, ofiter la Cercetari Penale Politia Transporturi. Culmea, desigur doar din intamplare, dosarul in care sotia lui Ioan Bucur a fost cercetata pentru evaziune fiscala cu bilete CFR a fost instrumentat de Carolina Dutnic si a primit NUP (neinceperea urmaririi penale). Viorel Balabanescu detine nu mai putin de cinci firme. Este vorba de Tifanny&Co SRL, SC Dobrosteel SRL, SC Damih Glass SRL, SC Construct & Development SRL si SC Aquarium Trust SRL. Ultima a fost infiintata in 2002, are un capital social de 200 de lei si ca obiect de activitate - restaurante. Din 2003 si pana in prezent, desi a avut cifre de afaceri impresionante, profitul brut al firmei a fost, insa, zero. Tifanny&Co SRL se ocupa, de asemenea, tot cu restaurante, dar functioneaza inca din anul 1998. Firma are sediul in Bucuresti si un capital social de 200.000 lei. Majoritatea capitalului social, si anume 130.000 lei, este detinut de doi cetateni turci, Murat Ozkarakas Mehmet si Onder Yol, care detin 35% si respectiv 30% din firma. Administratorul firmei este tot un cetatean turc, pe nume Siyami Koray Kirca. Ca si prima firma, societatea are, in ultimii ani, profit zero. Damih Glass SRL, cea de-a treia firma, se ocupa cu arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica legate de acestea. Este infiintata din 2001 si are un capital social de 10.200 lei. Viorel Balabanescu este, de data aceasta, asociat unic. SC Dobrosteel SRL a fost infiintata in anul 2003 si se ocupa cu productia de metale feroase si feroaliaje. Aceasta este firma la care Viorel Balabanescu i-a gasit un loc de munca lui Ioan Bucur. Societatea functioneaza pe bulevardul Ferdinand nr. 38, etaj 1, are un capital social de 1.000 lei, iar in 2006 a avut o cifra de afaceri de 207.978 lei si un profit brut de 102.925 lei. Ultima societate a lui Balabanescu, Construct & Development SRL, functioneaza din 2007, la aceeasi adresa de pe bulevardul Ferdinand. Se ocupa cu lucrari de geniu civil si constructii si o cifra de afaceri de 200 de lei. In urmatoarele numere ale cotidianului nostru vom reveni asupra acestui subiect.Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii