Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru IPS Teodosie, de la trei la 15 ani

ro

06 May, 2009 20:37 13377 Marime text

colaj_deschidere.jpgPreotul Ion Buga şi Ciprian Mega prezintă, în volumul „Fascinaţia Haosului", aspecte ascunse din viaţa arhiepiscopului Tomisului

Printre subiectele atinse în cartea apărută pe piaţă în 2009 se remarcă şi cel pentru care înalta faţă bisericească este cercetată penal. Autorul Ciprian Mega este un tânăr teolog care, însă, nu este la prima publicaţie de acest gen, iar preotul Ion Buga este o personalitate controversată pentru lumea ortodoxiei, fost paroh la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi" din Bucureşti. În continuare, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă fragmente din volumul „Fascinaţia Haosului", din perioada când Înalt Preasfinţia Sa activa la Arhiepiscopia Bucureştilor.

„Am descoperit doar o diplomă, dar sigur au fost zeci şi sute"

„Ajunseseră până acolo încât - Radu (n.r. Dumitru Radu, fost prorector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti) fiind veşnicul prorector, iar Teodosie, responsabil cu sectorul învăţământ în Arhiepiscopie - eliberau diplome de licenţă unor indivizi care nici măcar nu fuseseră vreodată înscrişi la Facultate (vezi Cărămidă C. Cristinel). Eu am descoperit doar una, dar sigur au fost zeci şi sute, în devălmăşia migratoare a zeci de mii de studenţi care au dat năvală în ograda Bisericii, care şi-a deschis vraişte porţile închise cândva de comunism, lăsând totuşi o mică deschizătură hotărâtă cu putere şi înţelepciune de providenţialul patriarh Justinian - în vremea lui, deşi în condiţii vitrege, aceleaşi condiţii în care, prin alte ţări-surori, biserica a fost distrusă până-n temelii, şcoala şi biserica au atins apogeul istoric, nu cantitativ, ci calitativ, echilibrat şi cu chibzuinţă de iconom înţelept. (...) Teodosie, precum spuneam, arătându-şi deja colţii de personalitate foarte independentistă şi liberschimbistă (îmi spunea Tataia Arăpilă: «Nu ştiu ce să mă fac cu vlădica Teodosie, dacă îi atrag atenţia că nu procedează bine în diverse situaţii îmi răspunde cu arţag»: «Da' cu personalitatea mea cum rămâne?» «Eu cred că-i ţicnit!»), întoarce spatele (aici, la modul figurat, că în rest...) Înaltul Pâlc sacerdotal coborât la smerenia mea din Deal şi urcă la vechiul mentor şi tovarăş de afaceri murdare - Radu Mitică - locatar fără voia parohului care eram, într-un apartament generos în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Vechi şi, cu invidie nedisimulată, au plănuit dezastrul pe care aveau să-l realizeze cu viclenie preaiscusită de-a lungul a şapte ani (1996 - 2003). Este o istorie întreagă, atât de murdară şi perfidă, încât mă voi strădui să o uit eu însumi, s-o şterg de pe ecranul anamnetic, aşa cum, în mod cert, se şterg din memoria Bisericii, unul câte unul, protagoniştii farselor abominabile, începând cu Arăpaşul cel mare şi sfânt, urmat, în ordine descrescândă, de complicii săi, terminatorii Bisericii.

teodosie_in_pag_5.jpg„Aista trebuia caterisit, e un derbedeu"

„În tot cazul, omul (n.r. Preafericitul Teoctist) era ca şi inexistent, Teodosie şi ai lui făceau tot ce voiau, adesea nici nu-l mai întrebau, sau îi puneau la semnat hârtii la grămadă, printre acestea fiind câteva de o criminalitate extremă. Au fost semnate, spre exemplu, numiri de preoţi care plătiseră multe miare verzi la «moara cu noroc» de la răscrucea de vânturi pustietoare, fără ca patriarhul să ştie ce a semnat, iar când descoperea - oricum, prea târziu - spunea indignat: «Cine l-a numit pe ăsta acolo, eu nu-mi amintesc să-l fi numit. Aista trebuia caterisit, e un derbedeu, a fugit în străinătate, lăsându-şi parohia de izbelişte, ba mai este şi divorţat!» (...) Încet, încet, Teodosie şi-a adus în Bucureşti toate lichelele geniale din împrejurimi şi din toată ţara, băgându-i în pâinea grasă a parohiilor-mamut din Bucureşti, ajungând să conducă direct întreaga mişcare liturgic-administrativă din Arhiepiscopie, controlând şi exploatând direct averea bisericilor - terenuri, imobile, odoare etc. Aşa se face că, la niciun an de la o astfel de numire, dispare de pe sfânta masă de la Sf. Gheorghe Vechi (n.r. Biserica cu acest hram) o cruce veche (1864, Kiev), în filigran de argint, cu pietre preţioase şi sculptură în lemn de măslin, de o valoare inestimabilă. N-am reuşit decât să consemnăm furtul într-un proces-verbal, care, desigur, a ajuns la Şpagoveanul, unde ajunsese şi corpul delict, spre desele-i sale delicii, numite ierosilie. Şi ca să vedeţi la ce nivel se delectează aceşti necrofili, cu moaşte dubioase, cu icoane plângăcioase, cu arătări tăciunoase, cu orgii homo înalt prea-scabroase, pe lângă imaginea de infern stalinisto-nazist mai jos prezentată, sunt (ne)fericitul posesor al unei sticle de şampanie, din cele 500, comandate de scandalosul sfânt ierarh al nostru, cu ocazia sfinţirii şandramalei sofisticate din Dorna Arini pe care o construieşte acolo cu bani furaţi de la săracii ţării, muritori de foame şi de boli. Pe sticlele de şampanie, comandă specială, ce credeţi că a lipit „ţicnitul" nostru sfânt?! Nimic altceva decât icoana Adormirii Maicii Domnului".

