O alta premiera marca IPS Teodosie Preotul Chircu va dormi sub cerul liber, in fata Patriarhiei
O alta premiera marca IPS Teodosie: Preotul Chircu va dormi sub cerul liber, in fata Patriarhiei„Voi rezista cât voi putea!". Este un strigăt de disperare al unui fost preot militar, caterisit de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului pentru nişte presupuse acte de indisciplină bisericească şi financiară.
Preotul militar Traian Chircu, fost paroh la Capela Militară din Mangalia a intrat de ieri în greva foamei, din cauza litigiului pe care îl are cu înaltul ierarh. Acesta intenţionează să continue acţiunea de protest în faţa Patriarhiei, dar pe domeniul public, dat fiind faptul că este sigur că reprezentanţii instituţiei religioase nu-şi vor da acceptul. În timpul protestului nu va renunţa la hainele bisericeşti, nici la crucea patriarhală şi ia în calcul să-şi facă cunoscută forma de protest printr-o pancartă pe care să fie trecute doleanţele sale. Acesta a declarat că va rămâne zi şi noapte în faţa Patriarhiei şi va dormi sub cerul liber. Îşi va lăsa familia: soţia, fiica de 18 ani şi băiatul de 14, acasă, la Mangalia. La aflarea veştii că slujitorul Domnului va intra în greva foamei, zeci de clerici din toată ţara l-au contactat în semn de solidaritate.
„Voi fi primul jertfit!"
„M-au sunat din Călăraşi, Buzău, Bucureşti. Şi ei aveau probleme şi cu siguranţă se va produce un conflict intern în Biserica Română. Însă, eu voi fi primul jertfit!", a declarat preotul militar. Calvarul său a început în luna februarie 2009, când Capela militară a trecut din administraţia Armatei în cea a Arhiepiscopiei Tomisului la cererea instituţiei conduse de ÎPS Teodosie, iar preotul militar a fost înlocuit în mod forţat de un preot civil în persoana lui Gheorghe Puiu. Cu mai puţin de un an în urmă, mai precis în luna mai 2008, Traian Chircu devenea prima faţă bisericească din ţară onorată cu Crucea Patriarhală, drept recunoaştere a efortului făcut pentru finalizarea Capelei Militare şi pentru aducerea la Mangalia şi Constanţa a moaştelor Brâului Maicii Domnului. La acel moment, a primit numai cuvinte de laudă atât din partea Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie cât şi din partea preşedintelui Traian Băsescu care participase al evenimentul religios, pentru ca, la o distanţă de câteva luni, să fie caterisit şi dat afară din Armată. Pentru organizarea evenimentului, care a reunit zeci de oficialităţii şi sute de credincioşi din toată ţara, preotul Chircu şi-a ipotecat bunurile familiei, a împrumutat bani de la apropiaţii Bisericii, considerând că îi va putea recupera pe parcurs. Numai că nu a mai avut când dat fiind faptul că a fost caterisit şi dat afară din Biserica ale cărei lucrări le finalizase din proprii bani. Potrivit procesului verbal predare-primire a gestiunii Capelei Militare a Garnizoanei Mangalia, transformată în parohia Adormirea Maicii Domnului, sumele datorate sunt: Meteorast - 23.830 lei; Lucreţia Trofinenco - 13.000 lei; Buruilanu (n.r. Buruilanu Octavia) - 4.000 lei; Nicolin Brozban - 30.000 lei; Ioana Nijloveanu - 28.500 lei, Ioan Ababei - 1.400 lei. „În februarie 2008, ca să sfinţim lăcaşul, a trebuit să facem nişte eforturi financiare, pentru că altfel nu terminam lucrările. Mai aveam vreo 30 - 40 zile până la eveniment. Şi am început să ne împrumutăm la neamuri. Ioana Nijloveanu şi-a ipotecat casa şi eu la fel. Am luat bani în ideea că o să-i recuperăm din veniturile bisericii. Ce să mai recuperăm? Noi am rămas cu ratele şi ei îşi realizează veniturile din biserica militară!", a declarat preotul militar Traian Chircu. Niciunul din persoanele enumerate nu şi-a mai văzut banii înapoi, cu precizarea că sumele date de către enoriaşi nu erau donaţii ci oamenii sperau să-şi recupereze banii. „Până acum, timp de şase luni, am trăit din mila prietenilor şi a rudelor. Dar nu se mai poate. Patriarhul Daniel mi-a promis că va sta de vorbă cu mine în toamnă. Dar ce fac eu până în toamnă, dacă băncile îmi scot afară din casă familia? Oriunde m-aş duce nu m-ar angaja nimeni pentru că sunt acuzat de delapidare", spune preotul. Trebuie precizat că gestul preotului Chircu reprezintă o premieră în lumea bisericească românească, de altfel ca multe altele în arhiepiscopia condusă de ÎPS Teodosie.
