Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:25 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Puteam să mor în 12 ani" Fostul primar Mihăeşi - „Nu mă simt vinovat în cazul FIN.CO.GE.R.O". Vezi ce spune Mazăre!

ro

28 Jun, 2012 01:00 4615 Marime text

cap_1.jpgMandatul Consiliului Local Municipal Constanţa 2012 - 2016 a debutat cu o problemă extrem de delicată, anunţată chiar de primarul Radu Mazăre în contextul şedinţei de validare a noului CLM.

Este vorba despre executarea silită a municipalităţii de către firma FIN.CO.GE.R.O SPA, o executare a cărei valoare ajunge la 13 milioane de euro. De ce s-a ajuns la această situaţie? Cine va plăti suma imputată şi de ce se contrazic Mazăre şi fostul primar Gheorghe Mihăeşi unul pe celălalt?

„Clauza asta n-a fost asumată de Consiliul Local"

 

În cadrul emisiunii „Reporter special" difuzată marţi seară, de la ora 21.00, de postul Neptun TV, edilul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a vorbit despre celebra concesionare a două terenuri către FIN.CO.GE.R.O. SPA, pentru construirea unui cartier rezidenţial. Şeful administraţiei publice locale a declarat că, iniţial, Primăria Constanţa nu trebuia să scoată niciun leu din vistieria proprie pentru acest cartier şi că atunci când a fost semnat contractul de către fostul primar Gheorghe Mihăeşi clauza care prevedea că Primăria e obligată să realizeze infrastructura pentru cartier nu a avut votul Consiliului Local. „Clauza contractuală nu fusese însuşită de Consiliul Local. Nu a fost asumată. Or, angajamentele pe bani ale Primăriei se stabilesc prin hotărâre (n.r. de Consiliu Local)", a precizat Radu Mazăre. El a comentat şi faptul că i s-a părut „halucinant să bagi zeci de milioane de euro (n.r. în infrastructura cartierului) în timp ce noi aveam atâtea nevoi în oraş".

Mai marele urbei a afirmat că este „trăznit" de când s-a dat hotărârea privind executarea silită şi că se gândeşte deja la cheltuielile şi investiţiile care vor fi tăiate, iar aici a enumerat lucrările de asfaltare, iluminatul public, subvenţia la căldură, pachetele pentru bătrâni. „Oraşul va intra în faliment!", a avertizat Mazăre. De reţinut este şi că, potrivit declaraţiilor sale, în cazul lui Mihăeşi „fapta s-a prescris".

„Orice contract avea girul Consiliului Local"

 

Personajul negativ în această poveste pare a fi, dacă îl ascultăm doar pe primarul Mazăre, fostul edil-şef al municipiului Constanţa, Gheorghe Mihăeşi, actual consilier judeţean PSD. Mihăeşi nu se identifică însă cu acest statut şi susţine că „orice contract avea girul, avea aprobarea Consiliului Local". „Contractul a fost aprobat. A fost pusă în discuţie şi forma contractului. Dacă ei au tergiversat problema timp de 12 ani, mi se pare... Când au venit ei nu începuse nimic, nu se pusese piatra de temelie. Puteau să repună contractul în discuţie atunci când au venit la Primărie. Când am plecat eu am lăsat un contract aprobat de Consiliul Local", a declarat fostul primar. Ulterior, Mihăeşi a subliniat faptul că de acea clauză „se ştia de la bun început". „Sigur că a fost în discuţie. Tot ce s-a făcut s-a făcut cu aprobarea Consiliului Local. N-a fost nimeni împotrivă. Cred că ce a fost după a fost o lipsă de orientare în managementul conducerii oraşului".

Fostul primar al municipiului Constanţa mărturiseşte că nu îşi face procese de conştiinţă: „Nu mă simt deloc vinovat în cazul FIN.CO.GE.R.O. Am luat măsurile legale, n-am lucrat de capul meu, ci alături de Consiliul Local. Cel mai uşor este să acuzi pe cineva. Puteam să fiu mort în 12 ani. Mă scoteau de-acolo să spună că eu sunt vinovat?!?", s-a întrebat, retoric, Mihăeşi.