„Se răzbună pe Biserică în chip mediatic"

Referitor la informaţiile publicate în volumul „Fascinaţia hoasului", purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, a declarat: „Toţi cei care au avut probleme cu disciplina bisericească sunt frustraţi sau nu li s-au împlinit aşteptările de la Biserică îşi aleg calea de a se răzbuna pe ea în chip mediatic".



„E clar că suntem împotriva corupţiei"

În urma articolului din 5 mai 2009, din cotidianul România Liberă, Parchetul Tribunalului Constanţa s-a autosesizat şi a început cercetarea Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual. De cealaltă parte, Patriarhia Română aşteaptă ca cele două anchete din plan local, cea din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului şi de la instanţă, să se finalizeze pentru a se lua o măsură. „E clar că suntem împotriva corupţiei. Dar, există serioase dubii privind probitatea materialelor prezentate de jurnaliştii de la România Liberă. Am aflat că unul dintre ei a început patru seminarii teologice şi nu a terminat niciunul", a declarat pr. Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei.

Parchetul, lăsat în „stand-by" de Arhiepiscopie

Cuvântul final cu privire la Parchetul care va ancheta cazul Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie aparţine, practic, tot Arhiepiscopiei Tomisului. Adina Florea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde se află dosarul în lucru, a precizat că reprezentanţii Parchetului au trimis deja, în cursul zilei de ieri, o adresă Arhiepiscopiei Tomisului, prin care li s-a solicitat să se precizeze dacă ÎPS Teodosie aparţine sau nu Înaltului Cler. La rândul său, părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, a confirmat că o asemenea solicitare din partea Parchetului ar fi ajuns la ei şi că răspunsul va fi furnizat de Serviciul Juridic al instituţiei. „Noi, ca instituţie, nu respingem colaborarea cu autorităţile statului în drept să acţioneze în această situaţie", a spus părintele, adăugând: „Noi nu facem război cu statul". Dacă se va stabili că ÎPS Teodosie face parte din Înaltul Cler, competenţa va fi declinată, potrivit legii, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În caz contrar, dosarul va rămâne pe masa procurorilor constănţeni, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Conform prim-procurorului Adina Florea, Arhiepiscopia Tomisului va trebui să dea un răspuns la această solicitare în cel mai scurt timp. Pe de altă parte, jurnalistul de la România Liberă care a demascat implicarea ÎPS Teodosie urmează să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde va da declaraţii despre această situaţie, în calitate de martor. Procurorii constănţeni au precizat că ancheta jurnalistică făcută publică de jurnaliştii de la România Liberă echivalează cu un autodenunţ cu privire la infracţiunea de dare de mită, ceea ce, în ochii legii, îi absolvă pe denunţători de răspundere penală pentru această infracţiune. Limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită, în legătură cu care se fac cercetări în privinţa ÎPS Teodosie sunt, potrivit Codului Penal în vigoare, de la trei la 15 ani. De menţionat că, în cazul în care se va stabili că materialele video prezentate în ancheta jurnalistică constituie mijloace de probă obţinute în mod legal, atunci acestea vor fi folosite ca dovezi în dosarul de cercetare penală.