{mos_ri:Traian Chircu,Ips Teodosie}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- paul 04 Dec, 2009 00:23 fiecare isi primeste pedeapsa pt tot ceea ce face ori pe lumea asta ori pe cealalta vad ca DUMNEZEU incepe sa faca dreptate si in cazul acestui retardat ca altfel nu-l pot numi e bolnav psihic il cunosc indeaproape se minte si pe el dar pe ceilalti e pacat suntem in post si nu trebuie sa ne bucuram de raul nimanui dar in cazul lui sper sa primeasca rasplata la tot raul facut atator oameni
- un enorias !... 05 Sep, 2009 12:51 Unii cu munca si altii cu foloasele.Preotul militar nu stia in ce "sistem" a intrat?Pai, in biserica "lui Teodosie", sunt reguli mai drastice, decat cele din armata.Pacat, mare pacat.El ar trebui sa se adreseze ierarhic, pana la Preafericitul DANIEL.Ii doresc mult succes, in demersul sau.
- raspopitul 01 Sep, 2009 22:39 Situatia prezentata in articolul de mai sus prezinta 2 mari aspecte .Ambele de o mare gravitate. 1.Prima se refera la situatia tot mai hulpava a preotilor , care nu mai au pic de rusine .Toti au intrat in sistemul bisericesc,nu pentru a sluji pe DOMNUL ci stiind foarte bine care sunt beneficiile acestei meserii.Profita cu totii de necazurile enoriasilor si ii jecmanesc mai rau ca la drumul mare.E drept si noi, credinciosii, suntem vinovati ca ii ascultam, cu credinta ca ne adresam prin ei DOMNULUI. Dar ei nu sunt decit niste amariti de comercianti care profita de credinta oamenilor si se inbogatesc peste masura, cu nerusinare, cu nesimtire netinind cont de suferinta umana. Toate acestea au aparut ca urmare a trecerii de la o ideologie comunista la cea religioasa, care imediat a ocupat locul primeia (vid ideologic). 2.A doua se refera la persoana acestui individ VEROS ,care se autointituleaza ..preot militar cu grad de lt.col.(nu stiu ce scoala militara a absolvit).Cum a ajuns preot -este treaba clerului- pentru ca au chemat la preotie un astfel de JEG. Problema este ca dupa aceasta mare geseala s-a facut a 2-a. IPS Epifanie l-a excomunicat din preotie pentru hotiile care le-a facut, dar a gresit dindu-i aviz favorabil de a practica misioneratul in Spania. Acolo a practicat de toate , numai misionerat NU.A fost turnator la politie, vinzator de carne vie etc. Vazindu-se in pericol ,a apelat la IPS Teodosie ,fostul lui profesor pentru a-l ajuta .A fost ajutat (a 3-a greseala).I s-a dat o functie la Mangalia, unde a gasit comandanti care l-au ajutat (prea mult poate) cu gindul ca o biserica nou construita este un lucru benefic.Umblat, fiind, prin toata Europa, cunoscind psihologia enoriasilor, a inceput sa pretinda din ce in ce mai mult, sa santajeze, sa inpuna,sa ceara cu nesimtire sau chir sa ia. Asa se face ca in 7 ani a schimbat 7 masini, si-a construit 2 vile, si-a facut drum spre vila,a tras lumina si apa pe cont propriu,plingindu-se permanent ca este SARAC.A luat bani de la enoriasi, fara a-i mai returna.A promis acestora cite-n luna si stele si nimeni nu ia nici un fel de atitudie,ba mai mult tupeist fiind,hotul striga prindeti hotul.Nimeni nu a intrebat DE CE S-A AJUNS PINA AICI. S-a ajuns aici pentru ca NU A AVUT LIMITA IN A FURA, NU A STIUT SA SE OPREASCA LA TIMP,A FOST PREA HAPSIN,A VRUT TOTUL NUMAI PENTRU EL.A instigat BISERICA impotriva ARMATEI si invers.A turnat pe toti la toti, a tras toate sforile posibile la primaria Mangalia, la arhiepiscopie,la armata si i-a bagat pe toti intr-o balacareala nationala. Pe toti cei cu care a lucrat,i-a murdarit pur si simplu. Intrebarea este pentru noi toti cei cu credinta in DUMNEZEU -mai putem suporta un astfel de individ.? Intreb Patriarhia de ce nu face o cercetare serioasa pe teren, la Mangalia ,la oamenii care stiu toate acestea,la oamenii care se simt jigniti de atitudinea acestui excroc.Numai asa vom pune capat sau vom limita ascensiunea unor astfel de JEGURI.