Un război cât trei mandate

fincogero_mihaiesi.jpg

Pe 23 aprilie 2000, Primăria, în fruntea căreia se afla Gheorghe Mihăeşi, organiza două licitaţii publice internaţionale pentru concesionarea unor terenuri în vederea amenajării la standarde occidentale a traseului de plajă-coastă la faleza din dreptul străzii Mihai Eminescu şi la faleza din nord a staţiunii Mamaia. Suprafeţele: 10.620,05 mp şi 51.870, 79 mp. Licitaţiile au fost câştigate de firma italiană FIN.CO.GE.R.O SPA, iar pe 15 iunie, în acelaşi an, au fost semnate contractele de concesiune între Primărie şi societatea respectivă. Primăria urma să asigure infrastructura zonelor nou amenajate, în valoare de aproximativ opt milioane de dolari, iar FIN.CO.GE.R.O trebuia să se ocupe de construcţiile propriu-zise, investiţia ridicându-se la peste 72.000.000 de dolari. Sentinţa civilă prin care FIN.CO.GE.R.O a fost desemnată câştigătoare în procesul cu Primăria lui Mazăre a fost dată în 2004 şi poate fi identificată cu numărul 4853/COM/27.05.2004. Însă, decizia definitivă şi irevocabilă a venit abia în 2007, după şapte ani de război. Primăria s-a văzut obligată să plătească lucrările de infrastructură din cele două cartiere ale societăţii italiene, iar municipiul nu avea aceşti bani. La sentinţa din 2004 face referire şi referatul ataşat proiectului de HCLM 258/23.04.2009. În document se menţionează că „municipiul Constanţa este în imposibilitatea alocării resurselor financiare pentru realizarea unor lucrări de asemenea anvergură, după cum se specifică în adresa nr. 55828/22.04.2009 a Direcţiei Finanţelor. Cheltuielile aferente acestor lucrări urmează să se compenseze cu sumele datorate municipiului Constanţa de către SC FIN.CO.GE.R.O SPA, în calitate de concesionar al terenurilor pe care se vor executa lucrările, având în vedere că FIN.CO.GE.RO SPA este obligată să execute lucrările de urbanizare concomitent cu lucrările în concesiune", se spune în referatul ataşat Hotărârii. Lipsa banilor a fost reclamată de către primar şi la sfârşitul şedinţei de Consiliu Local din aprilie 2009. S-a plâns că nu are ce să facă, pentru că decizia instanţei va trebui respectată. Însă nu a menţionat şi faptul că, în conformitate cu prevederile legale, Primăria ori ar fi trebuit să execute lucrările, ori lăsa FIN.CO.GE.R.O să facă treaba şi îi plătea suma cheltuită.

Consiliul Local şi încredinţarea din 2009

fincogero_mihaiesi_1.jpg

În HCLM 258 din 23 aprilie 2009 consilierii locali au votat proiectul privind încredinţarea către SC FIN.CO.GE.R.O SPA a lucrărilor de urbanizare aferente celor două contracte de concesiune menţionate anterior. Hotărârea aleşilor locali sună în felul următor: „Art. 1. Se încredinţează SC FIN.CO.GE.R.O SPA executarea lucrărilor de urbanizare necesare pentru urbanizarea zonelor cuprinse în Planurile Urbanistice de Detaliu indicate în contractele de concesiune nr. 38133/15.06.2000 şi 38134/15.06.2000, şi anume străzile, canalizările, parcările, spaţiile verzi, parcurile, pieţele şi alte lucrări de sistematizare a spaţiilor publice, în condiţiile în care vor fi aprobate prin Hotărâre de Consiliu atât proiectul de execuţie, cât şi studiul de fezabilitate, a căror elaborare cade în sarcina SC FIN.CO.GE.R.O SPA. Valoarea proiectului de execuţie şi a studiului de fezabilitate va fi confirmată de Consiliul Local Constanţa după examinarea acesteia de către evaluatori autorizaţi". Articolul 2 al aceleiaşi hotărâri spune: „Conform art. 15 din contractul de concesiune 38133/15.06.2000 şi art. 16 din contractul de concesiune nr. 38134/15.06.2000, cheltuielile aferente acestor lucrări se vor compensa cu sumele datorate de municipiul Constanţa către SC FIN.CO.GE.R.O SPA, în calitate de concesionar al terenurilor pe care se vor executa lucrările de urbanizare concomitent cu lucrările de concesiune". În 2010, Consiliul Local condus de Radu Mazăre a aprobat vânzarea prin negociere directă către FIN.CO.GE.R.O a terenului din cartierul Faleză Nord, surprinzător pentru cei care ştiau cât s-a chinuit primarul să „scape" de moştenirea lăsată de predecesorul său. Hotărârea a fost acceptată de consilierii locali, însă prefectul în funcţie la acea vreme, Claudiu Iorga Palaz, a atacat decizia în contencios administrativ. După 12 ani, povestea celor două cartiere ale FIN.CO.GE.R.O SPA este încă incertă. De-a lungul vremii s-a vorbit despre o ceartă de faţadă, pentru că, de fapt, Mazăre şi italienii ar fi prieteni, sau despre faptul că alături de FIN.CO.GE.R.O SPA, în şantierul din Faleză Nord, lucrează una dintre firmele lui Georgică Giurgiucanu, co-inculpat cu primarul în dosarul retrocedărilor. Mai mult decât atât, italienii deţin, printr-o altă societate, un teren provenit din aceste retrocedări. În ciuda acestor fapte, scoase la iveală de-a lungul vremii, disputele verbale între primar şi FIN.CO.GE.R.O SPA, dar şi cele în instanţă, nu contenesc. Unde vor duce, doar timpul şi răbdarea constănţenilor ne vor spune.

Ultima oră: Încă un proces

Pe 26 iunie, pe rolul instanţelor constănţene a fost înregistrat dosarul cu numărul 16093/212/2012, având ca obiect „contestaţie la executare revizuire". Părţi sunt municipiul Constanţa prin primar - revizuent şi FIN.CO.GE.R.O SPA - intimat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • c. neagoe 28 Jun, 2012 08:43 contractul nu a respectat HCL. Domnul Mihaiesi nu are dreptate . Cineva ar trebuii sa faca ordine .