{mos_ri:IPS Teodosie}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • 33 10 May, 2009 04:12 Tot ceea ce s-a intimplat cu Inalt Prea Sfintia SA este o inscenare de catre alte fete bisericesti (preoti) care nu li se da voie sa faca averi pe banii poporului.Ce Arhiepiscop a mai facut vreodata ceea ce a facut Teodosie ptr.Constanta.Cate biserici erau inainte,cati credinciosi aveau unde merge sa se roage si sa faca cele randuite daca nu ar fi fost Puterea LUI DUMNEZEU care s-a Aratat prin munca acestui om Teodosie.Sa fim recunascatori ptr. ceea ce ne-a trimis DUMNEZEU si Primul FARA DE PACAT SA ARUNCE CU PIATRA.Daca a gresit nimeni nu stie.In Romania nu exista stabilitate economica si politica LASATINE MACAR CU CREDINTA NOASTRA. Acel DIAVOL-ISPITA trimisa sa scrie in ziare nu vrea decat sa bage ura intre noi Romanii care suntem la ora actuala cei mai credinciosi de pe acest pamint.Nu va lasiti inselatii de catre oamenii care vor sa se faca cunoscuti si sa castige bani facnd rau uni batrin care si- a sacrificat 40 ani ptr.DUMNEZEU SI PTR TARA.DUMNEZEU SA NE IERTE PTR.CEEA CE FACEM.
  • tdc 07 May, 2009 20:47 ant-onela ti-a luat d-racul mintile
  • Antonela 07 May, 2009 15:31 Nu sunteti decat niste frustrati si niste derbedei, care improscati cu noroi un om de o valoare inestimabila, cum este Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului! Este una dintre marile personalitati (extrem de putine din pacate) ale Romaniei! Are un suflet de aur si din pricina bunatatii extraordinare ce il caracterizeaza,are de suferit. I-a fost mila de toate lichelele, considerand-ui "baieti buni". Suntem alaturi de Sfintia Sa si speram ca aceste haimanale, asa zis ziaristi sa nu reuseasca in demersul lor mizerabil.Ma doare sufletul cand vad ca oameni care nu il cunosc pe Arhiepiscopul Teodosie isi permit asemenea comentarii ingrozitoare. Iar acesti asa zisi autori ai Fascinatiei Haosului, nu sunt decat niste indivizi certati cu disciplina bisericeasca, niste neimpliniti care nu vad barna din ochii lor! Mi-e rusine ca sunt romanca! Mare pacat sa ridici piatra asupra aproapelui cand nu stii nimic despre persoana respectiva! Iar despre presa din Romania, cauta cu orice pret senzationalul si denigreaza pe oricine.
  • Nelu 07 May, 2009 14:45 Dl. Teodosie e si el om, a gresit. Pentru ca vorbele si faptele sale nu slujesc aceleasi idealuri, va plati. E rusinos ce se intampla cu Inaltele fete bisericesti si, din pacate, fapta sa nu are menirea de a pune biserica si religia intr-o lumina favorabila. Le decribilizeaza. L-am urmarit si de aproape, felul sau de a fi nu e placut, este un om cu inalte aspiratii dar, din pacate, acestea sunt de natura materiala si nu spirituala, cum ar trebui.
  • X 07 May, 2009 14:12 Ar trebui sa-l auziti si voi pe preafericitul vostru cat de trivial vorbeste cand nu-s enoriasii pe langa el sa vezi acolo limbaj.
  • MISHA catre REDACTIE 07 May, 2009 11:08 Cum permiteti unui nesimtit ca cel ce a postat mai devreme ("EU") sa posteze folosind un limbaj atat de trivial??Sau in cazul celor care injura Biserica sau oamenii Bisericii nu se aplica Regulamentul pentru postare? Si atunci cu sa nu te gandesti ca e o actiune concertata impotriva Bisericii? Personal mi-am exprimat dezacordul si indignarea fata de ce se scrie zilele acestea in presa ... incercand sa postez opinia mea pe mai multe bloguri si ziare, insa nu mare mi-a fost mirarea sa constat ca am fost cenzurata, doar pentru ca nu hulesc sau nu injur Biserica sau preotii. Cred ca am atins vremuri in care presa este total aservita intereselor. La urma urmei presa a devenit o afacere. Nu vinde, nu scoate bani. Iar aceasta ofensiva fara precedent impotriva Bisericii vinde f. bine ziarele si creste rating-urile.
  • Mihaela 07 May, 2009 09:45 Nu e corecta atitudinea ta ("eu"). Cred ca ar fi bine sa ne vedem fiecare de greselile noastre si sa nu aruncam cu pietre, ci sa incercam sa dam o mana de ajutor daca putem. Asa ar fi omenesc. Doar Dumnezeu este fara pacat si El stie cine e vinovat sau nu!!!!
  • eu 07 May, 2009 00:48 la pushcarie firi-al dracu de c***t cu ochi. ceri mila de la batrani, spagi de la sharlatani si tu te imbetzi ca porcu si dormi pe aur in biserica. sa va prinda dracu ca mai sunati vreunu de sarbatori la usa ca va scuip in ochi.