- trecator 01 Sep, 2009 15:39 "Chear daca ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos totusi parinti nu aveti decit unul pt.ca eu v-am nascut in Hristos prin envaghelie",spunea Sf. Ap.Pavel Biserica duce lipsa de parintii,invatatori cu diplome facute pe aiurea are cu duiumu,litera omoara iar Duhul da viata .Toti cei cu diplome sunt plini de litera legi,foarte legisti cu altii ,plini de sine, mandri ,orgoliosi,semeti,iubitori de sine si mai putin iubitori de Dumnezeu,razbunatori si neangaduitori,gata orcand pentru razbunare, fara duh de jerfa ci doar jerfind pe altii pentru propriile interese .Iata care e imaginea invatatorului in Biserica, a parintelui e cu totu alta:el este ertator ,ingaduitor, iubitor crede totul sufere totul I Cor.13 ,dragostea lui trece dincolo de orce interes personal si ajunge pana dincolo completant ceia ce lipseste jerfei lui Hristos ,dar oare lipseste ceva? NU ! si totusi ei se jerfesc asemenea Stapanului lor nu poate sa fie sluga mai mare dacat Stapanul.Pana ce Biserica nu va avea parinti, prestatori de servicii,casieri,si invatatori tot pot sa aiba,dar nu are tot ceia cei trebuie motiv pentru care in loc sa se largeasca granitele imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, cu parinti si fii duhovnicesti, se maresc granitele imparatiei veacului acesta.Ce situuatie trista si periculoasa.Crestinii adevarati sunt cei care sufera totul,care rabda totul.Dane Doamne puterea sa puteam face lucrul acesta.
- Gabriel Mascas 01 Sep, 2009 12:35 Pr Chircu nu stia in ce sistem a intrat ! BOR este un sistem totalitarist care a nascut dupa 1989 o noua clasa "Burghezia Clericala "formata din Sinodul BOR si staretii de manastire, toti calugari. Aceasta tagma nociva societatii este prima care nu respecta canoanele bisericesti ,clerul format din preoti si Poporul Roman adevaratul proprietar al Bisericilor si manastirilor. BOR si Statul comunist a creat "omul nou" analfabet din punct de vedere religios si politic. Era interesul direct al acestei clase clericale subordonata si colaboratoare cu securitatea cu remuneratii pe masura sa tina poporul sub obedienta lozincii "capul plecat sabia nu-l taie". CAcesti indivizi din Sinodul BOR incaseaza contrar juramintului de calugarie salarii de pina la 80 mil lunar,remuneratie adiacente emanata din "Cooperare" BOR are nevoie de reforma totala iar Sindicatul "Solidaritatea al Clerului a propus de nenumarate ori acesata reforma care se loveste de obedienta slujitorilor altarelor ,cum este si pr Chircu masacrati nemilos.Deoarece cohorta absolventilor fabricilor de popi este impresionanta,ca fenomen programat arytificial pentru a sustine clasa susamintita "Burghezia Clericala" Make Teodosie trebuie sa paraseasca Tomisul cu destinatie precisa : carcera! Numai asa se va face dreptate in fata lui Dumnezeu!
- tdc 01 Sep, 2009 08:39 aceasta lepadatura zis " episcop" trebuie sa plece imediat din Dobrogea.
- karadeniz 01 Sep, 2009 00:42 Cazul preotului Chircu, si lungul sir de scandaluri in care e implicata BOR ar trebui sa ne dea de gandit si sa analizam atent rostul si menirea bisericii in contextul actual si mai ales transformarea acesteia in cei 20 de ani de haos democratic. In mod special trebuie analizat si modificat statutul BOR care a transformat, cu concursul parlamentul, aceasta institutie a statului roman in cel mai mare afacerist privat sustinut puternic din bugetul public. M-as fi asteptat ca in aceasta perioda de criza cand milioane de romani se lupta pentru supravietuire biserica sa-si justifice menirea si cu imensa-i baza logistica sa mai aline soarta milioanelor de napastuiti adusi in aceasta postura de pseudopoliticienii romani.