Medicul Bordeianu a invins ANI
Medicul Bordeianu a invins ANIAgenţia Naţională de Integritate a pierdut definitiv procesul intentat de medicul şi profesorul universitar Ion Bordeianu, după ce Tribunalul Constanţa a respins recursul intentat de ANI, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.
După ce a fost amendat de Agenţia Naţională de Integritate cu suma de 500 de lei, pentru că nu şi-a depus la timp declaraţia de avere, aşa cum prevede legea, doctorul Bordeianu s-a adresat Judecătoriei Constanţa, contestând amenda primită şi invocând lipsa de timp ca scuză pentru că nu s-a conformat rigorilor legii. În plângerea adresată instanţei, profesorul universitar arată că, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei cu numărul 6465/2008, din 18.11.2008, s-a reţinut că nu a depus declaraţia de avere şi pe cea de interese pentru anul 2007 până la data de 15 iunie 2008, aşa cum prevede legea. Pe cale de consecinţă, Ion Bordeianu a fost amendat cu 500 de lei, însă a contestat în instanţă această amendă, solicitând fie anularea procesului verbal al ANI, fie schimbarea amenzii în avertisment. Medicul a argumentat că procesul verbal a fost încheiat în absenţa sa şi că nu a fost semnat de vreun martor, însă instanţa a constatat că documentul ANI este legal. „Nu am reuşit să depun această declaraţie din cauza volumului mare de muncă la care sunt supus pe linie universitară, dar şi pe linie de asistenţă medicală la Spitalul Judeţean Constanţa", a explicat profesorul universitar.
A rămas cu avertismentul
În plus, Bordeianu a arătat că este „prodecan al Facultăţii de Medicină, şef al disciplinei Chirurgie Plastică şi Reconstructivă, şef disciplină Metodologia Cercetării, şef disciplină Anatomie şi Tehnici Chirurgicale, la care se adaugă Medic Şef al Clinicii de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa". În acest context, nu a avut timpul necesar să îşi completeze şi să depună declaraţiile. Instanţa Judecătoriei Constanţa a constatat că medicul „nu a putut face dovada existenţei unei situaţii contrare celei constatate de Agenţia Naţională de Integritate" şi a decis că procesul verbal contestat este temeinic. Totuşi, judecătorii au decis că sancţiunea nu a fost corect individualizată, apreciind că nu s-a ţinut seama de poziţia şi de gradul de pericol social reprezentat de fapta lui Bordeianu. Astfel, magistraţii au stabilit că un avertisment „este suficient pentru a atrage atenţia petentului contravenţional (n.r. Ion Bordeianu) că trebuie să-şi revizuiască comportamentul social". Tribunalul Constanţa a reconfirmat hotărârea Judecătoriei Constanţa, prin respingerea recursului înaintat de Agenţia Naţională de Integritate, care, la rândul său, argumentase că „este absurd să apreciezi că fapta săvârşită de un cadru universitar, profesor universitar, prodecanul Facultăţii de Medicină, reprezentând comunitatea universitară (...) chemat el însuşi, prin natura funcţiei, să vegheze la respectarea dispoziţiilor legale, prezintă pericol social redus, din moment ce chiar acesta nu înţelege să se conformeze dispoziţiilor legale". Prin respingerea recursului ANI, decizia privind transformarea amenzii în avertisment în cazul medicului Bordeianu a rămas definitivă, astfel că profesorul universitar nu va trebui să achite nicio amendă.
{mos_ri:Ion Bordeianu,ANI}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- eu 16 Nov, 2009 09:22 Deci ca cat ai functii mai mari, cu atat poti incalca legea mai usor.
- cetatean 16 Nov, 2009 07:58 Vai Dl BORDEIANU ! Dar cum este posibil asa ceva ! Tocmai dvs! Ditamai prof.doc. univ ! Luati exemplu de la toti functionarii publici care isi depun cu sfintenie declaratiile de avere si interese unde arata ca sunt saraci lipiti pamantului si ca din spagile luate nu reusesc sa realizeze nimic palpabil! Sunt total dezamagit de comportamentul social manifestat si ma mir cum a-ti indraznit sa va revoltati! Sa nu mai faceti asa ceva ! Nu de alta dar baietii vegheaza !