Mazăre şi Borcea, complici în retrocedări ilegale
Mazăre şi Borcea, complici în retrocedări ilegalePeşedintele executiv al Clubului Dinamo ar fi câştigat, din această afacere, 28 de milioane de euro
Radu
Mazăre şi Cristian Borcea au tras, împreună, tunuri de zeci de milioane
de euro. Este concluzia ce se desprinde din rechizitoriul prin care
primarul Constanţei a fost trimis în judecată de DNA.
Potrivit actului de inculpare, cu ajutorul membrilor Comisiei de
aplicare a Legii 10 şi al primarului Radu Mazăre, Cristian Borcea,
preşedintele executiv al clubului Dinamo Bucureşti, a dat un tun
imobiliar de 28 de milioane de euro. Este vorba de afaceri cu
renumitele terenuri din zona Mamaia Nord. Potrivit rechizitoriului DNA,
Borcea a cumpărat, în 2002, cu ajutorul lui Radu Mazăre, 8.990 de metri
pătraţi, în zona Mamaia Nord, cu 54 de euro. Ulterior, Borcea a vândut
terenul cu 449.541 euro, respectiv 50 euro pentru un metru pătrat,
preţul fiind de 8.300 de ori mai mare decât suma investită, respectiv
0,006 euro pentru un metru pătrat. Şi aceasta nu a fost singura afacere
în care au fost implicaţi cei doi. Borcea a mai cumpărat, cu 124 euro,
19.669 metri pătraţi de terenuri ale căror valori, subevaluate, aşa cum
rezultă din rapoartele de evaluare comandate de Primăria Constanţa,
întocmite de învinuitul Dima Alin Horaţiu, însumează 1.067.604 euro.
Conform actului de inculpare, Mazăre a atribuit terenuri atât din
domeniul public al statului şi faleza, cât şi din patrimoniul
municipiului Constanţa. Borcea a devenit proprietar în baza cumpărării
unor aşa-zise drepturi succesorale şi este acuzat de complicitate la
abuz în serviciu contra intereselor publice deoarece, începând cu anul
2001, a primit de la mai mulţi asociaţi (şi ei, de asemenea, trimişi în
judecată) drepturi succesorale asupra a 1.531.250 mp terenuri
intravilane în Constanţa. În acest mod, statul a fost prejudiciat cu
19.323.827 euro, iar municipiul Constanţa, cu 8.357.183 euro. Cu
complicitatea autorităţilor locale, cinci persoane au fost
împroprietărite cu 243.458 metri pătraţi din terenurile care au
aparţinut moşierului Jules Movilă. În continuare, se arată în
rechizitoriu, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a luat act de
„vânzările“ şi „revânzările“ de drepturi succesorale, de care a fost
deposedată Ivonne Aline Buzescu-Movilă, moştenitoarea moşierului, pe
baza unor referate întocmite de Constantin Racu, directorul
administraţiei publice locale, şi aprobate de Radu Mazăre. În dosarul
în care a fost trimis în judecată, primarului Constanţei i se solicită
cheltuieli de judecată în valoare de 320.000 lei. La rândul său,
Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa,
are de plătit 280.000 lei, iar Cristian Borcea, 60.000 lei.
Inculpaţii
Reamintim că Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi alte 35 de persoane
au fost trimise în judecată la data de 28 octombrie, acuzaţi fiind de
restituirea şi atribuirea nelegală a unor suprafeţe de teren intravilan
din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a
fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro
(dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciul creat statului
şi 36,16 milioane euro prejudiciul în dauna municipiului Constanţa).
Potrivit actului de inculpare, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005,
membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat, în mod defectuos,
o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de
avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei
sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari
suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. „În mod legal, a fost
revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de
restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate
din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au
afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea
revendicată - aproape un milion de metri pătraţi.
Jonglerii cu terenurile statului
Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit
Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în
proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice. Persoanele
îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor
perioade de timp îndelungate - de doi până la trei ani - fie să-şi
vândă drepturile succesorale, fie să vândă terenurile în cauză, pentru
sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor, la
care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să
ajungă în proprietatea persoanelor care le solicitaseră cu mult înainte
de soluţionarea cererilor de restituire“, se arată în comunicatul DNA.
Majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent
valoric, au fost subevaluate, unele la preţuri de 10 ori mai mici decât
preţurile reale. Printre acestea se numără terenul în suprafaţă de
27.000 mp, pe care s-a construit Aqua Magic de către firma Aqualand (la
care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul
primarului Mazăre Radu Ştefan); terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp,
situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care
a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele);
terenul în suprafaţă de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei, care nu
a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare
„Holland Development Group“ SA (la care acţionar şi administrator este
Sandu Bogdan Gabriel, iar acţionar principal, prin firma Millenium
Global Development, este Ionescu Valentin Gheorghe), care a plătit
pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel
real. Prin ordonanţa din 15 februarie 2008, a fost instituit sechestru
asupra terenurilor provenite din săvârşirea infracţiunilor analizate,
care au fost identificate în proprietatea unora dintre inculpaţi şi în
proprietatea firmelor controlate de aceştia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp