Nicusor reabiliteaza Teatrul Soveja cu firma prietenului Oancea (galerie foto)
Nicusor reabiliteaza Teatrul Soveja cu firma prietenului Oancea (galerie foto)Contractul de renovare a teatrului a fost câştigat de Mobitom SA, al cărui patron este apropiatul primarului Mazăre şi al lui Nicuşor Constantinescu, soţia acestuia din urmă fiind salariată la restaurantul On Plonge, deţinut tot de Gheorghe Oancea
A fost desemnată firma care va reabilita şi moderniza Teatrul de Vară Soveja. Având în vedere faptul că mai sunt doar 18 zile până la data la care este programat să aibă loc Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, firma care s-a angajat să repare imobilul va face fie minuni, fie lucrări de mântuială.
Aşa cum relatam într-o ediţie anterioară, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a decis să reabiliteze, anul acesta, Teatrul Soveja. Lucrările de reparaţii sunt efectuate prin intermediul SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL, din subordinea CJC. Mai arătam în materialul publicat anterior că timpul scurt rămas până la data de 17 august, când este programat să înceapă Festivalul Mamaia, pare insuficient pentru executarea unor reparaţii de anvergură, astfel încât concurenţii riscă să cânte printre mormane de mortar şi bidinele. Trebuie precizat că şi Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc se va desfăşura pe aceeaşi scenă, însă după Festivalul Mamaia, mai exact în perioada 24 - 30 august.
Proorocirea lui Moldovanu s-a adeverit
Chiar dacă şi-a ales prost momentul pentru reabilitare, reprezentanţii CJC şi-au zis probabil că mai bine mai târziu decât niciodată.
Astfel, pe 3 iulie a avut loc deschiderea ofertelor în cadrul licitaţiei pentru atribuirea contractului privind reabilitarea şi modernizarea Teatrului de Vară Soveja. Întrebat dacă lucrările vor putea fi terminate în timp de mai puţin de o lună, purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, ne-a declarat că acest lucru va fi posibil „dacă se va găsi o firmă serioasă". Iată că s-a desemnat şi firma „serioasă" proorocită de reprezentantul CJC.
Zece miliarde „tocate" în mai puţin de o lună
Contractul a fost atribuit, ieri, firmei constănţene Mobitom SA, care va încasa astfel de la instituţia judeţeană suma de 907,411.07 lei fără TVA, adică peste 10,5 miliarde de lei vechi cu tot cu TVA. Suma estimată de autoritatea contractantă - SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL - a fost de 979.891,25 lei fără TVA, adică de peste 11,5 miliarde de lei vechi. Oferta SC Mobitom SA a fost singura primită. Reamintim că firma Mobitom este recunoscută pe plan local pentru colaborarea fructuoasă cu Primăria Municipiului Constanţa. Acum şi SRL-ul CJC ocupă un loc important în portofoliul de clienţi ai firmei al cărei patron este nimeni altul decât Gheorghe Oancea. Oancea este acţionar al SC Mobitom SA, alături de Valentin Ciuceanu şi Valentin Boroş. Pentru cei care nu ştiu, facem precizarea că Oancea este patronul restaurantului On plonge din Portul Tomis şi, prin fiii săi, al restaurantului din Ţara Piticilor. De precizat că Oancea a scos bani frumoşi din jocul copiilor care vin în Ţara Piticilor, având în vedere că Mobitom a efectuat lucrări importante pentru acest parc realizat de primărie. De asemenea, societatea a executat pe bani grei „copii" la scară mai mică ale Ţării Piticilor în mai multe cartiere ale Constanţei, unde primăria a decis că trebuie amenajate locuri de joacă pentru cei mici.
Patronul soţiei lui Constantinescu
Oancea este acţionar şi în firma Five Holding, care administrează magazinul Brick. Încă de la înfiinţarea magazinului, contănţenii au ştiut că între Brick şi primarul Mazăre exista o legătură. Deşi edilul nu figurează în acţionariatul firmei, legăturile Mobitom cu primăria sunt evidente. Precizăm că Gheorghe Oancea nu este doar un apropiat al primarului Mazăre, ci şi al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, soţia acestuia fiind salariată a restaurantului On Plonge din Portul Tomis.
Deşi contractul a fost atribuit ieri, potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), lucrările de reabilitare şi modernizare a Teatrului de Vară Soveja au început de câteva zile. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, ne-a confirmat că lucrările au început, însă nu a putut preciza de când. Ne-am deplasat la faţa locului şi am constatat că reparaţiile erau în toi. Şantier în toată regula, după reţeta românească binecunoscută: o parte dintre muncitori erau pe schelă, alţii cărau mortar cu roaba, unii puneau faianţă în încăperi, iar câţiva stăteau şi se sprijineau în coada lopeţii, la umbră.
„Ieşiţi afară! Chem Intervenţia!"
Bănuiala ne-a fost confirmată de către nişte constănţeni care traversează zilnic zona şi care ne-au declarat că lucrările ar fi început de marţi. Nu ne miră. Pentru a face câteva poze şi pentru a vedea cât e de lucru, deşi nu suntem specialişti, am pătruns în incinta Teatrului Soveja, unde nu am zăbovit prea mult întrucât şeful de echipă ne-a poftit, răcnind, afară. El a fost secondat de o femeie corpolentă, între două vârste, cu uniformă şi atitudine de gardian, care ne-a ameninţat că, dacă nu dispărem, va chema „Intervenţia". De precizat că „Intervenţia" era chiar la poarta teatrului, însemnând echipa de intervenţie care asigura paza obiectivului şi care aparţinea firmei de pază Conpress Holding, despre care se ştie că a aparţinut primarului Mazăre, acesta retrăgându-se din societate, împreună cu Nicuşor Constantinescu, în 2002. Ca impresie generală, menţionăm faptul că Teatrul Soveja arată jalnic. Suntem curioşi cum va arăta în ajunul Festivalului Mamaia.
{mos_ri:nicusor constantinescu,teatrul soveja}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Dana 30 Jul, 2009 08:49 ba macar e bine ca il renoveaza...altii nici macar de asta nu au fost in stare!