Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare se mandreste la congresul PSD cu locuintele altora

ro

23 Feb, 2010 03:43 3573 Marime text
deschidere.jpgIorov: „Noi facem 116 apartamente şi garsoniere şi fără susţinere financiară de la bănci ce făceam?! Ne-am împrumutat vreo două sau trei milioane de euro"La Congresul Extraordinar al PSD, primarul Radu Mazăre nu a ratat ocazia să se mai dea o dată în stambă. A promis că va candida, şi-a depus dosarul în acest sens şi, în ultimul ceas, şi-a dat arama pe faţă şi a demonstrat că era doar „mână moartă" pentru Victor Ponta, asemenea lui Miron Mitrea.

Nimic nu ar fi fost în neregulă dacă Mazăre nu ar fi făcut ce ştie el mai bine: să se laude. Ajuns în faţa celor 1.700 de delegaţi de la Congres, Mazăre s-a bătut cu pumnul în piept că el a făcut şi a dres pentru Constanţa, de parcă era în plină campanie pentru recâştigarea unui mandat la primărie. „Mă ştiţi şi de când dansam samba cu braziliencele, dar mă ştiţi că şi în acest an de criză am construit peste 1.000 de locuinţe ieftine pentru tineri. Mă ştiţi şi de când săream cu paraşuta, dar şi de când aduceam turişti şi aduceam la viaţă o staţiune moartă. Din păcate, în ultimii 5 ani, mă ştiţi cel mai des în uniformă militară, pentru că sunt în război cu poliţia politică pe care a instaurat-o Băsescu în România şi vă reprezint pe toţi. Nu am să renunţ la această luptă niciodată şi nu o să aibă ce să ne facă nici mie, nici vouă", s-a reprodus primarul Constanţei pe scena Congresului, exact cum a făcut pe sambadrom. Din tot discursul său, ceva în mod deosebit a atras atenţia: „Mă ştiţi că şi în acest an de criză am construit peste 1.000 de locuinţe ieftine pentru tineri". Nu de aceeaşi părere sunt şi firmele constructoare care au făcut credite la bănci pentru a-i susţine ideea primarului de a construi locuinţe pentru tinerii cu vârste sub 35 de ani. Agenţi economici care, în an de criză, nu au certitudinea că vor vinde apartamentele şi garsonierele la care lucrează din 2008 încoace. Opt dintre cele mai importante firme de construcţii din judeţ şi-au pus pielea la bătaie într-un proiect despre care nu se ştie dacă va fi sortit succesului sau, dimpotrivă, eşecului. Unele s-au retras, iar altele rezistă cu stoicism.

locuintele_ieftine_pentru_tineri.jpgPentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Unul dintre cei care lucrează pe şantierul de pe Baba Novac este Dorin Lazia, directorul general al SC ARGOS SA. A aflat despre faptul că Mazăre se laudă că el face locuinţe ieftine, dar nu a avut o reacţie prea vizibilă. Lazia a explicat că primăria s-a ocupat doar de partea de infrastructură şi de utilităţi. „Da, programul a fost iniţiat de primărie... Dar blocurile sunt ridicate din banii noştri", a mai spus Dorin Lazia, directorul ARGOS SA. Pe de altă parte, şi Gheorghe Iorov, reprezentant al SC Imvest SA, altă societate implicată în proiect, spune că s-a îndatorat băncilor pentru a putea susţine investiţia... lui Mazăre. „Cam noi facem blocurile. Cum să vă spun... primăria a dat terenul şi a plătit utilităţile şi infrastructura. Noi facem 116 apartamente şi garsoniere şi fără susţinere financiară de la bănci ce făceam?! Ne-am împrumutat vreo două sau trei milioane de euro", a declarat Iorov.

Este adevărat, există şi câştigători în urma construirii „locuinţelor lui Mazăre". Firme precum Geconst Company sau House Consult au primit bani frumoşi de la municipalitate pentru diverse contracte ce vizau ansamblul de locuinţe ieftine de pe Baba Novac. Geconst Company, spre exemplu, a câştigat contractele nr. 133955 din 10.05.2008 - lucrări pregătitoare privind terasamentele şi îmbunătăţirea terenului de fundare pentru cartierul de locuinţe pentru tineri din Baba Novac (5.199.203 lei fără TVA), nr. 5073 din 13.01.2009 - lucrări suplimentare la contractul 133955 din 10.05.2008 (588.652 lei fără TVA) şi nr. 84321 din 3.06.2009, licitaţie deschisă - lucrări tehnico-edilitare aferente cartierului de locuinţe ieftine pentru tineri din Baba Novac (2.766.738 de fără TVA). Asta, ca să nu mai punem la socoteală şi o nouă înţelegere pentru cel de-al doilea cartier, cel de pe strada Ştefăniţă Vodă (nr. 169893 din 3.12.2009 - lucrări de împrejmuire şi realizarea iluminatului pentru ansamblul al II-lea de locuinţe pentru tineri, cel din zona Ştefăniţă Vodă -159.968 de lei fără TVA).

colaj.jpgTrăiască banca!

Trecem la House Consult, firma lui Radu Briban, fost director al ANL pe vremea celuilalt retras al Congresului PSD, Miron Mitrea. House-ul lui Briban a făcut proiectarea şi macheta ansamblului Baba Novac (contractul nr. 75558 din 19.05.2008, în valoare de 492.072,57 de lei fără TVA) şi studiul de fezabilitate plus proiectul tehnic (contractul nr. 50625 din 31.03.2008, în valoare de 4.485.320 de lei fără TVA). Firma lui Radu Briban s-a mai ocupat, printre altele, de partea de proiectare şi pentru parcările supraetajate, teleschiul nautic şi pasarela. Bani, nu glumă. Pe de altă parte, aşa cum spuneam, constructorii fac credite la bănci. Spre exemplu, ultima firmă intrată în proiectul de pe Baba Novac, Mobitom SA, a împrumutat peste două milioane de euro pentru locuinţele făcute de... Mazăre. Monitorul Oficial nr. 364 din 16 februarie 2010 ne arată deciziile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) Mobitom SA, care a avut loc pe 24.11.2009. AGEA a hotărât contractarea unui credit de investiţii de la BCR, în valoare de aproximativ 1.868.000 de euro pentru realizarea blocurilor BN1 şi BN2 din Complexul Rezidenţial Baba Novac Constanţa, în cadrul programului de locuinţe ieftine pentru tineri, realizat în colaborare cu Primăria Constanţa. Acţionarii societăţii au mai hotărât contractarea unui credit de la BCR, necesar pentru decontarea TVA-ului de 463.476 euro, echivalentul în lei, aferent investiţiei pentru realizarea celor două imobile. În proiectul „marca Mazăre" sunt implicate firmele Eucass, ARGOS, ABC Val, COMCM, SC BAC SRL, Imvest şi Shapir Structures SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • George 24 Feb, 2010 12:19 Nu va mai plangeti atata astia cu firmele ca lucrarile se platesc ( si cand va intra bani in buzunar cine mai este ca voi...........) oricum proiectul este initiativa lui Mazare si este normal sa se laude cu el. O zi buna.
  • x 23 Feb, 2010 06:17 bravooooo lAZIA DORIN ,sa nu se mai creda mazarica inteligent,vezi revino cu mai multe detalii,sa se stie adevarul.