Marea pacaleala

Nicolae Matei, fost viceprimar al orasului Navodari, a reusit sa obtina, in anul 2001, un teren de sapte hectare in Mamaia Sat, pentru care a platit o suma derizorie

Pamantul a fost dintotdeauna motiv de discordie pentru multa lume. In conditiile in care valoarea terenurilor, in Constanta si in imprejurimi, a crescut enorm in ultimii ani, toata lumea tine cu dintii de orice petic de pamant. Oameni care, acum cativa ani, detineau niste terenuri care nu reprezentau nimic pe harta imobiliara a orasului s-au trezit, peste noapte, bogati. Exista si alta categorie a celor care au vandut, bucurandu-se pe moment de niste bani, iar, ulterior, si-au dat seama ca a fost cea mai proasta mutare sa vanda. Mai exista si o alta categorie, a familiilor instarite inainte de colectivizare si care se lupta de ani buni sa isi recapete pamanturile a caror valoare este acum de milioane de euro. Pamanturile pe care bunicii sau parintii acestor oameni le-au detinut cu ani in urma si le-au insusit intre timp ori oameni cu bani sau cu influenta. Fara sa tina cont de nimic, acestia au pus mana pe suprafete insemnate de teren. In timp insa, adevaratii proprietari au facut sapaturi si au dat de urma pamanturilor care le-au fost luate abuziv. De aici, lucrurile au inceput sa se complice si toate aceste povesti au ajuns pe masa judecatorilor. O astfel de poveste trista traieste si familia Stanciu. Anton Stanciu, muncitor in santierul naval, a fost nevoit sa dea statului, in anul 1951, cinci hectare de teren situat in Mamaia sat. In anul 1991, sotia lui, Stefana, a depus o cerere la Primaria Navodari prin care solicita sa i se returneze acest pamant. In acelasi an, dar cu o luna dupa aceasta cerere, Teodora Olivo depunea si ea o cerere la primarie, prin care revendica sapte hectare de pamant din care 2500 de metri patrati cu butuci de vie. Spre deosebire de cererea depusa de familia Stanciu, aceasta a avut impact mult mai rapid si, dupa ceva verificari, in data de 11 martie 1991, a venit si raspunsul de la Primarie cum ca intr-adevar Teodora Olivo a detinut suprafata respectiva de teren. In data de 12 iunie 1996, femeia a decedat. Nu avea mostenitori, singurii care au avut grija de ea fiind sotii Gheorghe si Elena Sbughea. La trei ani dupa moartea batranei, cei doi au reusit sa isi faca acte pe bunurile acesteia si, implicit, pe suprafata de teren pe care o revendica. De aici, lucrurile se complica. Iar povestea sotilor Sbughea devine comuna cu a familiei Stanciu.

Intra pe fir baietii destepti

Pentru cineva care nu are nicio treaba cu afacerile imobiliare, cele sapte hectare de teren agricol nu insemnau mare lucru. In schimb, pentru cei care detineau informatii despre felul cum se va dezvolta zona, el era aur curat. Asa stand lucrurile, sotii Sbughea nu aveau cum sa primeasca terenul fara interventia cuiva influent in Primaria Navodari. Asa au ajuns la Nicolae Matei, care ocupa functia de viceprimar in acea perioada. Potrivit datelor din plangerea penala pe care acestia au depus-o la Parchet, in perioada 1999 – 2001, ei au facut demersuri repetate pentru obtinerea titlului de proprietate. In aprilie 2001, au fost contactati de Mariana Ghiocel, functionara la Primaria Navodari, cu atributiuni de serviciu la Registrul Agricol care le-a propus sa vanda terenul. Le-a motivat oferta intrucat acesta nu avea valoare si altfel nu vor obtine niciodata titlul de proprietate fara ajutorul ei. Vazand ca se afla intr-o situatie dificila, riscand sa ramana fara teren, sotii Sbughea au decis sa accepte oferta. Au fost surprinsi cand, chemati in biroul Marianei Ghiocel, au dat peste Nicolae Matei si au aflat ca, de fapt, el este cumparatorul. Dupa ce le-a explicat cum stau lucrurile si ca terenul lor nu valoreaza mai nimic, Matei i-a dus intr-o zona de la marginea orasului, unde le-a aratat un teren plin cu gunoaie si pietre. Dezamagiti de mostenirea pentru care s-au luptat atatia ani, cei doi au acceptat pretul de 1000 de lei pe hectar oferit de Matei. Cei trei au mers la un notariat, unde au semnat un precontract de vanzare cumparare, primind avans 2000 de lei, iar restul banilor urmand sa fie achitati in momentul in care se perfecta actul de vanzare cumparare. Pe data de 15 iulie 2001, sotii Sbughea au fost sunati de secretara Primariei Navodari, Mariana Belu, care ii anunta sa se prezinte la Biroul Notarului Public, Marica Sacaleanu, pentru a semna contractul de vanzare cumparare. In prima faza, cei doi au refuzat, spunand ca, intai, asteapta sa primeasca titlul de proprietate, insa Mariana Belu i-a linistit, spunandu-le ca il vor primi la notariat, in momentul in care vor semna actele. In data de 9 august 2001, Gheorghe si Elena Sbughea s-au intalnit cu viceprimarul, in biroul acestuia din Primaria Navodari, unde Marian Belu le-a prezentat registrul, au semnat pentru primirea titlului de proprietate, insa acesta a ramas la Matei. In momentul in care l-au citit, sotii Sbughea si-au dat seama ca au fost pacaliti si ca terenul lor este altul decat cel care le-a fost aratat de viceprimar.

Toata lumea la Tribunal

Cu coada intre picioare, cei doi soti au mers la Parchet si au depus o plangere penala impotriva viceprimarului. Aici, nu mica le-a fost mirarea cand au aflat ca prietenul lor Matei mai are si alte plangeri pentru astfel de practici. Surpriza cea mare a venit in momentul in care, in urma cercetarilor, s-a descoperit ca, de fapt, terenul pe care l-au primit sotii Sbughea este cel pe care il revendica familia Stanciu. De aici, a inceput toata nebunia, fiecare strigand catre celalalt, hotul. Pe de o parte, familia Stanciu, care detine dovezi clare ce arata unde era amplasat terenul lor, pe de alta parte, sotii Sbughea, care au fost pacaliti de Matei. Singurul care nu are niciun fel de problema e fostul viceprimar, care s-a ales cu un teren pozitionat foarte bine si pentru care a platit o suma derizorie. In momentul de fata, metrul patrat in zona costa aproximativ 60 de euro. In conditiile in care Matei detine aproximativ 20 de hectare, se poate spune despre el ca este un om bogat. In timp, el a incercat prin fel si fel de metode sa ii convinga pe oameni sa renunte la plangeri si sa ajunga la o intelegere, insa deja era prea tarziu.

Scris de: {autor}Adrian FURDULEA{/autor}